suie sf vz suia¹

ȘUI¹, ȘUIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

sui [At: PSALT. HUR. 113^v/3 / V: (reg) ~a / Pzi: sui / E: ml subire] 1-3 virt (D. ființe care se pot mișca sau aflate în mișcare, mai ales, d. oameni ori d. vehicule; de obicei cu determinări introduse prin pp „la”, „pe”, sau (îvp) „în”, „întru”, (reg) „peste” etc.) A se deplasa (pe jos sau într-un vehicul) sau a merge pe un teren, pe un loc (formă de relief, localitate etc.) care este (din ce în ce) mai înalt (în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva sau ceva) Si: a (se) urca Vz: escalada. 4-5 vri (Spc; d. oameni care se deplasează pe jos) A (se) sui (1) (dinspre vărsare) către izvoarele unei ape curgătoare. 6-7 vri (Spc; d. oameni aflați pe o ambarcație) A pluti (1) în amonte Si: a (se) urca. 8-9 vit (D. văi, drumuri, scări etc.) A o lua în sus la…, spre… Si: a se întinde în sus, a ajunge, îndreptându-se în sus, până la…, a urca la… 10-11 vri (Îvr; d. oameni care se deplasează pe jos) A se porni. 12 vi (Îvr; pan; d. oameni) A porni spre larg. 13 vr (Rar; fig; d. oameni) A înainta în vârstă. 14 vr (Fig; d. legătura de rudenie în raport cu ascendenții) A ajunge până la un anumit grad (în trecut). 15 vr (Înv; fig; d. oameni) A merge îndărăt în timp, cu mintea, până în…, până la… 16 vr (Înv; fig; d. oameni) A căuta retrospectiv până în…, până la… 17 vi (Fig; d. fenomene, procese, evenimente etc. sau d. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) A exista sau a data din…, de (pe) la… 18-19 vri A se deplasa într-o mișcare de jos în sus sau a (se) duce (agățându-se, ajutându-se cu mâinile, cu picioarele etc.) și a se așeza pe ceva aflat mai sus în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva sau ceva Si: a se cățăra (2), a se cocoța (2), a se ridica, a se urca, (pop) a se aburca (2), a se țuțuia, (reg) a se burica¹ (3), a se cucuia¹ (1), a se găibăra, a se popoța², a se pupuia, a se suliga, a se zgăibăra. 20-21 vri (Îlv) A (se) ~ călare (sau pe cal, în șa etc.) A încăleca. 22-23 vri (D. actori; îlv) A se ~ pe scena teatrului (sau pe scenele teatrelor) A juca (în multe teatre). 24-25 vrt (Îe) A se ~ în scaun (sau pe tron) A ajunge sau a face, a pune pe cineva domn sau (înalt) demnitar (bisericesc). 26 vr (Îe) A (i) se ~ (cuiva) în cap (sau, rar, în spate) A abuza de bunătatea, de răbdarea etc. cuiva. 27 vr (Îae) A pune stăpânire pe cineva. 28-29 vri (Pex; d. oameni) A se deplasa în sus, pășind pe (treptele de la) o scară, pentru a ajunge la un nivel (etaj, pod, platformă etc.) superior (în raport cu un punct de referință sau cu locul în care se află, la un moment dat, cineva) al unei clădiri, al unei construcții etc. Si: a se ridica, a (se) urca. 30 vt (Îe) A ~ scările cuiva A solicita cuiva un serviciu (umilindu-se). 31 vt (Pex; îae) A se umili (ploconindu-se în fața cuiva). 32 vr (Spc; d. oameni) A se deplasa într-o mișcare de sus în jos (ajutându-se cu mâinile, cu picioarele etc.) sau a păși pe treptele unei scări, pe o pasarelă (în pantă) etc. și a le parcurge pentru a ajunge ori pentru a intra (și a se așeza) într-un mijoc de transport (sau într-o parte a acestuia), cu scopul de a călători. 33-34 vri (Pex) A călători cu un mijloc de transport Vz: arunca, îmbarca, sălta, urca. 35 vr (Îvp; euf) A se sui (12) pe cineva pentru a îndeplini actul sexual. 