sub¹- [At: RESMERIȚĂ, D. / E: izolat, prin analiză, din împrumuturi ca: subacvatic, subalpin, subalternitate, subarbă, subarmonică, subdiviza etc.] Element de compunere care indică poziția inferioară a unui obiect față de altul sau o cantitate, o intensitate, o calitate, o ierarhie inferioară în raport cu alta de același tip și care servește la formarea unor substantive ca: subansamblu, subarboret etc., a unor adjective ca: subatins, subpământean etc.

SUB¹- Element de compunere care exprimă ideea de «inferioritate», de «subordonare» și servește la formarea unor substantive ca: sublocotenent, subtitlu etc.; a unor adjective ca: subaltern, subordonat etc.; a unor verbe ca: subordona, subjuga, subalimenta, subînchiria. etc.

SUB- pref. „inferior” (spațial, ierarhic, calitativ sau dimensional), „derivat, ulterior”. (< fr. sub-, sous-, cf. lat. sub)

*sub- (lat. sub, supt, dedesupt), prefix care arată inferioritatea în loc saŭ în grad: subteran, submarin, subsol, subdirector, subcomisar, subordine, subdiviziune, subjugat, subînțeles, subcutaneŭ. Înainte de b, p se asimilează saŭ cade; subibliotecar, suprefect. V. supt și ipo-, supra- ș. a.