SUBOFIȚER, subofițeri, s. n. Grad militar superior sergentului și inferior sublocotenentului; persoană care deține acest grad. – Sub¹- + ofițer (după fr. sous- officier).

subofițer sm [At: CR (1829), 28/9 / V: (înv) ~țir, ~btoficer, ~bto~, supto~ / Pl: ~i / E: sub¹- + ofițer cf fr sous-officier] 1 Nume generic pentru gradele militare superioare sergentului și inferioare sublocotenentului Vz reangajat. 2 Persoană care deține unul dintre aceste grade Vz reangajat.

SUBOFIȚER, subofițeri, s. n. Nume dat fiecăruia dintre gradele superioare sergentului și inferioare sublocotenentului; persoană care poartă unul din aceste grade. – Sub¹- + ofițer (după fr. sous-officier).

SUBOFIȚER, subofițeri, s. m. (În vechea organizare a armatei) Militar angajat, cu grad superior sergentului, dar inferior sublocotenentului. Subofițerul... rămăsese cu douăzeci de soldați în sat. DUMITRIU, N. 210. Într-o zi, ducîndu-mă în tîrgul de gios, la o spițerie, întilnisem un subofițer, care se sculase de pe boală. RUSSO, S. 30.

SUBOFIȚER s.m. Grad superior sergentului și inferior sublocotenentului; militar care poartă acest grad. [După fr. sous-officier].

SUBOFIȚER s. m. grad superior sergentului și inferior sublocotenentului. (după fr. sous-officier)

SUBOFIȚER ~i m. Militar cu grad superior celui de sergent și inferior celui de ofițer. [Sil. sub-] /sub- + ofițer

subofițer m. militar de un grad inferior sublocotenentului și superior caporalului sau brigadierului.

*subofițér m. (sub- și ofițer, după fr. sous-officier). Sergent orĭ plotonier.

subofițir sm vz subofițer

subtoficer sm vz subofițer

subtofițer sm vz subofițer

suptofițer sm vz subofițer

subofițer (desp. su-bo-/sub-o-) s. m., pl. subofițeri

!subofițer (su-bo-/sub-o-) s. m., pl. subofițeri

subofițer s. m. (sil. mf. sub-), pl. subofițeri

subofițer.

SUBOFIȚER s. (MIL.; în vechea armată) reangajat.

SUBOFIȚER s. (MIL.; în vechea armată) reangajat.