tâmplă¹ sf [At: PSALT. 278 / V: (reg) plântă, ~pă, tânglă sf, tâmp sn / Pl: ~le / E: ml *templa] 1 (Și, reg, îs ~la capului) Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz Si: (îrg) timpuri. 2 (Pex) Părul care acoperă o parte din tâmple¹ (1). 3 (Reg; șîs ~la urechii) Adâncitura de după ureche.

tâmplă² sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 187^v/3 / V: (reg) ~pă, tem~ / Pl: ~le / E: ml templa (pll templum)] 1 Catapeteasmă (2). 2 (Pex) Perdea care acoperă ușile împărătești. 3 (Reg) Grindă deasupra prispei sau la pridvorul casei, care susține acoperișul.

TÂMPLĂ¹ ~e f. înv. Perete de lemn împodobit cu icoane, care desparte altarul de restul bisericii; iconostas; catapeteasmă. [Sil. tâm-plă] /<gr. templon

TÂMPLĂ² ~e f. 1) Parte laterală a capului, cuprinsă între ochi, ureche, frunte și obraz. 2) Păr care crește în această parte. ~e cărunte. /<lat. templa

tâmplă f. iconostas. [Lat. TEMPLA = TEMPLUM: românește cu sensul restrâns].

tâmplă f. partea laterală a capului, între ochiul și urechea. [Lat. TEMPLA = TEMPORA].

întâmpla [At: COD. VOR. 19/2 / Pzi: întâmplă, (îvr) ~lez / E: ns cf lat *(in)templare] 1 vru (D. evenimente) A se produce. 2 vr (Înv) A i se pricinui. 3 vr (Înv) A se proceda într-un anumit mod. 4 vr (Înv) A se îndeplini. 5 vr (Îvr) A da ceva peste cineva în mod neprevăzut. 6 vr A se nimeri într-un anumit loc. 7 vr (Înv) A avea din întâmplare. 8 vr (Înv) A face ceva din întâmplare.

tâmp³ sn vz tâmplă¹

tâmpă² sf vz tâmplă¹

tâmpă³ sf vz tâmplă²

tâmpla v vz întâmpla

tânglă² sf vz tâmplă¹

templă sf vz tâmplă²

APRÈS MOI LE DÉLUGE (fr.) (D-na de Pompadour) = După mine potopul; întîmplă-se ce s’ar întîmpla.

ÎNTÎMPLA, pers. 3 întîmplă, vb. I. Refl. 1. (Despre fapte sau evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. Locomotiva cu plug, cînd va sosi... are să aducă și vreun inspector general, cum se întîmplă întotdeauna. C. PETRESCU, A. 277. Mai demult... ah, toate-acestea Mai demult s-au întîmplat – Să nu-ntrebi ce-a mai urmat Cînd s-a-nchis povestea. COȘBUC, P. I 263. Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie Căci nimic nu se întîmplă în întinderea pustie. EMINESCU, O. I 133. Eu drăguțul nu mi-l spui!... De l-oi spune, L-oi răpune; De-oi tăcea, Ce s-a-ntîmpla?... Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau determinat printr-un pronume sau printr-un substantiv în dativ, indicînd persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Poate c-ar trebui să vedem ce s-a întîmplat cu dosarul de la laborator. BARANGA, I. 204. De-o lună Ștefan nu dă semn de viață... Ce-a putut să i se întîmple? DELAVRANCEA, A. 33. Orice ți se va întîmpla, să știi că numai tu ești de vină. ISPIRESCU, L. 9. Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău, a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. 4 ♦ (Popular) A se împlini, a se realiza, a se traduce în fapt. Visul cînd s-ar întîmpla, Eu de pe tron aș cădea Ș-un alt împărat ca mine Nici veți mai găsi pe lume. TEODORESCU, P. P. 112. 2. (Urmat de o propoziție subiectivă, uneori construit cu dativul pronumelui personal) A se ivi prilejul, a se nimeri. Linei, de s-ar întîmpla Să vă-ntîlniți vreodată, Să-i spui că-s sănătos și-aș vrea S-o aflu măritată. COȘBUC, P. I 78. Eu, de cîte ori mi s-a întîmplat să mănînc grauri... le-am găsit un gust foarte bun. ODOBESCU, S. III 31. Mi s-a întîmplat să o văd o dată. NEGRUZZI, S. I 44. 3. A se nimeri să fie într-un anumit fel. Dacă se întîmpla timpul răcoros și Domițian uita să-și fi luat pălăria sau pardesiul, Masinca începea să-l certe. BASSARABESCU, V. 8. ◊ Loc. adv. Cum s-ar întîmpla = la întîmplare, la voia întîmplării, la nimereală. Fata nu-i de cele de pe drumuri, s-o luați numai așa, cum s-ar întîmpla. CREANGĂ, P. 262. ♦ (Urmat de determinări locale; folosit la toate persoanele) A se găsi, a fi prezent (undeva) în mod incidental; a veni, a ajunge (undeva) din întîmplare; a se nimeri (undeva). Fetele împăratului, întîmplîndu-se de față cînd a lovit spînul pe Harap-Alb, li s-au făcut milă de dînsul. CREANGĂ, P. 208. Mama... strașnic se mai bucura cînd se întîmpla oaspeți la casa noastră și avea prilej să-și împartă pînea cu dînșii. id. A. 11. Eu m-am întîmplat Subt talpă de pat. TEODORESCU, P. P. 446. ♦ (Rar) A avea (ceva) din întîmplare. Boi nu mi s-au întîmplat, Pui să-mi placă n-am aflat. ȘEZ. III 154. – Variantă: (regional) tîmpla (SBIERA, P. 147, SEVASTOS, N. 120, ȘEZ. III 9) vb. I.

