2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STOÍC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). – Din fr. stoïque, lat. stoicus.

stoic, ~ă [At: CORESI, L. 81/12 / P: sto-ic / Pl: ~ici, ~ice / E: slv стоикь, lat stoicus, fr stoïque] 1-2 smf, a (Persoană) care a aderat la stoicism (1) Si: (înv) stoician (1-2), stoicos Vz stoicesc (1). 3 a Care ține de stoicism (1). 4-5 smf, a (Persoană) care predică stoicismul (2). 6 av În mod stoic (5). 7 a (D. caracterul, însușirile, atitudinile, manifestările etc. oamenilor) Care denotă stoicism (2) Si: stoicesc (2).

STÓIC, -Ă, stoici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care aparține stoicismului (1), privitor la stoicism. 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții). II. S. m. și f. 1. Adept al stoicismului (1). 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții). [Pr.: -sto-ic] – Din fr. stoïque, lat. stoicus.

STÓIC1, stoici, s. m. 1. Adept al stoicismului. 2. Om ferm, neclintit, plin de tărie sufletească.

STÓIC2, -Ă, stoici, -e, adj. 1. Care aparține stoicismului (1). 2. Ferm, curajos, neclintit. Cu toată această stoică liniște, inima se moaie. RUSSO, S. 25. ◊ (Adverbial) Le suport însă toate senin, stoic, olimpic. C. PETRESCU, A. R. 30.

STÓIC, -Ă adj. 1. Care ține de stoicism, care se referă la doctrina stoicilor. 2. Ferm, neclintit. // s.m. și f. 1. Adept al stoicismului. 2. Om ferm, cu multă tărie sufletească. [Pron. sto-ic. / cf. fr. stoïque, lat. stoicus, gr. stoa – portic unde se adunau stoicii pentru discuțiile lor filozofice].

STÓIC, -Ă I. adj. 1. referitor la stoicism. ♦ școală ~ă = școală filozofică întemeiată de Zenon în sec. IV a. Chr. în Grecia antică, care conținea elemente materialiste în concepția despre natură și în teoria cunoașterii, dar care în domeniul eticii se menținea pe poziții idealiste, propovăduind supunerea față de soartă. 2. ferm, neclintit. II. s. m. f. 1. adept al stoicismului. 2. om cu multă tărie sufletească. (< fr. stoïque, lat. stoicus)

STÓIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de stoicism; propriu stoicismului. 2) fig. Care suportă cu tărie vicisitudinile vieții; dotat cu tărie sufletească. [Sil. sto-ic] /<lat. stoicus, fr. stoïque

STÓIC2 ~ci m. 1) Adept al stoicismului. 2) Persoană care suportă cu tărie vicisitudinile vieții; persoană dotată cu tărie sufletească. /<lat. stoicus, fr. stoïque

stoic a. 1. ce ține de stoicism: doctrina stoică; 2. Care are nesimțirea și tăria sufletească a filozofilor stoici; ║ m. 1. cel ce practică stoicismul; 2. fig. om ferm, sever și neclintit.

*stóic, -ă adj. (vgr. stoikós). Relativ la stoicizm: doctrina stoică. Fig. Plin de tărie sufletească în nenorocire: caracter stoic. S. m. Adept al stoicizmuluĭ. Fig. Om plin de tărie sufletească în nenorocire. Adv. Cu stoicizm: a răspunde stoic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

stóic adj. m., s. m., pl. stóici; adj. f., s. f. stóică, pl. stóice

stóic adj. m., s. m., pl. stóici; f. sg. stóică, pl. stóice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

STÓIC adj., s. 1. adj. (înv.) stoicesc. (Filozofii ~.) 2. s. (înv.) stoician. (Un mare ~.)

STOIC adj., s. 1. adj. (înv.) stoicesc. (Filozofii ~.) 2. s. (înv.) stoician. (Un mare ~.)

Intrare: stoic (adj.)
stoic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stoic
  • stoicul
  • stoicu‑
  • stoică
  • stoica
plural
  • stoici
  • stoicii
  • stoice
  • stoicele
genitiv-dativ singular
  • stoic
  • stoicului
  • stoice
  • stoicei
plural
  • stoici
  • stoicilor
  • stoice
  • stoicelor
vocativ singular
plural
Intrare: stoic (s.m.)
stoic1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stoic
  • stoicul
  • stoicu‑
plural
  • stoici
  • stoicii
genitiv-dativ singular
  • stoic
  • stoicului
plural
  • stoici
  • stoicilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

stoic (adj.)

  • 1. Care aparține stoicismului, privitor la stoicism.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: stoicesc
    • 1.1. Școală stoică = școală filosofică întemeiată de Zenon în secolul IV a. Chr. în Grecia antică, care conținea elemente materialiste în concepția despre natură și în teoria cunoașterii, dar care în domeniul eticii se menținea pe poziții idealiste, propovăduind supunerea față de soartă.
      surse: MDN '00
  • 2. Ferm, curajos, neclintit (în fața vicisitudinilor vieții).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: curajos ferm neclintit 2 exemple
    exemple
    • Cu toată această stoică liniște, inima se moaie. RUSSO, S. 25.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Le suport însă toate senin, stoic, olimpic. C. PETRESCU, A. R. 30.
      surse: DLRLC

etimologie:

stoic, -ă (persoană) stoică

  • 1. Adept al stoicismului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: stoician
  • 2. Om ferm, curajos, neclintit, plin de tărie sufletească (în fața vicisitudinilor vieții).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: