13 definiții pentru suprem


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus.

SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate; p. ext. extrem, ultim. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După fr. suprême, lat. supremus.

SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. (Exprimă un superlativ) Cel mai înalt, cel mai bun, cel mai mare etc.; p. ext. extrem, ultim. Brațele ei avură o mișcare de supremă și deznădăjduită hotărîre. GALACTION, O. I 190. Din sute de piepturi porni, ca la o comandă supremă, un urlet prelung de mulțumire. REBREANU, R. II 206. Bătrînul își lăsă capul în jos, cu un aer de supremă disperare. VLAHUȚĂ, O. A. 372. Iașul sta în mijlocul Moldovei. Acest suprem avantagiu strategic era de ajuns pentru a determina alegerea. HASDEU, I. V. 33. ◊ Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni. În furia acelui moment suprem, el trase din mijlocul paginilor un tun de cele mari. HASDEU, I. V. 158. Onoruri supreme = funeralii. Voință supremă = ultimele dispoziții ale unui muribund. ♦ Care ocupă locul cel mai înalt într-o ierarhie. Comandant suprem.Deși nu sînt puși în scenă, dar îi vedem și îi simțim și pe supremii guvernanți din capitală. IBRĂILEANU, SP. CR. 233.

SUPRÉM, -Ă adj. Cel mai de sus, cel mai înalt, cel mai bun etc.; mai presus de toate; (p. ext.) extrem, ultim. [Cf. fr. suprème, lat. supremus, superlativ al lui superus].

SUPRÉM, -Ă adj. care există în cel mai înalt grad; mai presus de toate; (p. ext.) extrem, ultim. ◊ care are gradul, rangul cel mai înalt. (< fr. suprème, lat. supremus)

SUPRÉM ~ă (~i, ~e) Care ocupă treapta cea mai înaltă într-o ierarhie; superior; prim. Comandant ~. Judecătorie ~ă.Scop ~ principalul scop al vieții. Moment ~ moment hotărâtor pentru izbânda unei activități. Efort ~ încordare maximă a forțelor fizice sau intelectuale. /<lat. supremus, fr. supreme

suprem a. 1. care e mai presus de toate: autoritatea supremă; ființă supremă, D-zeu; 2. ultim: o luptă supremă; ora supremă, moartea.

*suprém, -ă adj. (lat. supremus, superlativu luĭ superior, care e maĭ sus). Cel maĭ înalt în grad: puterea supremă (suveranitatea). Ultim în timp, peste care nu se poate trece, extrem și important: era momentu suprem cînd trebuia să se hotărască. Ființa supremă, Dumnezeu. Ora supremă, ora morțiĭ. Voința supremă, voința exprimată cu limbă de moarte. Onorurile supreme, funeraliile.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suprém (su-prem) adj. m., pl. suprémi; f. suprémă, pl. supréme

suprém adj. m. (sil. -prem), pl. suprémi; f. sg. suprémă, pl. supréme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUPRÉM adj. 1. v. absolut. 2. ultim. (Cu un ~ efort...)

SUPREM adj. 1. absolut, necondiționat, suveran. (Autoritate ~.) 2. ultim. (Cu un ~ efort...)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SALUS POPULI (REIPUBLICAE) SUPREMA LEX ESTO (lat.) salvarea poporului (a republicii) să fie legea supremă – Principiu fundamental de drept public roman.

Intrare: suprem
suprem adjectiv
  • silabație: -prem
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suprem
  • supremul
  • supremu‑
  • supre
  • suprema
plural
  • supremi
  • supremii
  • supreme
  • supremele
genitiv-dativ singular
  • suprem
  • supremului
  • supreme
  • supremei
plural
  • supremi
  • supremilor
  • supreme
  • supremelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)