36 vr (Pan; d. plante agățătoare sau d. părți ale lor) A se ridica pe măsură ce crește, prinzându-se (cu cârceii) pe araci, de ziduri etc. 37 vr (Pan; d. fluidele din coloanele unor aparate de măsură aflate în circuit închis și sub o anumită presiune) A ajunge până la un anumit nivel (măsurând și indicând temperatura, presiunea etc.) Si: a se ridica, a (se) urca. 38 vr (Îe) A (i) se sui (cuiva) sângele în obraz (sau obraji, ochi, la cap) A se congestiona (de mânie, de rușine etc.). 39 vr (Pex; îae) A se rușina sau a se mânia (înroșindu-se la față). 40 vr (Pfm; îe) A (i) se ~ (cuiva) băutura, vinul etc. la (sau în) cap (ori la creier) A se ameți de bătură. 41 vr (Îae) A se îmbăta. 42 vr (Îe) A i se ~ (fumurile) la cap A deveni îngâmfat, plin de sine. 43 vr (Pan; d. corpuri sau d. ființe, mai ales pești, scufundate în apă) A se deplasa spre sau a ieși la suprafață Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 44-45 vri (Pan; prin sinecdocă; d. aparate de măsură construite cu fluide aflate în circuite închise și sub o anumită presiune) A măsura și a indica o anumită valoare a temperaturii, a presiunii etc. (în funcție de nivelul la care a ajuns fluidul pe baza căruia funcționează) Si: a se ridica, a (se) urca. 46-47 vri (D. ceață, aburi, nori etc., d. fum, flăcări etc; pex, d. obiecte propulsate sau autopropulsate sau d. ființe, de obicei, păsări) A (se desprinde de pe sol sau a porni din vecinătatea acestuia și a) se deplasa (direct) în aer (spre bolta cerească), până la o înălțime (relativ) mare Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 48 vr (Pan; în diferite concepții religioase; d. divinitate în toate ipostazele ei, d. ajutoarele acesteia sau d. sfinți ori sufletele celor fără de prihană; de obicei cu determinări ca „în cer”, „în sus la cer”, „în nori la cer”, înv, „în cerul cerului” etc.) A (se) porni de pe pământ și a se deplasa în văzduh până la cer, considerat drept sediu al divinității și rai¹ pentru cei fără păcate Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 49 vr (Îe) A se ~ la cer A muri (mergând în rai). 50 vt (Asr) A ~ (pe cineva sau ceva) în (ori, înv, întru) slavă (sau slăvi) ori (înv) a ~ (până) la ceruri A slăvi. 51 vr (Pan; d. aștri; pex, d. zori, d. ziuă etc.) A apărea la orizont și a se deplasa (aparent) pe bolta cerească spre zenit Si: a se ivi, a se înălța, a răsări¹, a se ridica, a (se) urca. 52 vr (Îvr; îe) A se ~ zorile A începe să se facă ziuă, a se lumina de ziuă. 53 vr (Pan; d. zgomote, sunete sau d. voce, glasuri, cântări etc.) A se propaga în înălțime. 54 vr (Pan; d. zgomote sau d. voce, glasuri, cântări etc.) A se propaga în atmosferă, fiind auzit cu putere (până departe) Si: a se înălța, a se ridica, a (se) urca. 55-57 virt (Fig; d. voce; pex, d. cântăreți, păsări cântătoare, instrumente muzicale etc.) A emite sunete (muzicale) din ce în ce mai înalte. 58-60 virt (Fig; d. voce; pex, d. cântăreți, păsări cântătoare, instrumente muzicale etc.) A trece de la registrul grav la cel ascuțit. 61-63 vtf, vir (Asr; fig; subiectul sau c.i. oameni) A (se) ridica. 64-66 virt (Înv; fig; subiectul sau c.i. indică oameni sau nivelul lor spiritual, cultural, științific etc.; cu determinări modale care arată domeniul) A progresa. 67 vrp (Înv; fig; d. produse, mărfuri etc.) A se scumpi. 68-70 vrit (Asr; fig; d. numere sau d. mulțimi, cantități, valori, venituri, pagube etc. evaluate numeric) A se ridica până la ... 71 vtrp (Asr; fig; d. bani sau d. cursul lor ori d. prețurile mărfurilor, serviciilor etc.) A crește (22). 72 vr (Înv; d. oameni; cu determinări introduse prin pp „împotriva”) A se ridica. 73 vrr (D. oameni) A se certa (2). 74 vi (D. mânie) A se îndrepta asupra cuiva.