TÎMPLA vb. I v. întîmpla.

TÎMPLĂ¹, tîmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. Fata începu a plînge, cu mîna stîngă la tîmplă. SADOVEANU, M. C. 63. Tîmpla îi stă greu sprijinită pe mînă și cotul i s-afundă în pernă. VLAHUȚĂ, O. A. 139. Ia o drughineață groasă de stejar în mînă... și pîc! la tîmpla dracului cea dreaptă. CREANGĂ, P. 55. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie, Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie, Și sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie. EMINESCU, O. I 79. ◊ (Poetic) Moșneag senin, eu tîmpla ta curată, O cer, pe veci, nădejdii mele pază. GOGA, P. 26. ◊ (Prin metonimie) Vartolomeu Diaconu încercă să-l vadă pe d. Demetru Demetrian cu tîmplele cărunte. C. PETRESCU, A. 458. Deși începuse a-i cărunți tîmplele, de rele tot nu se lăsa. STĂNOIU, C. I. 145.

TÎMPLĂ², tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134.

TÎMPLĂ³, tîmple, s. f. Catapeteasmă. O minunată tîmplă de icoane ce migălisem în tinerețe. M. I. CARAGIALE, C. 23. Păretele ce vine-n fața tîmplei... prezentă mult interes prin portretele domnești. ODOBESCU, S. I 413.

TÎMPLA vb. I. v. întîmpla.

A SE ÎNTÂMPLA pers. 3 se întâmplă intranz. 1) (despre fapte, evenimente) A se produce în urma unui concurs neprevăzut de împrejurări; a se petrece în mod incidental. 2) (despre condiții climaterice) A avea loc pe neprevăzute. ~ vânt. ~ ploaie. 3) rar (mai ales la formă negativă) A intra în posesie printr-un concurs de împrejurări. Bani mulți nu i s-au ~t. 4) A se afla din întâmplare (undeva); a se nimeri. [Sil. -tâm-pla] /<lat. intemplare

întâmplà v. a se petrece, a verii în cursul timpului: s’a întâmplat o nenorocire. [Lat. *TEMPLARE din TEMPLUM, formă colaterală cu TEMPUS, timp].

întîmplu și (vechĭ, azĭ în est, pop.) tîmplu (mă), a -á v. refl. (lat. *templare, d. templum, templu. V. templu și contemplu). Vin împrejurările ca să fiŭ de față: m’am întîmplat să fiŭ acolo la sosirea luĭ (V. zgodesc). Se întîmplă v. refl. impers. Se produce, supravine: o mare nenorocire s’a întîmplat; nu apropia benzina de foc, că se poate întîmpla să se aprindă.

