17 definiții pentru pripon


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRIPÓN, pripoane, s. n. 1. Funie sau odgon cu care se leagă vitele la păscut; țăruș înfipt în pământ de care se prinde această funie sau acest odgon. ♦ Funie care servește la legarea de mal sau la tragerea la mal a unei ambarcațiuni; țăruș de care se leagă o ambarcațiune la țărm, cu care se fixează un cort etc. 2. Șir de cârlige cu nadă pentru pescuit. – Din sb. pripon.

pripon1 [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~oa sf / A și: (reg) prip~ / Pl: ~oane, (reg) ~e / E: slv прѣпонъ] 1 sn Frânghie sau alt obiect cu care se leagă vitele la păscut pentru a nu se putea deplasa decât pe o suprafață limitată, o ambarcație la țărm pentru a nu fi luată de valuri etc. 2 sn (Pex) Țăruș sau altceva de care se prinde priponul1 (1). 3 sn (Pex) Pripon1 (1) împreună cu pripon1 (2). 4 sn (Îlv) A lega (sau a sta, a pune, a lăsa) în ~ A (se) priponi. 5 sn (Mun; pex) Perioadă cât durează înfășurarea maximă și desfășurarea totală a funiei legate cu un capăt de steajer și cu celălalt de caii care treieră, învârtindu-se la arie în jurul steajerului. 6 sf (Reg; îf pripoană) Fiecare dintre prăjinile care, legate câte două la vârf, se pun de-o parte și de alta a acoperișului de paie sau de stuf al unei case, pentru a-l susține împotriva vântului. 7 sf (Reg; îf pripoană) Par sau alt obiect care se folosește pentru a sprijini ceva. 8 sf (Reg; îf pripoană) Șiret de piele. 9 sn (Mpl) Unealtă de pescuit formată din mai multe cârlige cu nadă, prinse din loc în loc de o funie care se așază pe fundul sau la suprafața apei și ale cărei capete sunt fixate de țăruși Si: (reg) sfoară, cărmăcuță, carmac. 10 sn (Pex) Țăruș sau altceva de care se prinde priponul1 (9) sau alte unelte de pescuit. 11 sn (Reg) Coadă sau mâner al juvelnicului.

PRIPÓN, pripoane, s. n. 1. Funie sau odgon cu care se leagă vitele la păscut; țăruș înfipt în pământ de care se prinde această funie sau acest odgon. ♦ Funie care servește la legarea de mal sau la tragerea la mal a unei ambarcații; țăruș de care se leagă o ambarcație la țărm, cu care se fixează un cort etc. 2. Șir de cârlige cu nadă pentru pescuit. – Din scr. pripon.

PRIPÓN, pripoane, s. n. 1. Țăruș înfipt în pămînt, de care se leagă cu o funie unele animale, ca să stea sau să pască într-un anumit loc; pociumb. Cu ochii lui, de-atîtea ori a văzut săteni... care-și dezlegau văcuțele de la pripoane, aducîndu-le în grajdurile popești cu blesteme. CAMILAR, N. I 332. Frunzișoară de-afion Ș-o dus bădița Ion După lemn de galion Ș-o legat murgu-n pripon. ȘEZ. I 165. ◊ Fig. Desfăcu un ceasornic cu lanț cu tot, din pripoanele complicate. C. PETRESCU, A. 433. ◊ Expr. A lega (sau a sta) în pripon = a priponi sau (despre animale) a fi priponit. Slujitorul se repezi către marginea crîngului, unde-i sta în pripon calul, SADOVEANU, F. J. 71. ♦ (Rar) Funia cu care se leagă animalul ca să stea sau să pască într-un anumit loc. Stați voinici nu vă gătiți Și calul îmi priponiți. Cu pripon de ibrișin. SEVASTOS, C. 247. Țăruș de care se leagă o ambarcație la țărm, cu care se fixează un cort etc. Și el e vînător pătimaș, și fără îndoială cunoaște care poate fi îndeletnicirea mea, după ce-am ieșit din casă, la priponul luntrilor. SADOVEANU, O. II 148. Este un cort mare, rotat... Cu pripoane de argint, Toate-nfipte în pămînt. Teodorescu, P. P. 477. 2. (Mai ales la pl.) Șir de cîrlige cu nadă pentru pescuit, legate la mal sau așezate în mijlocul apei, pe fundul sau la suprafața acesteia.

PRIPÓN ~oáne n. 1) Țăruș înfipt în pământ, de care se leagă animalele pentru a paște într-un anumit loc. 2) Funie cu care se leagă animalele de acest țăruș. 3) Par bătut adânc în pământ de care se leagă o ambarcațiune la malul unei ape. 4) Unealtă de pescuit, constând dintr-o sfoară lungă, de care sunt legate din loc în loc fire scurte, prevăzute cu cârlige la capete. /<sl. prĕponu

pripon n. 1. par de care se leagă vitele, calul, la păscut: paște murgul la pripon POP.; 2. cărligel cu nadă de pescuit. [Serb. PRIPON].

pripón n., pl. oane (vsl. prĭeponŭ împedecare, d. penti-pĭnon, a răstigni; sîrb. rus. prepóna, pedică. V. pinten, opintesc). Funie lungă cu care se leagă vita la păscut, și cu cel-lalt capăt se leagă de un țăruș care se bate în pămînt. Dun. Sfoară saŭ funie de care-s legate maĭ multe sforicele (petile) de al căror capăt e legată o undiță în care s’a pus nadă și cu care se prind crapiĭ ș. a. V. carmac și șamandră.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pripón s. n., pl. pripoáne

pripón s. n., pl. pripoáne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PRIPON s. 1. țăruș, (înv. și pop.) pociumb, (reg.) poteraș, stănog, (Ban.) pălimar, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp. (~ se înfige în pămînt.) 2. (reg.) conovăț, (Ban., Transilv. și Olt.) paivan. (Cu ~ se leagă animalele care pasc.) 3. (PESCUIT) (reg.) cărmăcuță, sfoară.

PRIPOÁNĂ s. v. pop, proptea, reazem, sprijin, susținere.

pripoa s. v. POP. PROPTEA. REAZEM. SPRIJIN. SUSȚINERE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pripón (pripoáne), s. n.1. Odgon, funie cu care se leagă un animal la un țăruș. – 2. Stîlp, țăruș care servește la legat. – 3. Cîrmac, undiță, paragat. Sl. prĕponŭ „obstacol” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 293; Conev 57), cf. sl. pripona, cuvînt cu sens obscur (Miklosich, Lexicon, 677), bg., sb., cr. pripon.Der. priponi, vb. (a lega un animal la un țăruș, mai ales un cal sau o capră; Arg., a încătușa); priponeală, s. f. (acțiunea de a lega).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

pripón, pripoane, s.n. – 1. Țăruș de care se leagă animalele la păscut. 2. Bucată de lemn de la baza stâlpilor (la porțile de lemn maramureșene); streajă, cățel (Nistor, 1977: 22). ♦ (onom.) Pripon, nume de familie (17 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din scr. pripon (DEX); din sl. prĕponŭ „obstacol” (Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; MDA).

pripón, -oane, s.n. – Bucată de lemn de la baza stâlpilor (la porțile de lemn maramureșene); streajă, cățel (Nistor 1977: 22). – Din sl. prĕponŭ „obstacol”, cf. srb. pripon (DER).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

pripon, pripoane s. n. arestare; condamnare.

Intrare: pripon
  • silabație: pri-pon
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pripon
  • priponul
plural
  • pripoane
  • pripoanele
genitiv-dativ singular
  • pripon
  • priponului
plural
  • pripoane
  • pripoanelor
vocativ singular
plural