suprem, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~e / E: lat supremus, fr suprčme] 1-2 smf, a (Ceea ce este) cel mai înalt, cel mai bun, cel mai mare etc. 3-4 smf, a (Ceea) ce există în cel mai înalt grad. 5-6 smf, a (Ceea) ce este cel mai de seamă, cel mai important. 7 a Care este mai presus de toate Si: (fam) superlativ Vz absolut (1), necondiționat, suveran. 8 a (Îs) Ființă ~ă (sau judecător, creator ori mire ~) Dumnezeu. 9 a (Pex) Ultim. 10 a (Îs) Moment (sau rar, minut, clipă) ~(ă) Moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. 11 a (D. unități de timp) Care este la sfârșitul vieții. 12 a (Îs) Onoruri ~e Funeralii. 13 a (Îs) Voință ~ă Ultimele dispoziții ale unui muribund. 14 a Care se referă la ultimele clipe ale vieții. 15 a Care are gradul cel mai înalt într-o ierarhie. 16 a (Îs) Tribunal ~ (sau, înv, curte ~ă) Instanță care are în competența sa judecarea anumitor cauze excepționale și care supraveghează activitatea judiciară a tuturor instanțelor judecătorești din țară.

SUPREM, -Ă, supremi, -e, adj. (Exprimă un superlativ) Cel mai înalt, cel mai bun, cel mai mare etc.; p. ext. extrem, ultim. Brațele ei avură o mișcare de supremă și deznădăjduită hotărîre. GALACTION, O. I 190. Din sute de piepturi porni, ca la o comandă supremă, un urlet prelung de mulțumire. REBREANU, R. II 206. Bătrînul își lăsă capul în jos, cu un aer de supremă disperare. VLAHUȚĂ, O. A. 372. Iașul sta în mijlocul Moldovei. Acest suprem avantagiu strategic era de ajuns pentru a determina alegerea. HASDEU, I. V. 33. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. În furia acelui moment suprem, el trase din mijlocul paginilor un tun de cele mari. HASDEU, I. V. 158. Onoruri supreme = funeralii. Voință supremă = ultimele dispoziții ale unui muribund. ♦ Care ocupă locul cel mai înalt într-o ierarhie. Comandant suprem. ▭ Deși nu sînt puși în scenă, dar îi vedem și îi simțim și pe supremii guvernanți din capitală. IBRĂILEANU, SP. CR. 233.

SUPREM, -Ă adj. Cel mai de sus, cel mai înalt, cel mai bun etc.; mai presus de toate; (p. ext.) extrem, ultim. [Cf. fr. suprème, lat. supremus, superlativ al lui superus].

SUPREM, -Ă adj. care există în cel mai înalt grad; mai presus de toate; (p. ext.) extrem, ultim. ◊ care are gradul, rangul cel mai înalt. (< fr. suprème, lat. supremus)

SUPREM ~ă (~i, ~e) Care ocupă treapta cea mai înaltă într-o ierarhie; superior; prim. Comandant ~. Judecătorie ~ă. ◊ Scop ~ principalul scop al vieții. Moment ~ moment hotărâtor pentru izbânda unei activități. Efort ~ încordare maximă a forțelor fizice sau intelectuale. /<lat. supremus, fr. supreme

suprem a. 1. care e mai presus de toate: autoritatea supremă; ființă supremă, D-zeu; 2. ultim: o luptă supremă; ora supremă, moartea.

*suprém, -ă adj. (lat. supremus, superlativu luĭ superior, care e maĭ sus). Cel maĭ înalt în grad: puterea supremă (suveranitatea). Ultim în timp, peste care nu se poate trece, extrem și important: era momentu suprem cînd trebuia să se hotărască. Ființa supremă, Dumnezeu. Ora supremă, ora morțiĭ. Voința supremă, voința exprimată cu limbă de moarte. Onorurile supreme, funeraliile.

suprem (desp. su-prem) adj. m., pl. supremi; f. supremă, pl. supreme

suprem (su-prem) adj. m., pl. supremi; f. supremă, pl. supreme

suprem adj. m. (sil. -prem), pl. supremi; f. sg. supremă, pl. supreme

Sovietul Suprem al U.R.S.S.

SUPREM adj. 1. v. absolut. 2. ultim. (Cu un ~ efort...)

SUPREM adj. 1. absolut, necondiționat, suveran. (Autoritate ~.) 2. ultim. (Cu un ~ efort...)

SALUS POPULI (REIPUBLICAE) SUPREMA LEX ESTO (lat.) salvarea poporului (a republicii) să fie legea supremă – Principiu fundamental de drept public roman.

Salus populi suprema lex esto (lat. „Salvarea poporului să fie legea supremă”) – maximă de drept public la Roma, a devenit expresie în sensul că interesele poporului trebuie să aibă întîietate față de cele particulare. Se mai folosește și forma: „Salus reipublicae (republicii) suprema lex esto”. IST.