STĂNOAGĂ, stănoage, s. f. (Tipogr.) Raft în formă de pupitru pe care se așază casetele de litere când se culege un text. – Refăcut din stănoage (pl. lui stănog).

STĂNOG, stănoage, s. n. 1. Bară de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok.

stănoagă sf vz stănog

stănog sn [At: DAMÉ, T. 49 / V: ~oagă sf / Pl: ~oage / E: ucr станок; stănoagă sgp] 1 Fiecare dintre barele de lemn sau, mai rar, din metal, care despart locurile pe care le ocupă vitele sau caii într-un grajd Si: stavilă (4). 2 (Mol; Buc; pex) Fiecare dintre despărțiturile dintr-un grajd în care stau caii. 3 (Reg) Țăruș pentru priponit caii. 4 (Reg) Stâlp înfipt în pământ pentru instalarea unei spânzurători. 5 (Mun) Balustradă (2). 6 (Mol; Buc) „Instalație pentru potcovit caii”. 7 (Reg; la casă) Obadă. 8 (Tip; îf stănoagă) Raft în formă de pupitru pe care se așază casetele cu litere în vederea culegerii unui text.

STĂNOAGĂ, stănoage, s. f. (Tipogr.) Raft în formă de pupitru pe care se așază casetele de litere când se culege un text. – Refăcut din stănoage (pl. lui stănog).

STĂNOG, stănoage, s. n. 1. Barieră de lemn sau de fier care desparte caii sau vitele în grajd. 2. Țăruș (cu care se priponește calul); pripon. – Din rus., ucr. stanok.

STĂNOAGĂ, stănoage, s. f. (Tipogr.) Pupitru pe care se așază casele de litere cînd se culege un text.

STĂNOG, stănoage, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Barieră de lemn sau de fier, așezată orizontal, pentru a despărți caii sau vitele în grajd; p. ext. despărțitura obținută astfel. Își legă calul între stănoage, pe-un așternut gros de paie. CAMILAR, N. II 457. Descoperi alți opt cai voinici, cu părul lucios, nechezînd nerăbdători între stănoage. CAMIL PETRESCU, O. II 161. 2. Pripon, țăruș (cu care se priponesc caii).

STĂNOAGĂ ~ge f. poligr. Poliță în formă de pupitru pe care se așază casetele de litere, când se culege un text cu mâna. /<ucr., rus. stanok

stanog n. Mold. 1. barieră de lemn ce desparte vitele în staul spre a nu se bate ori împunge; 2. priponul calului. [Origină necunoscută].

stanóg și stănóg n., pl. oage, stanoágă și stănoágă f., pl. e (rus. stanók, dim d. stan, stațiune. V. stînă). Primez orĭ barieră de lemn (o prăjină groasă atîrnată de lanțurĭ) care desparte caiĭ (saŭ alte vite) în grajd. – În Dor. și „stîlp”: stânogu, groapa funia și tot (p. spînzurătoare). Neam. Rom. Pop. 2, 336. V. răzlog.

stănóg, -oagă, V. sta-.

stănoagă (raft pentru litere, barieră) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. stănoagei; pl. stănoage

stănog (barieră; pripon) (pop.) s. n., pl. stănoage

stănoagă (raft pentru litere/bară de lemn) s. f., g.-d. art. stănoagei; pl. stănoage

stănog (barieră, pripon) s. n., pl. stănoage

stănoagă (tipogr.) s. f., g.-d. art. stănoagei; pl. stănoage

stănog (barieră, pripon) s. n., pl. stănoage

STĂNOG s. v. pripon, țăruș.

stănog s. v. PRIPON. ȚĂRUȘ.

stănog, stănoage, s.n. (reg.) 1. barieră de lemn sau de fier ce desparte caii sau vitele în grajd. 2. țăruș de priponit calul; pripon. 3. stâlp înfipt în pământ pentru instalarea unei spânzurători. 4. balustradă. 5. instalație pentru potcovit caii. 6. (la casă) obada (talpa) casei. 7. (în forma: stănoagă) raft în formă de pupitru pe care se așază casetele cu literele, în vederea culegerii unui text.