specific, ~ă [At: POLIZU / V: (înv) ~eți~ / Pl: ~ici, ~ice / E: lat specificus, it specifico, fr spécifique, ger spezifisch] 1-2 a, av (Care este) propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau fenomen sau unei categorii de ființe, lucruri sau fenomene, cărora le dă un caracter original Si: caracteristic (1), definitoriu (4), distinctiv (1), dominant (3), particular, propriu, tipic², (rar) structural, (înv) însușit² Vz aparte, deosebit, obișnuit, special (2), suis-generis. 3 sn Caracter predominant și propriu care caracterizează o ființă, un lucru, un fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul etc. Si: caracteristică (4), însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, specificitate, (reg) însușietate Vz amprentă, marcă², pecete, sigiliu. 4 a (D. volum, greutate, căldură, consum, producție etc.) Care se raportează la o unitate de măsură. 5 av În mod specific (4). 6-7 sn, a (Medicament) destinat pentru o boală anumită.

SPECIFIC², -Ă, specifici, -e, adj. Care este propriu, caracteristic pentru cineva sau ceva. Pe cercetătorii literaturilor nu-i interesează și nu-i vor interesa decît literaturi cu caractere specifice ale neamurilor. SADOVEANU, E. 12. Sînt florile specifice ale toamnei. GALACTION, O. I 324. ◊ (Adverbial) Leningradul e un oraș specific rusesc. STANCU, U.R.S.S. 111. ♦ Care se raportă la o unitate. Greutate specifică.

SPECIFIC², -Ă, specifici, -e, adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen. ♦ Care se raportează la o unitate. Greutate specifică. – Fr. spécifique.

SPECIFIC, -Ă adj. Propriu unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raportă la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); notă distinctivă. ♦ Specific național = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului și istoriei sale. [Cf. fr. spécifique, it. specifico].

SPECIFIC, -Ă I. adj. caracteristic, propriu unei ființe, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raportează la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; notă distinctivă. ♦ ~ național = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului și istoriei sale. (< fr. spécifique, lat. specificus)

SPECIFIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care întrunește trăsături ce individualizează; caracteristic; propriu; tipic; distinctiv. Caractere ~ce. 2) (despre mărimi) Care se raportează la o anumită unitate sau cantitate dintr-un tot. Greutate ~că. /<lat. specificus, fr. spécifique, germ. spezifisch

specific a. propriu unui lucru în particular: remediu specific. ║ n. medicament ce vindecă negreșit o boală anumită: medicina cunoaște puține specifice (chinina în frigurile intermitente și iodul pentru gușă).

1) specífic, -ă adj. (mlat. specificus, d. species, specie, și facere, a face. V. muni-fic, proli-fic). Relativ la specie, caracteristic, propriŭ: caracter, nume, medicament specific; microbu specific holereĭ. Greutatea specifică, raportu masei orĭ greutățiĭ unuĭ corp cu volumu. Greutatea specifică absolută, număru de grame a unitățiĭ de volum. Căldură specifică a unuĭ corp, cantitatea de căldură pe care o absoarbe un chilogram al unuĭ corp ca să mărească temperatura c’un grad. S. n.. pl e. Medicament special: chinina e un specific contra frigurilor. Adv. În mod specific.

spețifec, ~ă a vz specific

spețific, ~ă a vz specific

CĂLDURĂ (pl. -ri) sf. 1 Temperatura ridicată a unui corp: căldura focului ¶ 2 Căldura animală 👉 ANIMAL ¶ 3 ~ specifică 👉 SPECIFIC ~ latentă 👉LATENT ¶ 4 Temperatura produsă prin acțiunea soarelui: căldurile verii; în toiul căldurilor ¶ 5 🩺 Ridicarea temperaturii corpului, în anumite cazuri de boală, febră: bolnavul are ~; îl ia cu ~ ¶ 6 Fig. Înfocare, înflăcărare, ardoare a simțurilor: a se ruga, a scrie, a vorbi, a apăra cu multă ~ [lat. *caldura].

specific¹ adj. m., pl. specifici; f. specifică, pl. specifice

specific¹ adj. m., pl. specifici; f. specifică, pl. specifice

specific adj. m., pl. specifici; f. sg. specifică, pl. specifice

specific vb. și adj.

