stigmatizare sf [At: NEGULICI / Pl: ~zări / E: stigmatiza] 1 Atragere a disprețului public asupra cuiva sau a ceva, prin dezvăluirea unor fapte, a unor manifestări etc. reprobabile Si: blam (1), blamare (1). 2 Aplicare cu fierul roșu a stigmatului (4) pe corpul sclavilor sau al delincvenților Si: înfierare, (rar) înfierat, (înv) pecetluire.

STIGMATIZARE, stigmatizări, s. f. Acțiunea de a stigmatiza; înfierare. De numele lui se leagă cele mai îndrăznețe tablouri pictate în vederea stigmatizării unor crime monstruoase, cum a fost represiunea răscoalei țărănești din 1907. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 392, 1/1.

STIGMATIZARE s.f. Acțiunea de a stigmatiza și rezultatul ei; înfierare. [< stigmatiza].

stigmatiza vt [At: NEGRUZZI, S. I, 334 / Pzi: ~zez / E: fr stigmatiser] 1 A atrage disprețul public asupra cuiva sau a ceva prin dezvăluirea unor fapte, a unor manifestări etc. reprobabile Si: a blama (1), a înfiera V condamna, dezaproba, dezarma, mustra, osândi, proscrie, protesta, sancționa. 2 A aplica cu fierul roșu stigmatul (4) pe corpul sclavilor sau al delincvenților Si: a înfiera, (înv) a pecetlui.

STIGMATIZA, stigmatizez, vb. I. Tranz. 1. A atrage asupra cuiva sau a ceva disprețul public; a înfiera, a dezonora. Eu nu pot propune nimic, fiindcă sînt stigmatizat. REBREANU, P. S. 77. Iar cît pentru ceialalți ce nu sînt din taraful nostru, îi stigmatizăm cu numele de procleți, vînzători, proști... etc. ALECSANDRI, T. 1665. Alecsandri stigmatiza ignoranța prin «Iorgu de la Sadagura». NEGRUZZI, S. I 334. 2. A aplica (prin ardere) stigmatul pe corpul sclavilor sau al delincvenților.

STIGMATIZA vb. I. tr. A arunca asupra cuiva sau a ceva disprețul public; a înfiera, a dezonora. [< fr. stigmatiser].

STIGMATIZA vb. tr. 1. a aplica cu fierul roșu stigmatul (2). 2. a arunca asupra cuiva disprețul public; a înfiera, a defăima, a dezonora. (< fr. stigmatiser)

A STIGMATIZA ~ez tranz. 1) înv. (sclavi sau infractori) A marca printr-un stigmat; a însemna cu un fier roșu. 2) fig. (persoane, fapte, spuse reprobabile) A condamna în mod public; a osândi; a înfiera; a blama. ~ o trădare. /<fr. stigmatiser

stigmatizà v. a înfiera (și fig.).

*stigmatizéz v. tr. (vgr. stigmatizo). Aplic stigmatu (stampila infamiiĭ). Înfierez: a stigmatiza un criminal. Fig. Satiriciĭ stigmatizează vițiu.

stigmatizare s. f., g.-d. art. stigmatizării; pl. stigmatizări

stigmatizare s. f., g.-d. art. stigmatizării; pl. stigmatizări

stigmatizare s. f., g.-d. art. stigmatizării; pl. stigmatizări

stigmatiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. stigmatizez, 3 stigmatizează; conj. prez. 1 sg. să stigmatizez, 3 să stigmatizeze

stigmatiza (a ~) vb., ind. prez. 3 stigmatizează

stigmatiza vb., ind. prez. 1 sg. stigmatizez, 3 sg. și pl. stigmatizează

stigmatizez.

STIGMATIZARE s. 1. înfierare, (rar) înfierat, (înv.) pecetluire. (~ unui sclav.) 2. v. dezaprobare.

STIGMATIZARE s. 1. înfierare, (rar) înfierat, (înv.) pecetluire. (~ unui sclav.) 2. blam, blamare, condamnare, dezaprobare, înfierare, neaprobare, reprobare, respingere, (livr.) dezavuare, reprehensiune, (rar) reprobațiune, sancționare, (pop.) osîndire, (înv.) prihană, (fig.) veștejire. (~ faptei necugetate a cuiva.)

STIGMATIZA vb. 1. a înfiera, (înv.) a pecetlui. (A ~ sclavii, condamnații.) 2. v. dezaproba.

STIGMATIZA vb. 1. a înfiera, (înv.) a pecetlui. (A ~ sclavii, condamnații.) 2. a blama, a condamna, a dezaproba, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.)