2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

suplicare sf [At: (a. 1774), URICARIUL I, 178 / Pl: ~cări / E: suplica] 1 (Înv) Adresare a unei suplici. 2 (Ccr) Cerere (21) (scrisă). 3 (Pex) Implorare.

SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare.

SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare.

suplica vi [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: suplic / E: lat supplicare] 1 (Înv) A adresa cuiva o suplică (1). 2 A implora.

SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Învechit) A se ruga cu stăruință și umilință. S-o vadă rugătoare că pentru el suplică, Mai bine mort să fie de zece ori ar vrea. MACEDONSKI, O. I 249.

suplicà v. a ruga cu supunere, cu stăruință.

súplic, a -ecá v. tr. V. suflec.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suplicá (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplícă

suplicá vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. suplíc, 3 sg. și pl. suplícă


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

suplicá (-c, -át), vb. – A se ruga de cineva. Lat. supplicare (sec. XIX), it. supplicare.Der. suplică, s. f. (cerere, jalbă), din fr. supplique; suplicant, s. m., din it. supplicante.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

suplicáre, suplicắri, s.f. (înv.) cerere scrisă; implorare.

Intrare: suplicare
suplicare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suplicare
  • suplicarea
plural
  • suplicări
  • suplicările
genitiv-dativ singular
  • suplicări
  • suplicării
plural
  • suplicări
  • suplicărilor
vocativ singular
plural
Intrare: suplica
  • silabație: su-pli-ca
verb (V10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • suplica
  • suplicare
  • suplicat
  • suplicatu‑
  • suplicând
  • suplicându‑
singular plural
  • supli
  • suplicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • suplic
(să)
  • suplic
  • suplicam
  • suplicai
  • suplicasem
a II-a (tu)
  • suplici
(să)
  • suplici
  • suplicai
  • suplicași
  • suplicaseși
a III-a (el, ea)
  • supli
(să)
  • suplice
  • suplica
  • suplică
  • suplicase
plural I (noi)
  • suplicăm
(să)
  • suplicăm
  • suplicam
  • suplicarăm
  • suplicaserăm
  • suplicasem
a II-a (voi)
  • suplicați
(să)
  • suplicați
  • suplicați
  • suplicarăți
  • suplicaserăți
  • suplicaseți
a III-a (ei, ele)
  • supli
(să)
  • suplice
  • suplicau
  • suplica
  • suplicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

suplica

  • 1. învechit A se ruga de cineva cu stăruință și umilință.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • S-o vadă rugătoare că pentru el suplică, Mai bine mort să fie de zece ori ar vrea. MACEDONSKI, O. I 249.
      surse: DLRLC

etimologie: