căutare avansată
16 definiții pentru „steag”   declinări

STEAG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității otomane, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din Țările Române. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (În Evul Mediu, la români) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. s t ĕ g ŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

STEÁG, steaguri, s. n. 1. Drapel; fanion. ◊ Steag de domnie = baston având la capătul de sus un glob de argint și o semilună, pe care, în perioada suzeranității turcești, îl primeau de la sultan, ca semn al domniei, domnii din țările românești. (Pop.) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag (1), făcut din mai multe năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grâu, pe care îl poartă un călăreț în fruntea alaiului care merge să aducă mireasa la casa mirelui. ◊ Expr. A duce steagul = a fi în fruntea unei acțiuni, a avea comanda, conducerea, inițiativa. A coborî steagul = a renunța la luptă; a capitula. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a lupta cu dârzenie. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace; a se preda. 2. Fig. Doctrină, concepție, idee sau problemă importantă, care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. 3. (Înv.) Unitate militară mai mică, având drapel propriu; trupă mică de oameni înarmați – Din rus. steag. Cf. sl. stĕgŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

steag s. n., pl. steáguri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

STEAG s. 1. v. drapel. 2. (turcism înv.) bairac. 3. v. buluc, ceată, (înv.) bulucbășie. (În vechea organizare a armatei, ~ avea aproximativ efectivul unei companii.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STEAG ~uri n. 1) Piesă de stofă atașată la un suport, purtând culorile, emblemele unei națiuni, ale unui stat, ale unei unități militare sau ale unei organizații servind ca semn distinctiv al acestora; drapel; stindard; flamură. ~ olimpic.A duce ~ul a fi fruntaș. A ține sus (sau a înălța) ~ul a lupta activ pentru o cauză. ~ de luptă a) concepție care călăuzește activitatea cuiva; b) cauză pentru care luptă cineva. A fi (sau a se găsi, a se afla) sub ~ a face armată. A coborî ~ul a renunța la luptă; a capitula. A ridica (sau a scoate) ~ alb a cere pace; a se preda. 2) (în Moldova medievală) Mică unitate militară, având drapel propriu. [Monosilabic] /<sl. stĕgu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STEAG, steaguri, s. n. 1. Bucată de pînză (de mătase, de stofă etc.) cu una sau cu mai multe culori, de obicei prevăzută cu o stemă sau cu o emblemă și care, prinsă de o prăjină, servește drept semn distinctiv și simbolic al unei țări, al unei organizații de masă etc.; drapel, stindard. Înălțate în vînt, trei steaguri își fluturau prelung pinzele roșii și tricolore. MIHALE, O. 465. Al Moldovei steag de fală fîlfîie falnic în cer. ALECSANDRI, P. A. 45. Soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrînse pe steagul tricolor. ALEXANDRESCU, M. 29. ◊ (În comparații, simbolizînd fala, măreția) Am un bade ca ș-un steag, Ce pîn' la suflet mi-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 52. ◊ Steagul roșu (al socialismului sau al internaționalismului proletar) = steag care simbolizează lupta revoluționară a proletariatului, sîngele vărsat pentru victoria socialismului. Lumina-n valuri peste noi se lasă, Ca marea se deschide viața larg, În luptă-naintează-ntreaga clasă, Ca vasul cu steag roșu la catarg. BENIUC, V. 133. Steag roșu (de producție) = fanion mic, roșu, dat ca semn distinctiv unei persoane sau unui colectiv care s-a evidențiat în muncă (mai ales cu prilejul întrecerilor socialiste). La înmînarea steagului roșu de producție, întregul colectiv s-a angajat să lupte cu toate forțele pentru traducerea în viață a programului de măsuri economice adoptat de partid și guvern. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2753. (La căile ferate) Steag roșu = steguleț, fanion de culoare roșie, cu care se dă semnalul de oprire a unui tren. Curtea a rămas iarăși goală de oameni. În fund tot se agită un steag roșu, o locomotivă se sîcîie de colo-colo. SAHIA, N. 31. Steag domnesc = steagul unei case domnitoare. La ceremoniile cele mari... unul din copii purta steagul domnesc, care era de mătase roșie. BĂLCESCU, O. I 18. (Ist.; în perioada suzeranității turcești) Steag de domnie = baston terminat cu un glob de argint și cu o semilună, dat de către sultan domni­torilor din Moldova și Muntenia, ca semn al domniei. (În tradițiile populare) Steag de mire = obiect asemănător cu un steag, făcut din năframe de mătase și împodobit cu panglici și spice de grîu, pe care îl poartă călărețul în fruntea alaiului, mergînd să aducă mireasa. ◊ Expr. A duce steagul = a avea comanda, a fi în fruntea unei acțiuni. A coborî steagul = a renunța la luptă, a se da învins. A ține sus (sau a înălța) steagul... = a înfrunta cu bărbăție greutățile luptei; a lupta cu dîrzenie pentru o cauză, a susține dîrz o cauză. A ridica (sau a scoate) steag alb = a cere pace, a se preda. 2. Fig. (Uneori determinat prin « de luptă ») Doc­trină, concepție, idee care antrenează o colectivitate într-o acțiune de amploare; cauză în numele căreia luptă un grup social. Marxism-leninismul a devenit steagul de luptă a celor mai largi mase populare din întreaga lume. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2766.3. (Învechit și arhaizant) Unitate militară mai mică, avînd un drapel propriu; ceată, trupă de oameni înar­mați. V. bairac. Steagurile de răzăși se aflau bulucite toate în preajma domniei. SADOVEANU, F. J. 739. Risipite se-mprăștie a dușmanilor șiraguri, Și, gonind biruitoare, tot veneau a țării steaguri, Ca potop ce prăpădește, ca o mare turburată. EMINESCU, O. I 148. O mulțime de tatari și vro cinci steaguri de moldoveni. NEGRUZZI, S. I 170. Două steaguri din pedestrimea domnului Moldaviei... se răpeziră pe acest pod. BĂLCESCU, O. II 127.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

steag s. n., pl. steáguri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

steág (-guri), s. n.1. Drapel, stindard. – 2. (Trans., Bucov.) Un fel de drapel care însoțește pe tînăra căsătorită de la casa părintească la cea a soțului. – 3. (Trans.) Drapel care semnalează un deces. – 4. (Înv.) Semn de învestitură a domnitorilor din Munt. și Mold.5. Trupă, companie militară. – 6. (Înv.) Grup, ceată, gașcă. – Megl. steag. Sl. stĕgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 365; Conev 65; Byhan 332), cf. bg. stjeg, cr., slov. steg, rus. stjag.Der. stegar, s. m. (port-drapel).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

steag n. 1. stofă de diferite colori, prinsă de o prăjină și servind a ralia pe soldații unui regiment, a distinge o națiune de alta: steagul tricolor; 2. od. escadron: cu trei steaguri de oșteni slujitori; banii steagului, od. dare impusă cu ocaziunea unei noui instalațiuni în domnie. [Slav. STĬEGŬ, flamură].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

steag (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. stĭegŭ, steag, d. vgerm. stanga, ngerm. stange, prăjină, drug, ștangă; rus. stĕagŭ, pîrghie, steag, pol. stega, drug, sîrb. steg, steag. V. ștangă). Bucată de pînză fixată pe un fel de lance saŭ pe un catarg: steagu țăriĭ e sfînt. Odinioară, escadron. V. drapel, stindard, fanion, bandieră. – Fie-care stat are un steag propriŭ, care diferă de al altuĭ stat pin colorĭ saŭ pozițiunea colorilor. Fie-care regiment are steagu luĭ, care e considerat ca un lucru absolut sfînt. Pe bastimente steagu se înaltă în vîrfu unuĭ catarg fiind tras c’o sfoară care se învîrtește pe o macara. La consulate, legațiunĭ și ambasade, ca și pe bastimente, fîlfîĭe steagu național, - Colorile steaguluĭ romînesc îs albastru, galben și roș începînd de la băț. În armată i se zice drapel, da poporu nu zice de cît steag. – Steagu alb e semnu păciĭ (Tot alb era și steagu regilor Franciiĭ). Steagu roș e semnu revolutiuniĭ și simbolizează sîngele de „boĭer„ saŭ de „cĭocoĭ”, adică de „om bogat„, de care, de cînd e lumea, a fost doritoare demagogia. (Tot roș e și steagu statelor musulmane).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

STEAGUL-ZÂNELOR s. v. cuscută, torțel.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

steag v. cântecul bradului.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

steág, -uri, s.n. – Drapel, stindard. a) Steag din spice de grâu, obicei agrar păstrat în zona Lăpuș: „Cununa și steagul erau duse cu alai de pe ogor până în sat de o fecioară și un flăcău” (Stoica, Pop 1984: 112). b) Steag de nuntă: „Apoi la nuntă treabă să hie un steag. Steagu-i făcut din pânzătură roșie și cu mnéduc alb. Apoi steagu de nuntă îl fa’ la fecior care n-o mai fo însurat” (Papahagi 1925: 318). – Din sl. stĕgŭ, cf. rus. stjag (DER).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

STEAG. Subst. Steag, steguleț (dim.), stegărel (pop., rar), drapel, stindard, tricolor, bandieră (înv.), flamură, banderolă; pavilion, pavoaz, marele pavoaz, fanion. Drapel militar, steag de luptă, steag de război, prapur (înv.), banieră (franțuzism înv.), gonfalon, oriflamă. Bairac (înv.). Buciuc (înv.): sangeac (înv.). Steag domnesc; tui. Steag de mire (pop.). Steag bisericesc, prapur. Stegar, portdrapel, stegiș (reg.); gonfalonier. Vb. A purta steagul; a ridica (a înălța) steagul; a coborî steagul; a flutura steagul. V. semn.
Sursa: DAS (1978) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

steág, steaguri, s.n. – 1. Steag din spice de grâu, obicei agrar păstrat în zona Lăpuș: „Cununa și steagul erau duse cu alai de pe ogor până în sat de o fecioară și un flăcău” (Stoica, Pop, 1984: 112). 2. Steag de nuntă: „Apoi, la nuntă treabă să hie un steag. Steagu-i făcut din pânzătură roșie și cu mnédzuc alb. Apoi, steagu' de nuntă îl fa’ la fecior care n-o mai fo' însurat” (Papahagi, 1925: 318). „În seara premergătoare cununiei la mire se serbează cusutul steagului. Se strâng prietenii flăcăi ai mirelui, precum și rudele și fac steagul. Stegarul se îngrijește de o prăjină, năfrămuri de diferite culori, asemenea tot felul de panglici și le tocmește frumos pe prăjină ca un fel de steag, care joacă un anumit rol la cununie. La vârful prăjinei sunt agățate și niște clopoțele. Steagul fiind gata, îl joacă stegarul, precum joacă și tineretul adunat, până la miazănoapte” (Bârlea, 1924, II: 466). 3. Drapel cernit, la poartă, care semnalează un deces. – Din rus. steag, cf. sl. stĕgŭ (DEX); din sl. stegǔ „flamura” (Șăineanu, Scriban, MDA).
Sursa: DRAM 2015 (2015) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

a căca steagul expr. (vulg.) a se afla într-o mare încurcătură; a avea necazuri mari.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink