strungar¹ sm [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îvr) ~ug~, (reg) ~nar, ștr~, (îvr) ștrug~ / Pl: ~i / E: strung¹ + -ar] 1 Muncitor calificat în prelucrarea pieselor la strung Si: (reg) strujitor. 2 (Ban; Trs) Strung¹ (1).

strungar², ~ă [At: CREANGĂ, A. 15 / V: (reg) ~iu / Pl: ~i / E: strungă + -ar] 1 sm (Pop) Cioban care mână oile la strungă¹ pentru a fi mulse. 2 sm (Pex) Persoană care îndeplinește diverse munci la stână Si: (reg) strungaci (2), strungaș (2) Vz mânător, mânzar, mânzărar, mânzător. 3 a (Mar; d. oameni sau, rar, d. animale) Cu strungăreață Si: (reg) strungaci (3), strungariț, strungaș (3), strungăreț (2). 4 sn (Trs; îf strungariu) Potricală. 5 sn (Trs; Mol) Strungă¹ (1). 6 sn (Reg) Cocleț (la războiul de țesut). 7 sn (Trs; îf strungariu) Muierușcă.

STRUNGAR¹, strungari, s. m. Muncitor la strung. Acari, strungari, dulgheri de la atelier, hamali se adunară în fața ultimului vagon. DUMITRIU, N. 79. Lipit de odaia cizmarului sta Gheorghe, strungar în fier. ARDELEANU, D. 17. – Variantă: strugar (NEGRUZZI, S. III 268) s. m.

STRUNGAR², strungari, s. m. Ciobănaș care mînă oile la strungă pentru a fi mulse. V. mînător. Și pentru alții sună strungarii din tulnic. LESNEA, I. 34. Abia despre ziuă s-a îndurat Vasile Bordeianu, strungarul nostru, de s-a dus în Humulești. CREANGĂ, A. 15.

STRUNGAR¹ ~ă (~i, ~e) m. și f. Muncitor care lucrează la strung. /strung + suf. ~ar

STRUNGAR² ~i m. pop. Cioban care mână oile la strungă. /strungă + suf. ~ar

strungar m. lucrător la strung.

strungar m. cioban tânăr: care mână oile în strungă.

2) strungár m. Vest. Strugar.

1) strungár m. (d. strungă). Băiat care mînă oile în strungă. V. scutar.

strugar sm vz strungar¹ corectat(ă)

strunar sm vz strungar¹

strungariu sn vz strungar²

STRUGAR s. m. v. strungar¹.

strugár m. (d. strug, ca și sîrb. bg. strugar). Est. Acela care lucrează cu strugu. – În vest strungar.

strungar s. m., pl. strungari

strungar s. m., pl. strungari

strungar (muncitor la strung, cioban) s. m., pl. strungari

STRUNGAR s. (reg.) strujitor. (E ~ de profesie.)

STRUNGAR s. (reg.) mânător. (~ la oi.)

STRUNGAR s. (reg.) mînător. (~ la oi.)

STRUNGAR s. (reg.) strujitor. (E ~ de profesie.)

strungar, -ă, s.m. și n., adj. 1. (s.m.; pop.) cioban care mână oile la strungă, pentru a fi mulse; strungaci, strungaș, mânător, mânzar, mânzărar. 2. (s.n.; reg.; în forma: strungariu) preducea, potricală, perforator. 3. (s.m.; reg.) deschizătură îngustă prin care trec oile pe rând; strungă, portiță, strungăreață. 4. (s.n.; reg.) coclet (la războiul de țesut). 5. (reg.; în forma: strungariu) miuerușcă, femelă. 6. (adj.; reg.; despre oameni) cu strungăreață, strungaci, strungaș.

strungár, strungari, s.m. 1. Păstor care mână oile la strungă. 2. Strungă; portiță: „Și pă mine mă-ngropaț / În strungariu oilor, / În țărcuțu mieilor” (Bilțiu, 2015: 72). – Din strungă + suf. -ar (DEX).