1) tîmplă f., pl. e (lat. tĕmpla [fem. sing.], îld. tĕmpus, pl. témpora, tîmple; it. tempia, pv. templa, fr. tempe). Partea laterală și puțin înfundată a capuluĭ, între ochĭ și ureche, la oasele temporale.

2) tîmplă f., pl. e (lat. tĕmpla, pl. d. templum, templu; it. tempio, pv. fr. cat. temple; ngr. témplon). Vest. Lemnăria care desparte altaru de public, numită și catapeteazmă. (Ĭa e poleită și ornată cu icoane. Are în mijloc o ușă cu doŭă canaturĭ numită porțile împărăteștĭ și doŭă ușĭ laterale cu un singur canat).

tîmplu, V. întîmplu.

tâmplă s. f., g.-d. art. tâmplei; pl. tâmple

tâmplă s. f., g.-d. art. tâmplei; pl. tâmple

tâmplă (parte laterală a capului, catapeteasmă) s. f., g.-d. art. tâmplei; pl. tâmple

întâmpla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întâmplă, imperf. 3 pl. se întâmplau; conj. prez. 3 să se întâmple; ger. întâmplându-se

!întâmpla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se întâmplă

întâmpla vb. ind. prez. 3 sg. și pl. întâmplă

întîmpla (-lu, întîmplat), vb. refl. – 1. A se petrece, a se produce, a avea loc. – 2. A se ivi prilejul, a se nimeri. – 3. A se afla întîmplător. Origine incertă. Se consideră în general der. din lat. *templāre, de la templum „spațiu desenat ideal pe cer de prezicător” (Sulică, Antropomorfisme, Brașov 1900, 77; Pușcariu 884; DAR; Rosetti, I, 168; Pușcariu Lr., 356). Acel templum era, deci, spațiul în cadrul căruia prezicătorul își făcea observațiile, și de aici contemplare. Se presupune că zborul păsărilor care intrau în templum arăta ceea ce avea să se întîmple, de unde vb. *(in)templāre. Această explicație nu este cu desăvîrșire imposibilă; ne este însă greu să admitem că sensul de „întîmplare, hazard” tocmai pentru acele evenimente care fuseseră prezise și anunțate de augur. Dosoftei (sec. XVII) folosește o singură dată acest vb. cu un sens foarte special: tîmplîndu-l la mijloc de cale o boală, „surprinzîndu-l (sau copleșindu-l) o boală în mijlocul drumului”. Dosoftei este un scriitor la care apar din belșug improprietățile; dacă aceasta n-ar fi una din ele, s-ar putea presupune că întîmpla provine efectiv din lat. templum, dar nu din limbajul tehnic al augurilor, ci din sensul său etimologic, care pare a fi cel al unui dim. al lui tempus, ca în extemplo; în acest caz, sensul primitiv al lui întîmpla trebuie să fi fost cel de „a se petrece, a se produce cu timpul”. Der. de la lat. intempĕrāre (Crețu 339) sau de la *temporāre (Koerting 5065; Byhan 32), nu pare posibilă. Der. întîmplare, s. f. (hazard; ceea ce se întîmplă, fapt, eveniment, accident; aventură; circumstanță); întîmplător, adj. (incidental, accidental).

tîmplă (-le), s. f. – Iconostas. Lat. templum, prin intermediul mgr. τέμπλον „iconostas” (Roesler 577; Tiktin), cf. v. sb. templa, templo (Miklosich, Fremdw., 132; Cihac, II, 411; Vasmer, Gr., 140), alb. templë. Der. directă din lat. (Pușcariu 1730; Șeineanu, Semasiol., 39; REW 8630; Pascu, I, 169; Iordan, Dift., 108; Rohlfs, Differenzierung, 69) ar conveni mai bine din punct de vedere fonetic, dar lasă fără explicație exactă coincidența semantică cu mgr. Este de presupus că vechile iconostase erau simple ziduri despărțitoare sau baluștri, de unde sensul de „grindă, bîrnă”, pierdut în cuvîntul rom., dar conservat în mr. templă „bîrnă”. De aici tîmplar, s. m. (dulgher), pe care Tiktin și Candrea îl explică prntr-un sens primordial de „slujbaș care face iconostase”. – Der. tîmplăresc, adj. (de tîmplar); tîmplări, vb. (a îndeplini meseria de tîmplar); tîmplărie, s. f. (dulgherie).

