STRUȚ¹, struți, s. m. Pasăre mare alergătoare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenușii, folosite ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ◊ Expr. (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo.

struț¹ [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~ruz sm / Pl: ~i sm, ~uri, (rar) ~e sn / E: lat struthio, -onis, it struzzo, ger Strauss] 1 sm Pasărea cea mai mare din ordinul alergătoarelor, cu picioarele lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase și moi, negre sau brune-cenușii, întrebuințate ca podoabă, care trăiește, îndeosebi, în regiunile tropicale din Africa Si: (înv) stratocamil (Struthio camelus). 2 sm (Fam; îe) (A avea) stomac de ~ (A avea) stomac (mare și) rezistent care digeră bine totul și orice. 3 sm (Pan; arg) Om (mare și) înalt. 4 sn (Reg) Buchet de flori. 5 sn (Pex) Mănunchi de plante, de pene¹ etc. 6 sn (Pex) Podoabă pentru pălărie (purtată mai ales de flăcăi), confecționată din flori naturale sau artificiale Si: pană¹, păun. 7 sn (Reg) Sfeștoc. 8 a (Reg; îs) Ovăz ~ Ovăz foarte des, crescut într-un pământ gras. 9 sn (Reg) Ramură verde sau bucată de pânză albă pusă în vârful unei case care se află în construcție. 10 sm (Bot; reg; îc) ~ul-mirelui Bătrâniș (Erigeron canadensis). 11 smn (Trs) Cozonac (împletit). 12 sn (Trs) Un fel de colac din aluat care se face la sărbători. 13 sm (Trs) Pâine mică albă Si: corn¹ (66). 14 sm (Mol; Buc) Țurțur (de gheață). 15 sn Aldămaș (2).

struț³ sn vz strung¹

struț² sn [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~uri, rar, ~i sm / E: nct] (Mun; Buc) Carabină mică Si: (reg) struțac.

STRUȚ¹, struți, s. m. Pasăre alergătoare mare de stepă, cu picioare lungi și puternice, cu gât lung și golaș, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenușii, întrebuințate ca podoabă, care trăiește îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ◊ Expr. (A avea) stomac de struț = (a avea) stomac mare, rezistent, care digeră bine. – Din it. struzzo.

STRUȚ³, struțuri, s. n. (Regional) Armă, mai mică decît pușca, avînd țeava de obicei în muchii; carabină mică. Cam p-o gură de colnic, Vedea tinerel voinic, Cu struțu’ pus pă butuc, De cinci ghinturi ghintuit. ȘEZ. II 77.

STRUȚ¹, struți, s. m. Pasăre mare din ordinul alergătoarelor, cu picioarele lungi și puternice, cu pene frumoase și moi, întrebuințate ca podoabă; trăiește în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). Se uita la pălăriile largi, mari de tot, cu pene de struț, ale celor două femei. DUMITRIU, B. F. 58. Nemaiavînd puterea de a reacționa, aștepta nenorocirea să-i vină, cum așteaptă struțul primejdia, ascunzîndu-și capul în nisip. BART, E. 240. O cumpănă se-nalță aproape de un puț Și-n orizon se-ndoaie ca gîtul unui struț. ALECSANDRI, P. A. 128. ◊ Stomac de struț = stomac mare, rezistent, care digeră bine. (Fig.) Citeați pe rupte, de-a valma, înghițind cu un stomac de struț tipăriturile toate de pe tarabă. PAS, Z. I 165.

STRUȚ², struțuri, s. n. (Transilv.) Buchet de flori. Vasilică, struț de flori, Ori mi te scoală, ori mori. ȘEZ. VII 85. Cînd își pune struț de flori După dînsa stai să mori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31.

STRUȚ ~i m. Pasăre exotică de talie mare, cu gât lung și cap mic, cu picioare lungi, viguroase, cu aripi scurte și cu penaj negru sau brun-cenușiu. /<lat. struthio, ~onis, it. struzzo

struț m. cea mai mare din toate păsările, locuiește în Africa și într’o mare parte a Aziei, se vânează pentru penele sale (Struthio camelus). [Lat. STRUTHIO].

struț n. Tr. buchet. [Nemț. STRAUSS].

2) struț m. (it struzzo, d. lat. strúthio, care e vgr. struthion. Cp. cu papagal). Cea maĭ mare pasăre din timpurile noastre (că odinioară au existat și maĭ marĭ). Stomah de struț, stomah care mistuĭe tot, stomah foarte sănătos. – L. V. și strutocámil, pl. lĭ, și -ámilă f., pl. e (ngr. struthokámilos). V. casoar, nandu, dront. – Struțu locuĭește pin Africa tropicală. Are aripĭ cu pene moĭ, așa în cît nu poate zbura. Dar la fugă e neîntrecut, în înălțime ajunge pînă la 2,50 m. Există și crescătorĭ de struțĭ.

1) struț m. (rudă cu țurțurĭ). Mold. Pl. Țurțurĭ (rev. I. Crg. 4, 60).

3) struț n., pl. urĭ (germ. strauss). Trans. Buchet.

4) struț n., pl. urĭ. Carabină, pușcă scurtă.(Aricescu, Ist. Revol. Rom. d. 1821, pag. 30, Craĭova, 1874, tip. Chițu).

strug² sn vz strung¹

strugur² sm vz strung² corectat(ă)

struh sn vz strung¹ corectat(ă)

struj³ sn vz strung¹

strun sn vz strung¹

strună⁴ sf vz strung^1[1] corectat(ă)

strună³ sn vz strung¹

strunc sn vz strung¹ corectat(ă)

strung¹ sn [At: MARDARIE, L. 3 429 / V: ~uc, ~ug, ~ugur, ~uh, ~uj, strun, ~rună, ~nc, (reg) ~ă, ~nț, ~uț, ștrug, ștruț / Pl: ~uri / E: vsl строутъ] 1 Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută, prin așchiere, operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. a unei piese Si: (reg) strungar¹ (2). 2 (Pop; spc) Strujniță (3). 3 (Rar) Scaunul strungarului. 4 (Reg; îf strug) Rindea. 5 (Ban; îf strug) Rindea de geluit doage. 6 (Trs; îf strug) Cuțitoaie (1).

strungă² sf vz strung¹

strunț sn vz strung¹

struz sm vz struț¹

ștruț sm vz struț

STRUG¹ s. n. v. strung.

STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută, prin așchiere, operații de rotunjire, de filetare, de găurire etc. a unei piese (de metal, de lemn etc.) care are o mișcare de rotație (unealta așchietoare avînd o mișcare de înaintare). La strunguri se lucrează în trei schimburi, asigurîndu-se astfel secției de ajustaj un flux normal al procesului muncii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2774. Voicu ăsta e un băiat bun. A fost și el muncitor ca și mine. A lucrat în uzină. Și-a fărîmat mîinile la strung. BARANGA, I. 194. ◊ Strung (sistem) revolver v. revolver. – Variantă: (regional) strug (PAMFILE, I. C. 169) s. n.

STRUNG ~uri n. tehn. Mașină-unealtă pentru prelucrarea prin așchiere a unor piese (de metal, de lemn etc.) în procesul unei mișcări de rotație. ~ automat. A da la ~. /<sl. strungu

strug n. Mold. V. strung.

strung n. 1. mașină de fasonat și rotunjit lemnele și metalele; 2. unealtă cu care rotarul strujește căpâțânile roții; 3. scaunul strungarului. [Și strug = slav. STRUGŬ, răzuitoare].

