specific, ~ă [At: POLIZU / V: (înv) ~eți~ / Pl: ~ici, ~ice / E: lat specificus, it specifico, fr spécifique, ger spezifisch] 1-2 a, av (Care este) propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau fenomen sau unei categorii de ființe, lucruri sau fenomene, cărora le dă un caracter original Si: caracteristic (1), definitoriu (4), distinctiv (1), dominant (3), particular, propriu, tipic², (rar) structural, (înv) însușit² Vz aparte, deosebit, obișnuit, special (2), suis-generis. 3 sn Caracter predominant și propriu care caracterizează o ființă, un lucru, un fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul etc. Si: caracteristică (4), însușire, notă, particularitate, proprietate, semn, specificitate, (reg) însușietate Vz amprentă, marcă², pecete, sigiliu. 4 a (D. volum, greutate, căldură, consum, producție etc.) Care se raportează la o unitate de măsură. 5 av În mod specific (4). 6-7 sn, a (Medicament) destinat pentru o boală anumită.