suia² v vz sui

suia¹ sf [At: (a. 1765) IORGA, S. D. VII, 223 / V: ~ie / Pl: ~le / E: tc soya] (Înv) Mâner de sabie.

șoi¹ sn vz șui⁶

șoi³ v vz șuia²

șui¹ sm [At: ALR I, 1885/200 / Pl: ~ / E: nct] (Ent; reg) Car (Anobium pertinax).

șui² sn [At: REV. CRIT. III, 170 / Pl: ~ / E: etc] (Trs; Mar) Retevei.

șui³ s [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: nct] 1 (Mun; îe) A face ~ și pui A face să dispară. 2 (Olt; îae) A ascunde (nelăsând nici o urmă) o greșeală, o faptă incorectă, necinstită etc. 3 (Olt; îae) A mitui. 4 (Reg; csnp; îe) A duce (pe cineva) ~ și pui A duce (pe cineva) pe sus.

șui⁴ s [At: A III, 17/ Pl: ? / E: nct] (Reg) Lingură mare cu care se scoate jintuiala.

șui⁶, șuie [At: LB / V: (reg) șoi (Pl: șoaie) sn, șul s / Pl: ~uri sn, ~ smf, a / E: mg suly, süly, sujj] 1 sn (Med; Trs; Ban) Astm (1). 2 sn (Med; Mol; Trs) Emfizem pulmonar. 3 sn (Med; Trs; șîs ~ul cel orb) Artrită. 4 sn (Med; Trs) Gută¹ (4). 5 sn (Med; Trs) Cancer (1). 6 sn (Med; Trs) Scrofuloză. 7 sn (Med; Trs) Sifilis. 8 sn (Med; Ban; lpl) Hemoroizi. 9 sn (Med; reg) Fistulă (1). 10 sn (Med; Trs) Cangrenă. 11-12 smf, a (Ban) (Persoană) care suferă de astm Si: astmatic. 13-14 smf, a (Reg) (Persoană) care suferă de tuberculoză Si: tuberculos. 15 a (Reg; d. cai) Care respiră cu greutate. 16 a (Trs; d. cai) Care are răni pe corp. 17 a (Reg; d. cai) Care are capul diform.

șui⁷, șuie a [At: CIHAC II, 395 / Pl: ~ / E: vsl шоуй „stâng”] (Reg; fam) 1 Strâmb. 2 Diform (1). 3 Care este smintit Si: (reg) țicnit, zănatic. 4 Care este prost Si: (reg) nătâng. 5 (D. cai) Nărăvaș.

șui⁸, șuie [At: POLIZU / Pl: ~ / E: nct] 1 a (Mun) Care este zvelt Si: grațios, mlădios, subțire, suplu. 2 a (Mun; rar) Mic. 3 sn (Reg) Semn făcut la urechea oilor, prin tăierea unei șuvițe (6) subțiri, pentru a putea fi recunoscute Si: (reg) șuiat (1), șuietură¹. 4 sf (Reg) Pește nedefinit mai îndeaproape.

șuia¹ vr [At: JIPESCU, O. 67 / Pzi: ~iez / E: șui⁸] (Mun; d. oameni) A slăbi.

