moiște [At: (a. 1774) IORGA, S. D. XIII, 75 / A și: moiște / P: mo-i~ / V: (reg) moli~ / Pl: ~ti / E: moale¹ + -ște] 1-3 sf (Reg) Moină¹ (1, 5-6). 4 a Moinos (1). 5 sf (Atm; Ban) Tâmplă. 6 sf (Ban) Creștet al capului.

MOIȘTE s. f. (Rar) Moină (1). Era moiște și sătenii, vrînd-nevrînd, trebuiau să-și cumpere opinci. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 72.

MOIȘTE s. f. (Rar) Moină (1). – Din *moi (< lat. *mollius) + suf. -iște.

moíște f. (d. a se muĭa). Trans. Moĭnă (timp).

moliște² sf vz moiște

MOIȘTE s. v. coapsă, moină, tâmplă.

moiște s. v. COAPSĂ. MOINĂ. TÎMPLĂ.

MOIȘTE s. f. 1. (Regional) Moină¹ (1). Lumina lunii cîndu-i cu pîntecele în jos și cu coarnele la deal, urmează moiște (a. 1774). IORGA, S. D. XIII, 75. Era moiște și sătenii, vrînd-nevrînd, trebuiau să-și cumpere opinci. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 72. TI. Cînd se îngînă cocoșii des, fac a moiște. PRIBEAGUL, P. R. 113, cf. H XVII 14. Era o moiște afară și ulițele pline de glod. Com. din BÎLCA-RĂDĂUȚI, cf. com. din ORAVIȚĂ, ALR I 1228/35, 156, 582. ♦ (Adjectival) Moinos (1). Vreme moiștŝe. L. COSTIN, GR. BĂN. 139. 2. (Transilv.) Moină¹ (2). Cf. LB. 3. (Regional) Moină¹ (3). Cf. H X 499, CHEST. IV 124/177 a. 4. (Anat.; prin Ban.) Tîmplă. Cf. CANDREA, F. 41, L. COSTIN, GR. BĂN. 139. 5. (Prin Ban.) Creștet (al capului). Cf. CANDREA, F. 41. – Accentuat și: moíște. ALR I 1 228/35. – Pronunțat: mo-i-. - Pl.: moiști. - Și: (regional) moliște s. f. GLOSAR REG. – Moale¹ + suf. -iște.