2) strug n., pl. urĭ (vsl. strugŭ, răzuitoare; bg. rus. strug, strug. V. strujesc). Est. Mașină de strujit, de rătunzit și ornat lemnu (picĭoarele de mese, de scaune) saŭ metalu (sfeșnicele de biserică). Piesa se fixează pe strug, se învîrtește și se lucrează cu diferite instrumente. – În vest strung. V. răzuș.

strung V. strug.

struț¹ (pasăre) s. m., pl. struți

struț² (reg.) (buchet de flori, carabină) s. n., pl. struțuri

struț² (reg.) (buchet de flori) s. n., pl. struțuri

struț¹ (pasăre) s. m., pl. struți

struț (pasăre) s. m., pl. struți

struț (buchet de flori) s. n., pl. struțuri

struț

struț, -ți (pasăre) și -țuri (buchete de flori).

strung s. n., pl. strunguri

strung s. n., pl. strunguri

strung s. n., pl. strunguri

strung, -guri.

STRUȚ s. v. buchet, mănunchi.

struț s. v. BUCHET. MĂNUNCHI.

struț (struțuri), s. n. – (Trans.) Buchet. Germ. Strauss (Candrea). – Der. înstruța, vb. (a orna cu flori, a împodobi).

struț (-ți), s. m. – Pasărea cea mai mare din ordinul alergătoarelor (Struthio camelus). – Var. ștruț. Megl. ștruș. Lat. struthius, poate direct în megl. (Capidan, 278), și în rom. prin it. struzzo, sb. struc (Pușcariu 1662; Tiktin). Îm sec. XVIII, struțocamil, s. m. (struț), din gr. στρουθοϰάμηλος.

strung (-guri), s. n. – Mașină-unealtă care îndeplinește diferite operații de așchiere. – Var. Mold., Trans., strug, și der. Mr. strug. Sl. strugŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Tiktin; Conev 66), de la strugati „a răzui”, var. a lui stružiti, cf. struji, și bg., cr., slov., rus. strug. Nazala nu a fost explicată; ar putea fi o influență din gr., cf. ngr. στρουγγύλος „rotund”, cu atît mai mult cu cît γγ sau γϰ în loc de γ, ϰ este destul de frecventă în ngr. – Der. strungar, s. m. (strujitor), cf. bg. strugarĭ, sb. strugar; strungări, vb. (a strunji); strungărie, s. f. (strung, atelierul strungarului).

struț, struțuri, s.n. (reg.) 1. carabină mică; struțac. 2. buchet (de flori).

struț, struțuri, s.n. – (reg.) Buchet de flori (la pălărie) (Papahagi, 1925): „Frunză verde, măr, măruț / Toți feciorii poartă struț” (Calendar, 1980: 94); „Nu se putea pomeni la intrarea în ceata de colindători fără struț la căciulă. În componența lui intrau flori de iarnă: brad, busuioc, sarasău. În ultima vreme, din cauza degradării obiceiului, locul struțului vegetal a fost luat de struțul de hârtie” (Bilțiu, 1996). ♦ (onom.) Struț, Struțen, Struți, nume de familie (47 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din germ. Strauβ „buchet de flori” (Șăineanu, Scriban; Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

struț, -uri, s.n. – Buchet de flori (la pălărie) (Papahagi 1925): „Frunză verde, măr, măruț / Toți feciorii poartă struț” (Calendar 1980: 94); „Nu se putea pomeni la intrarea în ceata de colindători fără struț, la căciulă. În componența lui intrau flori de iarnă: brad, busuioc, sarasău. În ultima vreme, datorită degradării obiceiului, locul struțului vegetal a fost luat de struțul de hârtie” (Bilțiu 1996). – Din germ. Strauβ „buchet”.

Politica struțului – Expresie veche, cu obîrșie neprecisă. Înseamnă a-ți închipui că poți evita un pericol, dacă refuzi să-l vezi, întocmai cum struțul crede că se ascunde în întregime, dacă își bagă capul în nisip. „Asta nu înseamnă să procedăm asemenea struțului, așteptînd ca uriașa clepsidră a timpului să fi strecurat întreg nisipul…” (Marcel Breslașu).