SPECIFIC, -Ă adj. (cf. fr. spécifique, it. specifico): în sintagma interjecție specifică (v.).

greutatea specifică a min., (engl.= weight) mărime fizică scalară care exprimă greutatea unității de volum (g/cm3) a min. respective și se notează cu G. Depinde de compoziția chimică, structura și gradul de cristalizare și constituie o proprietate de diagnostic a min. Variază de la valori de 1,1 (chihlimbar) până la 22,5 (min. din grupa osmiridiu). În raport cu g.s. a bromoformului (2,9) se disting min. ușoare (G < 2,9): calcit, cuarț, feldspați și min. grele (G > 2,9): zircon, rutil, aur etc. G.s. a min. se determină prin scufundarea acestora în lichide dense („metoda plutirii”) sau prin metode hidrostatice bazate pe principiul lui Arhimede („metoda picno- metrului”).

CONSUM SPECIFIC cantitatea de propergol consumat în unitatea de timp de către un motor cu reacție pentru a dezvolta o forță de tracțiune (v.) de 1N.

FORȚĂ SPECIFICĂ DE TRACȚIUNE produsul dintre presiunea de frânare a gazelor în secțiunea minimă a ajutajului și suprafața acestei secțiuni, raportat la debitul propulsantului care trece prin ea. Valoarea forței specifice de tracțiune este egală cu produsul dintre impulsul specific al motoarelor cu reacție (v.) și densitatea propergolului (v.).

SPECIFIC adj., s. 1. adj. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 2. s. v. însușire. 3. s. specificitate, (rar) tipicitate, tipism. (~ul artei.) 4. s. spirit. (~ul limbii noastre.) 5. adj. caracteristic, clasic, reprezentativ, tipic. (Un exemplu ~.) 6. adj. aparte, deosebit, particular, special, sui-generis. (Un gust ~.) 7. adj. caracteristic, obișnuit. (L-a primit cu amabilitatea ~.)

SPECIFIC adj., s. 1. adj. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, tipic, (înv.) însușit. (Notă, trăsătură ~.) 2. s. atribut, calitate, caracter, caracteristică, însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (~ acestui proces este...) 3. s. specificitate, (rar) tipicitate, tipism. (~ artei.) 4. s. spirit. (~ limbii noastre.) 5. adj. caracteristic, clasic, reprezentativ, tipic. (Un exemplu ~.) 6. adj. caracteristic, obișnuit. (L-a primit cu amabilitatea ~.) 7. adj. aparte, deosebit, particular, special, sui-generis. (Un gust ~.)

SPECIFIC. Subst. Specific, specificitate, particularitate, notă particulară, particularism (rar), caracteristică, trăsătură (notă) caracteristică, trăsătură (notă) aparte, trăsătură (notă) distinctivă, însușire, proprietate, tipic. Diferență, diferențiere, deosebire, distincție, distingere (rar). Excepție; unicitate, singularitate (rar), individualitate, originalitate. Ciudățenie, bizarerie (livr.), extravaganță, excentricitate; spectaculozitate; raritate, curiozitate. Caracterizare, specificare, specificație, tipizare. Personalitate, individ. Tipologie; caracterologie. Adj. Specific, propriu, însușit (înv.), particular, particularist (rar), particularnic (înv.), caracteristic, distinct, distinctiv, relevant; individual, intim, personal, tipic; determinant, diferențial, particularizant (rar), caracterizator; deosebit, diferit, aparte, special, anumit; unic, singular, original, neobișnuit; ieșit din comun, fără seamăn, fără asemănare, neasemuit, remarcabil, distins, incomparabil; excepțional, de excepție, nemaipomenit, nemaiauzit, nemaivăzut; rar; rarisim; ciudat, bizar (livr.), straniu, curios; excentric, extravagant; spectaculos, spectacular (livr.). Tipologic; caracterologic. Vb. A fi aparte, a nu fi la fel, a avea o notă aparte, a fi deosebit, a se deosebi, a diferi, a se diferenția, a se distinge; a se evidenția, a ieși în evidență, a se reliefa, a ieși în relief, a se remarca, a se particulariza, a se singulariza. A fi fără seamăn, a nu avea asemănare, a fi ieșit din comun. A caracteriza, a particulariza, a individualiza, a diferenția, a releva, a scoate în evidență, a reliefa, a sublinia; a distinge, a deosebi. Adv. (În mod) specific, particular, special; cu deosebire, cu deosebire(a) că..., spre deosebire de...; aparte; în particular. V. ciudățenie, deosebire, originalitate, superlative.

RELUCTANȚĂ SPECIFICĂ s. (FIZ.) reluctivitate.

Specific ≠ necaracteristic, nespecific