STĂNOG, stănoage, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Barieră de lemn sau de fier, așezată orizontal, pentru a despărți caii sau vitele în grajd; p. ext. despărțitura obținută astfel. Își legă calul între stănoage, pe-un așternut gros de paie. CAMILAR, N. II 457. Descoperi alți opt cai voinici, cu părul lucios, nechezînd nerăbdători între stănoage. CAMIL PETRESCU, O. II 161. 2. Pripon, țăruș (cu care se priponesc caii).