opțiuni
  • info

2 intrări

11 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

suplicare sf [At: (a. 1774), URICARIUL I, 178 / Pl: ~cări / E: suplica] 1 (Înv) Adresare a unei suplici. 2 (Ccr) Cerere (21) (scrisă). 3 (Pex) Implorare.

SUPLICA, suplic, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare.

SUPLICA, suplic, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare.

suplica vi [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: suplic / E: lat supplicare] 1 (Înv) A adresa cuiva o suplică (1). 2 A implora.

SUPLICA, suplic, vb. I. Intranz. (Învechit) A se ruga cu stăruință și umilință. S-o vadă rugătoare că pentru el suplică, Mai bine mort să fie de zece ori ar vrea. MACEDONSKI, O. I 249.

suplicà v. a ruga cu supunere, cu stăruință.

súplic, a -ecá v. tr. V. suflec.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

suplica (a ~) (înv.) (desp. su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. suplic, 2 sg. suplici, 3 suplică; conj. prez. 1 sg. să suplic, 3 să suplice

suplica (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplică

suplica vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. suplic, 3 sg. și pl. suplică

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

suplica (-c, -at), vb. – A se ruga de cineva. Lat. supplicare (sec. XIX), it. supplicare. – Der. suplică, s. f. (cerere, jalbă), din fr. supplique; suplicant, s. m., din it. supplicante.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

suplicare, suplicări, s.f. (înv.) cerere scrisă; implorare.

Intrare: suplicare
suplicare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suplicare
  • suplicarea
plural
  • suplicări
  • suplicările
genitiv-dativ singular
  • suplicări
  • suplicării
plural
  • suplicări
  • suplicărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: suplica
  • silabație: su-pli-ca info
verb (V10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • suplica
  • suplicare
  • suplicat
  • suplicatu‑
  • suplicând
  • suplicându‑
 singular plural
  • suplică
  • suplicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • suplic
 (să)
  • suplic
  • suplicam
  • suplicai
  • suplicasem
a II-a (tu)
  • suplici
 (să)
  • suplici
  • suplicai
  • suplicași
  • suplicaseși
a III-a (el, ea)
  • suplică
 (să)
  • suplice
  • suplica
  • suplică
  • suplicase
plural I (noi)
  • suplicăm
 (să)
  • suplicăm
  • suplicam
  • suplicarăm
  • suplicaserăm
  • suplicasem
a II-a (voi)
  • suplicați
 (să)
  • suplicați
  • suplicați
  • suplicarăți
  • suplicaserăți
  • suplicaseți
a III-a (ei, ele)
  • suplică
 (să)
  • suplice
  • suplicau
  • suplicară
  • suplicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

suplica, suplicverb

  • 1. învechit A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote S-o vadă rugătoare că pentru el suplică, Mai bine mort să fie de zece ori ar vrea. MACEDONSKI, O. I 249. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.