tîmplă (-le), s. f. – Moalele capului, moiște. – Megl. timbă. Lat. tĕmpla, prin confuzia tĕmpus „tîmplă” cu templum (Pușcariu 1730; REW 8635; Tiktin), cf. it. tempia, sicil. tèmpula, prov. templa, v. fr. temple. Pentru tempus „tîmplă”, cf. Benvenisti, Mélanges Vendryes, Paris 1950, p. 56. Uz general. mai puțin în V țării (ALR, I, 13). În Trans. se folosește uneori timpuri „pentru tîmplă”, der. normal de la tĕmpus, tĕmpǒra (Lacea, Dacor., II, 625).

ADVIENNE QUE POURRA (fr.) întâmplă-se ce s-o întâmpla – Indică hotărârea de a-și asuma toate riscurile unei acțiuni sau atitudini.

ORLAM SLUCEAETSEA I NIJE KUR SPUSKATSEA (OPЛAM CЛYЧAETCЯ И HИЖE KYP CПYCKATЬCЯ) (rus.) vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile – Krîlov, „Orel i kuri”. „Orlam sluceaetsea i nije kur spuskatsea, no kuram nikogda da oblak ne podneatsea” („Vulturilor li se întâmplă să zboare mai jos decât găinile, dar găinile nu se pot ridica niciodată la nori”). Oamenilor superiori li se poate întâmpla să fie câteodată mediocri, dar mediocrii nu se pot ridica niciodată la nivelul acestora.

TÂMPLĂ s. v. iconostas.

TÂMPLĂ s. (ANAT.) (reg.) moiște, moalele-capului, moalele-frunții, moalele-obrazului, ochi-mort, ochi-orb.

ÎNTÂMPLA vb. v. împlini, îndeplini, înfăptui, realiza.

ÎNTÂMPLA vb. 1. a se petrece, a se produce, a surveni, (înv. și reg.) a se prileji, (înv.) a se purta. (S-au ~ multe lucruri de atunci.) 2. a fi, a se petrece. (Cum s-a ~?) 3. v. produce. 4. v. surveni. 5. v. desfășura. 6. a se petrece, (înv.) a se trece. (Câte nu s-au ~ între noi!) 7. (înv. și reg.) a se sfeti. (Să vezi ce i s-a ~.) 8. a se face. (Cum a zis, așa s-a ~.) 9. v. pomeni. 10. v. nimeri. 11. a apuca, a nimeri, (Munt.) a răgădui. (Îl lovea cu ce se ~.)

ÎNTÎMPLA vb. 1. a se petrece, a se produce, a surveni, (înv. și reg.) a se prileji, (înv.) a se purta. (S-au ~ multe lucruri de atunci.) 2. a fi, a se petrece. (Cum s-a ~?) 3. a apărea, a interveni, a se ivi, a se produce, a surveni. (S-a ~ o schimbare.) 4. a se produce, a surveni, a veni. (Seismul s-a ~ pe neașteptate.) 5. a se desfășura, a evolua, a se petrece, (înv.) a se purta. (Iată cum s-au ~ faptele.) 6. a se petrece, (înv.) a se trece. (Cîte nu s-au ~ între noi!) 7. (înv. și reg.) a se sfeti. (Să vezi ce i s-a ~.) 8. a se face. (Cum a zis, așa s-a ~.) 9. a se pomeni, (reg.) a se da. (Așa ceva nu s-a mai ~.) 10. a se nimeri, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (înv. și reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a tălăli, (prin Maram.) a se tîlni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ să fiu acolo.) 11. a apuca, a nimeri, (Munt.) a răgădui. (Îl lovea cu ce se ~.)

întîmpla vb. v. ÎMPLINI. ÎNDEPLINI. ÎNFĂPTUI. REALIZA.

TÎMPLĂ s. (ANAT.) (reg.) moiște, moalele-capului, moalele-frunții, moalele-obrazului, ochi-mort, ochi-orb.

TÎMPLĂ s. (BIS.) catapeteasmă, iconostas, (pop.) perete, (înv. și reg.) prăznicar, (Transilv.) fruntar. (~ în bisericile ortodoxe.)