șuia² vt [At: ARH. FOLK. V, 151 / V: (reg) șoi / Pzi: ~iez / E: mg sújt] (Mol; Trs) A împinge cu violență Si: a izbi.

șuiu¹ sna [At: VARONE, J. R. 50 / Pl: ~ri / E: nct] (Mun) 1 Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 2 Melodie după care se execută șuiul¹ (1).

șuiu² sna [At: ALR SN V h 1309/414 / E: nct] (Mol; îlav) De-a ~ Alunecând pe gheață.

șul s vz șui⁶

ȘUI¹, ȘUIE, șui, șuie, adj. (Reg.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

SUI, sui, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge, a se duce în sus, la deal; a se urca. La deal caii suiau la pas și clopotul suna încet. SADOVEANU, O. VII 233. Pe o potecă de lut clisos... un om înalt și gros suia încet spre vîrful muntelui, spre pădure. POPA, V. 240. Nu putea merge altfeli, decît suindu-se pe brînci și ajutîndu-se cu toiagul. ISPIRESCU, L. 56. Cu cît ne suiam pe coastă, cu atît vorbirea noastră devenea mai aprinsă. GHICA, S. A. 148. (Fig.) Oltul suie ca un șarpe. BOGZA, C. O. 18. ◊ Tranz. (Complementul indică locul pe care urcă cineva) Suim coasta pe un drumeag rîpos. SADOVEANU, O. VII 193. Ia mai dă-te și d-ta oleacă pe jos, pîn-om sui dealul. CREANGĂ, P. 123. El sui iute scările și bătu tare în ușa tinzii. EMINESCU, N. 51. (Complementul indică obiectul urcat) Cînd să suie [carul] la deal, suie-l dacă poți. CREANGĂ, P. 41. ♦ Fig. A înainta, a ajunge pînă la... Ce bătrîn, frate Coste? ce bătrîn? Ai să te sui pîn’ la un veac. SADOVEANU, O. I 499. 2. Refl. și (rar) intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în», «pe», «deasupra») A se așeza pe ceva ridicat, a se urca. Pe estradă, lîngă Roman Lupu, s-a suit un turnător bine cunoscut de către toți. GALAN, Z. R. 26. Sui în căruță, cumnate! SBIERA, P. 137. Malca își ia ziua bună de la socri și se suie deasupra saltelelor, în fundul căruței. CREANGĂ, P. 117. Dacă nu știi ce-i apa, nu te sui în luntre. ◊ Expr. A (se) sui pe cal (sau în șa) = a încăleca. Îndată ne suim în șa și ne ducem la apa Prutului, la Ștefănești. SADOVEANU, B. 289. Sui pe cal și treci la mine Să-ți dau pîne cu masline. ȘEZ. I 13. Apoi, dragă, să-mi nechezi, Apoi să te depărtezi... Nime frîul să nu-ți puie, Nici pe tine să se suie. ALECSANDRI, P. P. 76. (Tranz., neobișnuit) Iar de-i vedea tu pe gios Un voinic tiner, frumos... Tu să-l lași ca să te suie, Mîna-n coamă să ți-o puie. ALECSANDRI, P. P. 76. (Despre regi, domnitori) A se sui pe tron (sau în scaun) = a prelua domnia, a ajunge la domnie. Doi ani după ce se suise pe tron, Carol I a făcut strălucita afacere a căilor ferate Strussberg, pe spatele țării. LIT. ANTIMONARHICĂ 132. În locul lui se sui pe tron Ștefan. NEGRUZZI, S. I 144. (Tranz.) Îi puseră coroana pe cap și-l suiră în scaun. DELAVRANCEA, O. II 250. A i se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpînire pe cineva. Era bun... și copiii... i se suia în cap. La TDRG. S-a suit scroafa în copac, se spune despre un parvenit înfumurat. ◊ Tranz. Se lăsase suită în trăsură. DUMITRIU, N. 132. L-am suit pe cetățean în birjă și am pornit la piață. CARAGIALE, O. II 359. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). Ia buzduganul de coadă și, cînd îl zvîrle, se suie așa de tare, de nu se mai vede. CREANGĂ, P. 56. Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe cînd nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e. EMINESCU, O. I 234. Umbrele se suiseră treptat, ascunzînd în întuneric stîncele mari și codrii sălbatici. ALECSANDRI, C. 39. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) sîngele în obraz = a se înroși la față (de mînie, de rușine etc.), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngîmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în) cap = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vîrful capului = a i se face părul măciucă, v. măciucă. Lui Ipate i s-a suit tot părul în vîrful capului de frică. CREANGĂ, P. 159. A i se sui piperul la nas v. piper. ◊ Intranz. Ziua avea o strălucire de cleștar și soarele suia cătră crucea amiezii... SADOVEANU, N. P. 284. ◊ Tranz. (Rar; complementul indică o parte a corpului) Sprîncenele dumitale. Pene de privighitoare; Cînd le sui, cînd le ridici, Rău la inimă mă strici. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume; astăzi rar) A crește, a se urca, a se mări, a spori. Pe la luna lui septembrie 1865 prețul unei vaci se pogorîse... iar prețul popușoilor se suise. I. IONESCU, D. 164. ◊ Expr. A se sui (pînă) la... = a se urca, a ajunge (pînă) la... Numărul... locuitorilor insulei se suie, cu mic cu mare, la 90000 de suflete. GHICA, S. 532. Holera, după ce s-au suit pînă la 60 morți pe zi, au scăzut acum mai de tot. KOGĂLNICEANU, S. 121. ◊ Tranz. (Folosit și absolut) Dau să număr la fuștei. – Uite-i, frate, doisprezece!... A greșit, îmi spuneți voi? Cum de n-a greșit să spuie Treisprezece? Să mai suie, Nu să-mi facă mai vreo doi! COȘBUC, P. I 202. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cîntăreți) A intona note (din ce în ce mai) înalte. Că de loc nu suie bine, Că glasul ei prea lung ține, Filomelei tot zicea. ALEXANDRESCU, P. 34.

