STRAMĂ, strame, s. f. (Înv. și reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură. – Et. nec. Cf. destrăma.

stram¹ sn vz stramă

stramă sf [At: ASACHI, F. 57/14 / V: stram sn, ~ană / Pl: ~me, ~rămi, ~rămuri / E: s- + tramă] 1 (Îrg) Scamă (dintr-o țesătură) Si: (îrg) stramiță (1). 2 (Pex) Destrămătură (1). 3 Zdreanță dintr-o țesătură. 4 (Îe) A nu avea ~ (pe el) A fi sărac. 5 (Mun; îf strană) Natră. 6 (Îe; îf strană) Nu stă (sau n-a rămas) ~na într-un fir Se spune când cineva a rămas sărac de tot. 7 (Irn; îae) Se spune când cineva se lasă rugat, ridică pretenții. 8 (Trs) Lână colorată pentru țesut sau pentru brodat.

strană² sf vz stramă

ștram, ~ă a [At: A III, 9 / V: (reg) ~ream / Pl: ~i, ~e / E: ger stramm] (D. persoane) 1 (Trs) Voinic. 2 (Trs) Frumos (1). 3 (Trs) Isteț. 4 (Trs) Deștept (5). 5 (Buc) Sever.

ștream, ~ă a vz ștram

STRAMĂ, strame, s. f. (Reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură. – Et. nec. Cf. destrăma.

STRAMĂ, strame, s. f. Fir destrămat dintr-o țesătură. Parcă îl văd dînd din cap amărît și plin de strame și de praf! STĂNOIU, C. I. 135. Semn pui: un păr din cap ori o stramă din bete, din cămașă, brîu etc. ȘEZ. III 80.

strámă f., pl. e și ămĭ (d. *a străma, a destrăma). Fire destrămate, destrămătură.

stramă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. stramei; pl. strame

stramă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. stramei; pl. strame

stramă s. f., g.-d. art. stramei; pl. strame

ștram adj. m., pl. ștrami; f. sg. ștramă, pl. ștrame

stramă (-me), s. f. – Destrămătură. Lat. trama, prin intermediul unui der. extramāre (Tiktin), cf. logud. istramare „a destrăma”; stramă ar fi deci un deverbal de la a *străma, cf. destrăma. – Der. strămătură, s. f. (destrămătură; lînă vopsită).

STRAMĂ subst. 1. Stanul Stramei, rumîn (17 B IV 148). 2. Strămătură b. (16 B III 256) subst. 3. Strămăturaru, D. (Ocina) < nom. agentis. 4. Cf. Stramco (16 B V 137).

STRAMĂ s. v. destrămătură, răritură.

ȘTRAM adj. v. ager, deștept, dibaci, inteligent, iscusit, isteț, îndemânatic, priceput.

stramă s. v. DESTRĂMĂTURĂ. RĂRITURĂ.

ștram adj. v. AGER. DEȘTEPT. DIBACI. INTELIGENT. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. PRICEPUT.

stramă, strame, s.f. (înv. și reg.) 1. fir destrămat dintr-o țesătură; destrămătură, strămătură, stramiță, zdreanță, scamă. 2. (reg.; în forma: strană) urzeala de pe sulul războiului de țesut; natră. 3. (reg.) lână colorată pentru țesut sau pentru brodat.

ștram, -ă, adj. (reg.; despre persoane) 1. voinic, viguros; frumos. 2. isteț, dezghețat; deștept. 3. aspru, sever.

strámă, strame, s.f. (reg.) Fir destrămat dintr-o țesătură. – Cf. destrămătură (DEX); din *străma„ a destrăma” (Scriban); din s- + tramă (MDA).

stramă, strame, s.f. – (reg.) Scamă; fir destrămat dintr-o țesătură. – Cf. destrămătură (< lat. *distramare, cf. tramă „urzeală”) (DEX); din *străma„ a destrăma” (Scriban); din s- + tramă (MDA).

stramă, -e, s.f. – Scamă; fir destrămat dintr-o țesătură. – Cf. destrămătură (< lat. *distramare, cf. tramă „urzeală”).