4 intrări

Articole pe această temă:

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPĂTÁR1, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.

SPĂTÁR1, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.

SPĂTÁR2, spătari, s. m. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la Curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei țării în lipsa domnului. – Din ngr. spathários.

SPĂTÁR2, spătari, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei în lipsa domnului. – Din ngr. spathários.

SPĂTÁR2, spătare, s. n. Spetează, rezemătoare (la scaune). Călugărița se așezase într-un scaun cu spătar și cu rezămătoare de brațe. SADOVEANU, P. M. 66. Îl invită să se așeze pe banca de lemn, cu spătar. C. PETRESCU, Î. II 181.

SPĂTÁR1, spătari, s. m. Înalt demnitar la curtea domnească în timpul feudalității, avînd la început funcția principală de a purta la festivități spata domnească, iar mai tîrziu pe aceea de șef al armatei și al poliției; titlu în ierarhia boierilor romîni din acea epocă. Unul dintr-acei romîni care au binemeritat de la patrie a fost și spătarul Ioan Cantacuzino. BĂLCESCU, O. I 85. În zori de zi fui trezit de un ofițer a domnului, carele ne poronci a-l urma la spătariul, mai-marele slujbaș a poliției și a puterii armate. RUSSO, S. 171. ◊ Mare spătar = comandant suprem al oștilor țării; capul oastei. Capul cel mare al armatei era marele spătar. El avea supt comanda lui imediată pe toți călărașii, cum și pe lefegii, sărăcei și scutelnicei. BĂLCESCU, O. I 16. Domnitorul zise ginerelui cu glas tare și majestos: Iată, te cinstesc cu caftanul de mare spătar și te fac caimacam al Craiovei. FILIMON, C. 314.

SPĂTÁR1, spătare, s. n. Spetează a unui scaun. – Din spată2 + suf. -ar.

SPĂTÁR2, spătari, s. m. Înalt demnitar la curtea domnească în timpul feudalității, care avea la început funcția de a purta la festivități spata domnească, iar mai tărziu pe cea de șef al armatei și al poliției. ◊ Mare spătar = comandant suprem al oștilor țării. – Ngr. spatharis.

SPĂTÁR2 ~i m. (în evul mediu) Dregător mare la curtea domnească care purta la ceremonii spada și buzduganul domnitorului și comanda oștirea în timp de război. ◊ Mare ~ comandant suprem al oștii în lipsa domnitorului. /<ngr. spatharios

SPĂTÁR1 ~e n. 1) Parte mai înaltă a unui scaun sau a unui fotoliu de care își sprijină spatele persoana ce stă pe ele; spetează; rezemătoare. 2) Parte a hamului care se așază pe spatele calului. /spate + suf. ~ar

spătar m. od. 1. demnitar ce ținea spata Domnului; 2. (Marele), căpetenia oștirii muntene, general al cavaleriei; 3. mai târziu, rang de boierie. [Titlu de origină bizantină: SPATARIOS].

spătar n. 1. spate de scaun; 2. partea hamului ce acopere spatele calului.

1) spătár m. (ngr. spatháris, d. spothi, spadă). 1. Boĭeru care ținea spata, coroana și sceptru domnuluĭ în Țara Românească și’n Moldova (V. boĭer). Mărele spătar, general de cavalerie care comanda întreaga oaste a Țăriĭ Româneștĭ, ca hatmanu’n Moldova (V. silictar). 2. (d. spată). Acela care face saŭ vinde spate p. războaĭele de țesut.

2) spătár n., pi. e (d. spată, omoplat). Mold. Rezemătoarea scaunuluĭ, numită și spătează și spetează. Partea hamuluĭ care se pune pe spinarea caluluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

spătár2 (obiect) s. n., pl. spătáre

spătár1 (persoană) s. m., pl. spătári

spătár (obiect) s. n., pl. spătáre

spătár (persoană) s. m., pl. spătári

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mari-spătári, art. márii-spătári

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mári-spătári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SPĂTÁR s. v. gâtar, strungă.

arată toate definițiile

Intrare: Spătar
Spătar nume propriu
nume propriu (I3)
  • Spătar
Intrare: spătar (obiect)
spătar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spătar
  • spătarul
  • spătaru‑
plural
  • spătare
  • spătarele
genitiv-dativ singular
  • spătar
  • spătarului
plural
  • spătare
  • spătarelor
vocativ singular
plural
Intrare: spătar (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spătar
  • spătarul
  • spătaru‑
plural
  • spătari
  • spătarii
genitiv-dativ singular
  • spătar
  • spătarului
plural
  • spătari
  • spătarilor
vocativ singular
  • spătarule
  • spătare
plural
  • spătarilor
Intrare: mare-spătar
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mare-spătar
  • marele-spătar
plural
  • mari-spătari
  • marii-spătari
genitiv-dativ singular
  • mare-spătar
  • marelui-spătar
plural
  • mari-spătari
  • marilor-spătari
vocativ singular
  • mare-spătar
plural
  • mari-spătari
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)