ȘUI², ȘUIE, șui, șuie, adj. (Despre ființe) Subțire, zvelt; (despre plante și părți ale lor) mlădios. Era un vlăjgan cam înalt, șui, cu capul mic, nas ascuțit. CAMIL PETRESCU, O. II 14. Măruntă și șuie, cu încheieturi gingaș strunguite la mîini și picioare. M. I. CARAGIALE, C. 126. [Cerbul] se ivește un minut prin cîmpie... cu trupul șui și elegant. ODOBESCU, S. III 136. În insula cea pustie și prigorită de soarele african, abia se zăreau cîțiva copaci din aceia cu ramurile-nalte și șuie, care se cheamă palmi. id. ib. 251. ♦ (Despre obiecte) îngust. Pe scîndura șui s-a poticnit... Dar cît ai clipi a fost iar în picioare. POPA, V. 317. ♦ (Neobișnuit, despre priviri) Pătrunzător, ascuțit. P-un copac înalt să suie, Pe-ntinsori de codri negri aruncînd privirea șuie, În adîncă depărtare el văzu zare de foc. EMINESCU, L. P. 126.

ȘUI³, ȘUIE, șui, șuie, adj. Care nu-i întreg la minte; zănatic. Am trîntit... în spinarea unui arlechin șui o largă purpură imperială. CARAGIALE, O. III 261. Prost ca gardul de răchită, Șui ca clanța de la ușă. EMINESCU, L. P. 125. Îi șui... n-are toate grăunțele în cap. ȘEZ. IX 149. ◊ (Substantivat) M-ai lăsat de rîsul unui șui ca Ivan. CREANGĂ, P. 318.

ȘUIA, șuiez, vb. I. Refl. (Despre ființe) A deveni subțire, a slăbi; a se jigări. De trai rău... te-ai supțirat, te-ai șuiat, te-ai încovrigat. La TDRG.

