STIHIE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare. ♦ Fiecare dintre cele patru elemente (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea în Antichitate că stau la baza fenomenelor și corpurilor din natură. 2. (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. ♦ Fig. Himeră, nălucă. 3. (Poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. – Din sl. stihija.

stihie sf [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 32^v/3 / V: (îrg) ~ichie, (înv) ~hiu sn / Pl: ~hii / E: slv стихиꙗ, ngr στοιχείον] 1 (Îvp) Fiecare dintre cele patru elemente (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea în antichitate că stau la baza tuturor corpurilor și a fenomenelor naturii. 2 (Pex) Parte componentă a unui întreg Si: element (4). 3 Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă. 4 Forță dezlănțuită a naturii. 5 (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. 6 (Fig) Nălucă. 7 (Rar) Pustietate.

STIHIE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forță irezistibilă, distrugătoare. ♦ Fiecare dintre elementele considerate în concepțiile din trecut că ar sta la baza fenomenelor și corpurilor din natură. 2. (În superstiții) Duh rău personificând o forță oarbă a naturii. ♦ Fig. Himeră, nălucă. 3. (Poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. – Din sl. stihija.

STIHIE, stihii, s. f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă ca o forță irezistibilă. Jder a cercetat împrejurimile, și zarea munților, și depărtările mării, cunoscînd că stihiile vor sta deocamdată în bună cumpănă. SADOVEANU, F. J. 646. Ai potolit furtuna, stihiile le-ai frînt. LESNEA, C. D. 41. S-a dezlegat, așa din senin, o vijelie cumplită și s-au răscolit stihiile toate. VLAHUȚĂ, R. P. 78. De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii. EMINESCU, O. I 132. ♦ Fiecare dintre cele patru aspecte ale naturii pe care filozofii antici le puneau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii; element. Stihii a lumei patru, supuse lui Arald, Străbateți voi pămîntul și a lui măruntaie, Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie. EMINESCU, O. I 94. Focul nu este altă decît una din cele patru stihii. DRĂGHICI, R. 75. 2. (În superstiții) Duh rău (personificînd o forță oarbă a naturii), fantasmă. Își zise în gînd că stihia morții a trecut alături. CAMIL PETRESCU, O. II 24. Noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine... strigoii, moroii, tricolicii, vîrcolicii... ALECSANDRI, T. 616. Strigoii, stihiile urzitoare de rele, naiba, năbădaica și urletul cîinilor noaptea îi umplea de spaimă deopotrivă pe amîndoi. RUSSO, S. 103. ♦ Fig. Himeră, nălucă. Îi tăiase suflarea năsîlnica-i zvîrcolire... în lupta cu stihiile sale. C. PETRESCU, A. R. 50. 3. (În limbaj poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. Doar pasul tău ușor În omăt strălucitor, Lasă urme viorii De conduri împărătești Peste albele stihii. TOPÎRCEANU, B. 7.

STIHIE ~i f. 1) Fenomen natural care se manifestă cu o forță distrugătoare. 2) (în filozofia antică) Fiecare dintre elementele de bază ale naturii (foc, apă, aer, pământ). 3) (în superstiții) Duh rău care personifică forța oarbă a naturii. 4) fig. Forță oarbă care acționează în mediul social. 5) rar Loc pustiu; pustietate. [G.-D. stihiei] /<ngr. stihéion, sl. stihija

stihie f. 1. element: stihii a lumii patru EM.; 2. spirit elementar, stafie: toate stihiile năpădesc pe mine AL. [Gr. mod. (din vechiu-gr. STOIHEÍON, element, spirit)]. V. stafie.

stihíe și stíhie f. (ngr. stihion, vgr. stoiheîon, vsl. rus. stihiĭa. V. stahie). Vechĭ. Element. Stahie, spirit.

stichie sf vz stihie

stihiu sn vz stihie

stihie s. f., art. stihia, g.-d. art. stihiei; pl. stihii, art. stihiile (desp. -hi-i-)

stihie s. f., art. stihia, g.-d. art. stihiei; pl. stihii, art. stihiile

stihie s. f., art. stihia, g.-d. art. stihiei; pl. stihii, art. stihiile

stihie

stihie, -hiei gen. a.

STIHIE s. v. elemente.

stihie s. v. ELEMENTE.

stihie (-ii), s. f. – 1. Element. – 2. (Rar) Fastasmă, viziune. – Mr. stihiu „fantasmă”. Mgr. στοιχεĩον, parțial prin intermediul sl. stichija (Roesler 576; Murnu 53; Conev 105; Graur, BL, IV, 117; cf. Vasmer, Gr., 137). Este dubletul lui stafie (var. Mold. stáfie, stahie), s. f. (fantasmă, viziune, nălucă).