13 definiții pentru mânător (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mânător [At: JIPESCU, ap. CADE / V: mâitor sm / Pl: ~i / E: mână1 + -(ă)tor] 1 sm (Pop) Persoană care mână animalele la pășune, la plug etc. 2 sm (Spc) Băiat care mână vitele Si: pogonici. 3 a (Reg; îs) Câine ~ Câine trimis să adune oile. 4 a (Reg; îas) Câine de vânătoare, care adulmecă și urmărește vânatul. 5 sm (Mun) Barcagiu. 6 sm (Mar; Buc) Poteraș. 7 sm (Reg) Pețitor.

mânător m. cel ce mână cai, oi, etc,

MÎNĂTOR, -OARE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Mînătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînător = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul.

MÎNĂTOR, -OARE, mînători, -oare, s. m. și f. Persoană care mînă vitele; cioban care dă oile la strungă; strungar. ◊ (Adjectival) Cîine mînător = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. – Din mîna + suf. -(ă)tor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mânător (pop.) s. m., pl. mânători

mânător (pop.) s. m., pl. mânători

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MÂNĂTOR s. v. pețitor, strungar.

MÎNĂTOR s. bătăiaș, gonaci, gonaș, hăitaș, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vînătoare.)

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÎNĂTÓR s. m. 1. (Popular) Persoană care mînă animalele (la pășune, la plug etc.); spec. pogonici; strungar. Baciul și mînătorul. . . au rămas ca trăsniți cînd m-au zărit. JIPESCU, ap. CADE. Antioh a lovit pe Midon, de cai mînătorul. MURNU, I. 103. (Brînza) o prepară baciul în stînă, ajutat de ciobani și mînători. PĂCALĂ, M. R. 296. Dinspre stînă vine d-a-dura mînătorul. LUNGIANU, ap. CADE, cf. DR. II, 330, NOM. PROF. 16, H IV 153, 223, VII 85, 372, XI 274, XVII 444, TEODORESCU, P. P. 593, BIBICESCU, P. P. 336. Că eu n-am pă nimenea decît eu și baba mea, Și decît un biet de mînător. Dimineața s-a sculat, Oile-n strungă mi-a dat. MAT. FOLK. 155, cf. ALR I 896/56, 75, 93, 107, 118, 790, 831, 980, A II 6, 12, III 18. ♦ (Regional; adjectival, în sintagma) Cîine mînător = cîine trimis să adune oile (com. din JIBOU-ZĂLAU); cîine de vînătoare, care adulmecă și urmărește vînatul (com. din CRĂCĂOANI-PIATRA NEAMȚ). 2. (Prin Munt.) Barcagiu. Cf. ALR II 2 524/728, 762. 3. (Prin Maram., Bucov.) Poteraș. Cf. ALR SN III h 727/334, 386. 4. Pețitor. Cf. m î n a t1 (Bîrsana-Sighetul Marmației). Cf. ALR II/I MN 78, 2 673/353. – Pl.: mînători. – Și: mîitór s. m. Com. MARIAN. - Mîna1 + suf. + -(ă)tor.

Intrare: mânător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mânător
  • mânătorul
  • mânătoru‑
plural
  • mânători
  • mânătorii
genitiv-dativ singular
  • mânător
  • mânătorului
plural
  • mânători
  • mânătorilor
vocativ singular
  • mânătorule
plural
  • mânătorilor
mâitor
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mânător, mânătorisubstantiv masculin
mânător, mânătoareadjectiv
mânătoare, mânătoaresubstantiv feminin

  • 1. (Persoană) care mână vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mâncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci. DLRLC
    • format_quote Dar aseară, pe-nserat... Mînătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. DLRLC
    • 1.1. Câine mânător = câine de vânătoare care adulmecă și urmărește vânatul. DLRLC
etimologie:
  • mâna + sufix -(ă)tor. DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.