ȘUIA, șuiez, vb. I. Refl. (Reg.; despre ființe) A se subția, a slăbi; a se jigări. – Din șui².

A SUI sui 1. intranz. 1) A se deplasa în sensul urcușului, în pantă ascendentă; a se ridica în sus; a se urca. 2) fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune (pe scara socială); a urca; a avansa. 3) (despre parametri fizici și aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori mai ridicate; a urca. 4) (despre căi de comunicație) A urma o pantă ascendentă; a urca. 5) (despre voci, glasuri melodii etc.) A crește în înălțime; a deveni mai înalt; a urca. 2. tranz. 1) A muta într-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a urca. ~ sacii în pod. 2) (forme de relief ridicate, scări etc.) A parcurge de jos până sus; a ridica; a urca. ~ dealul. 3) (prețuri, tonuri etc.) A face să crească calitativ sau cantitativ; a urca; a ridica. [Monosilabic] /<lat. subire

A SE SUI mă sui intranz. 1) A se urca, a se ridica pe un loc mai înalt. ~ pe scenă. 2) (despre unele plante) A se ridica agățându-se; a se urca; a se cățăra). /<lat. subire

ȘUI² șuie adj. și substantival fam. Care este lipsit de judecată sănătoasă; tulburat la cap; zălud; zurliu; tuieș. /<sl. šuj

ȘUI¹ șuie adj. reg. (despre ființe) Care este grațios și ușor în mișcări; mlădios. /Orig. nec.

suì v. 1. a merge de jos în sus: a sui scară, muntele; 2. a se ridica: a se sui în trăsură; i se sui în cap; 3. a se ridica la o sumă oarecare. [Lat. SUBIRE].

șuiu a. și m. Mold. țicnit, nebun: m’ai lăsat de râsul unui șuiu CR. [Slav, ȘUI, stâng (lit. stângaciu, într’o parte)].

șuiu a. și m. subțire și înalt (vorbind de oameni și de cai): cu trupul șuiu și elegant OD. [Origină necunoscută].

suĭ, a -í v. tr. (lat. súb-eo, sub-ire, mă suĭ; sp. pg. subir. V. ĭes, subit). Mă suĭ, mă urc: a suĭ dealu. Duc maĭ sus, ridic: a sui nucile’n pod. Fig. Ridic, înalț, măresc: a sui prețu. Suĭe! suĭe-te (ca scoală îld. scoală-te). V. refl. Mă urc, mă duc maĭ sus: copiiĭ se suĭe’n copac, pe casă; a te sui pe cal, în trăsură, termometru ( = mercuru din el) se suĭe, i s’a suit sîngele’n (saŭ: la) cap de furie. Fig. Cheltuielile se suĭe la miĭ de francĭ. S’a suit scroafa’n copac, s’a boĭerit ghiorlanu și face lux.

2) șuĭ, -ĭe adj. (vsl. šuĭ, stîng, „pornit la stînga”. Cp. cu stîngacĭ și sinistru). Fam. Cam nebun, șuchet, țicnit, tuĭ.

3) șuĭ, -ĭe adj. (cp. cu ceh. šuhaj, om supțire). Munt. Zvelt: trup șuĭ. Zvelt: trup șuĭ. V. șuĭeț.

șuĭéz (mă) v. refl. (d. șuĭ 3). Vest. Mă supțiez.

sui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sui, 3 suie, imperf. 1 suiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să sui, 3 să suie; imper. 2 sg. afirm. suie(-l, sui-o)

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șuie

sui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sui, 3 suie, imperf. 3 sg. suia; conj. prez. 3 să suie

șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șuie

sui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sui, 3 sg. și pl. suie, imperf. 3 sg. suia

șui (zvelt; strâmb; nătâng) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șuie

sui (ind. prez. 1 sg. sui, 3 sg. și pl. suie)

suiu, sue 3 ind., conj. și 2 impr., suiam 1 imp., suii 1 aor.

sui (-i, -it), vb. – 1. A urca, a escalada. – 2. A ridica a înălța. – 3. (Refl.) A se ridica, a se urca, a se instala într-un loc mai ridicat. – Megl. sui(ri.) Lat. sŭbĭre (Cipariu, Gram., 368; Cihac, I, 270; Pușcariu 1687; Candrea-Dens., 811; REW 8364), cf. sp. subir. – Der. suiș, s. n. (urcare, coastă); suit, s. n. (urcuș, acțiunea de a sui); suitor, adj. (ascendent).

șui (-ie), adj. – Zăpăcit, flușturatic. Origine incertă. Poate din sl. šuĭ „sinistru” (Cihac, II, 396; Șeineanu, Semasiol., 104), cf. pol. szuja „mizerabil”. După Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šuja „neisprăvit”, care este același cuvînt pol.

șui (-ie), adj. – Subțire, zvelt, mlădios. Originw incertă, probabil sl., cf. slov. šujati „a subția”. Legătura cu ceh., slov. šuhaj „zvelt” (Cihac, II, 396) nu este sigură. – Der. șuia, vb. refl. (a subția); șuieț, adj. (delicat); șuiat, adj. (subțire, se zice despre fierul de marcat); șuierătură, s. f. (fier de marcat); șuiță, s. f. (varietate de marmotă, Spermophilus citillus), probabil prin aluzie la aspectul ei sau din slov. svisec (Cihac, II, 395; legătura cu bg. šuek (Candrea), slov. šûica (Scriban), este mai puțin sigură).

a i se sui / a i se urca la cap expr. 1. a fi plin de sine, a fi îngâmfat. 2. (d. băuturi) a se ameți de băutură, a se îmbăta.

a i se sui sângele la cap expr. 1. a se congestiona, a se înroși 2. a se enerva, a se înfuria

a-și sui sculele în pod expr. (glum.) a rămâne impotent.

șui, -e, șui, -e adj. 1. strâmb, diform 2. zănatic, țicnit; nătâng

SUI vb. 1. v. escalada. 2. v. cățăra. 3. v. ridica. 4. v. urca. 5. v. înălța. 6. v. majora. 7. v. crește.

ȘUI adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

ȘUI adj. v. astmatic, diform, hidos, hâd monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, subțiratic, subțire, suplu, urât, zvelt.

SUI vb. 1. a escalada, a urca. (A ~ piscurile Alpilor.) 2. a se cățăra, a se cocoța, a se ridica, a se urca, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoța, a se zgăibăra, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.) 3. a (se) ridica, a (se) sălta, a (se) urca. (~ sacul în căruță; îl ~ pe genunchi.) 4. a (se) pune, a (se) urca. (Îl ~ în car, pe cal etc.) 5. a (se) înălța, a (se) ridica, a (se) urca. (Se ~ în înaltul cerului.) 6. a crește, a (se) majora, a (se) mări, a (se) ridica, a (se) scumpi, a spori, a (se) urca. (Au ~ prețul; prețurile s-au ~.) 7. a crește, a se mări, a se ridica, a se urca. (I s-a ~ temperatura.)

șui adj. v. ASTMATIC. DIFORM. HIDOS. HÎD. MONSTRUOS. POCIT. RESPINGĂTOR. SCHIMONOSIT. SLUT. STRÎMB. SUBȚIRATIC. SUBȚIRE. SUPLU. URÎT. ZVELT.

șui adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

A (se) sui ≠ a coborî

suia, suiale, s.f. (înv.) mâner de sabie.

șui⁶, șuie, adj., s.n. și f. (reg.) 1. (adj.) zvelt, subțire; îngust, mic; înalt, mlădios. 2. (s.n.) semn făcut la urechea oilor. 3. (s.f.) nume de pește.

șui³, șuie, s.n. (reg.) lingură mare cu care se scoate jintuiala.

șuia², șuiez, vb. I refl. (reg.) a îndepărta, a împinge cu violență.

șuia¹, șuiez, vb. I refl. (reg.; despre oameni) a slăbi, a se sfriji.