STACOJIU, -IE, (1) stacojii, adj., s. n. 1. Adj. De culoare roșie-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). 2. S. n. Culoare stacojie (1). [Var.: (reg.) stacoșiu, -ie adj.] – Stacoj + suf. -iu.

stacoj sm [At: GOLESCU, Î. 81 / V: (înv) ~oș (A și: sta~), (îvr) ~os, străcoș / A și: sta~ / Pl: ~i / E: ngr στακός] (Asr) 1 (Șîs ~ de mare) Homar (Homarus vulgaris). 2 Rac² (Astacus fluviatilis).

stacojiu, ~ie [At: PISCUPESCU, O. 260/22 / V: ~oșiu, ~oziu, străcoșiu / Pl: ~ii, (rar) ~iuri sn / E: stacoj + -iu] 1-2 a, av De culoare roșu aprins (ca racul fiert) Si: carmin (2), (pop) cărămiziu (2), (reg) stanculiu (1-2). 3 a (Rar) Care are reflexe roșietice Si: roșcat. 4 sn Culoare stacojie (1).

stacos sm vz stacoj

stacoș sm vz stacoj

stacoșiu, ~ie a vz stacojiu

stacoziu, ~ie a vz stacojiu

străcoș sm vz stacoj

străcoșiu, ~ie a vz stacojiu

STACOJIU, -IE, stacojii, adj. De culoare roșu-aprins (ca a stacojului sau ca a racului fiert). [Var.: (reg.) stacoșiu, -ie adj.] – Stacoj + suf. -iu.

STACOJ, stacoji, s. m. (Rar) 1. Crustaceu decapod, asemănător cu racul de rîu, dar cu mult mai mare decît acesta; trăiește numai în mare (Homarus vulgaris); homar. Junona... trimise în ajutorul Idrei, adică a balaurului, un stacoj (rac-de-mare) năprasnic, cît o dihanie spurcată. ISPIRESCU, U. 35. [La Triest] feliurimea și mulțimea peștelui este nesocotită, din care: sardele... stacoji. GOLESCU, Î. 110. 2. (Rar) Rac. Trebuie să rabzi crestături de foarfece... după ce zvîrli stacojul în traistă. SADOVEANU, Î. A. 81. – Variantă: (Mold.) stacoș (ALECSANDRI, T. I 171) s. m.

STACOJIU, -IE, stacojii, adj. Care are culoarea roșie-aprinsă (ca a stacojului sau a racului fiert). De sub căciula naltă și ascuțită... ieși la iveală un obraz mare, stacojiu. SADOVEANU, O. II 560. Un general obez, stacojiu ca un rac fiert. C. PETRESCU, Î. II 70. Uitîndu-se la învălitoarea cu care dormise acoperit, văzu că e de catifea stacojie țesută cu fir de aur. CARAGIALE, P. 132. Să-mi pun rochia cea de catife roșie și turlubanu cel cu pene stacojii. ALECSANDRI, T. 414. – Variantă: (Mold.) stacoșiu, -ie (NEGRUZZI, S. I 148) adj.

STACOJ ~i m. înv. 1) Crustaceu asemănător cu racul, dar de talie mai mare; homar. 2) Crustaceu dulcicol cu carapacea neagră-verzuie, având în partea anterioară a corpului o pereche de clești lungi și viguroși; rac. /<ngr. stakós

STACOJIU ~e (~i) Care este de culoare roșie aprinsă; de culoarea homarului sau a racului fiert. /stacoj + suf. ~iu

stacoj m. rac de mare (Astacus): un stacoj năpraznic ISP. [Gr. mod. ASTAKÓS].

stacojiu a. roșu deschis (ca stacojul).

stacój și stacóș m. (ngr. stakós, astakós, d. vgr. ástakos; lat. ástacus, turc. istakos). Rac mare. V. crab.

stacojíŭ și stacoșíŭ, -íe adj. (d. stacoj, -coș). Ca stacoșu fert (roș aprins, nărămzat). – Mold. sud. și stocoșiŭ. V. leochiŭ.

stacoj (înv., reg.) s. m., pl. stacoji

stacojiu¹ adj. m., f. stacojie; pl. m. și f. stacojii corectat(ă)

stacoj (înv., reg.) s. m., pl. stacoji

stacojiu adj. m., f. stacojie; pl. m. și f. stacojii

stacoj s. m., pl. stacoji

stacojiu adj. m., f. stacojie; pl. m. și f. stacojii

stacojiu

stacojiu, -jie; -jii m. și f.

stacoj (-ji), s. m. – Homar, rac. – Var. stacoș. Mr. astahó. Ngr. σταϰός (Cihac, II, 701), cf. tc. istakos, bg. astakos. – Der. stacojiu, adj. (roșu).

STACOJ s. v. homar, rac.

STACOJIU adj. carmin (invar.), (pop.) cârmâziu. (O petală ~.)

stacoj s. v. HOMAR. RAC.

STACOJIU adj. carmin (invar.), (pop.) cîrmîziu. (O petală ~.)