4 intrări

32 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPĂTÁR1, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.

SPĂTÁR1, spătare, s. n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.

SPĂTÁR2, spătari, s. m. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la Curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei țării în lipsa domnului. – Din ngr. spathários.

spătar1 [At: (cca1610) ROSETTI, B. 74 / S și: ~thar / Pl: ~i / E: slv спатарь] 1 Titlu dat în evul mediu, în țările române, boierului care purta la ceremonii sabia și buzdganul domnului, iar pe câmpul de luptă era unul dintre comandanții armatei. 2 Boier care purta titlul de spătar1 (1). 3 (Îs) Mare ~, ~ mare, ~ul cel mare Comandant superior al armatei în lipsa domnitorului. 4 (Îas) General de cavalerie în Principatele Române.

spătar2 sm [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i / E: spată1 + -ar] Meșteșugar care face spete.

spătar3 [At: CIHAC, I, 259 / V: (reg) ~e sf, ~ac, spatâr, spet~ / Pl: ~e / E: spate + -ar] 1 sn Parte a unui scaun, a unui fotoliu, a unei bănci etc. de care își reazămă spatele cel care șade pe acesta Si: spate (62), spetează (2), rezemătoare, (îrg) spată1 (12). 2 sn Partea mai înaltă dinspre perete a unui pat, a unei canapele etc. 3 sn (Îrg; pex) Scaun cu spătar3 (1). 4 sn (Pgn) Scaun. 5 sn (Pgn) Fotoliu. 6 sn (Pop) Perete de bârne (sau bârnă) care servește ca rezemătoare pentru ciobanii care mulg oile Si: (reg) spate (63), spătel (1). 7 sn (Reg) Construcție rudimentară, de obicei formată din trei pereți, în care se mulg oile Si: (reg) spate (64), spătel (2). 8 sn Strungă pe unde ies oile din țarc. 9 sn (Reg) Grebănar. 10 sn (Mol) Fiecare dintre scândurile care despart ciocanele la piuă. 11-12 sf (Îrg; îf ~e) Spate1 (43-44). 13 sf (Mun; îf ~e) Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele. 14 sf (Mun; îe) A tăia ploșpările și a cârpi ~ele A fi foarte sărac. 15 sn (Reg; îf spet~) Jerseu deschis în față.

SPĂTÁR2, spătari, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ◊ Mare spătar = comandant suprem al armatei în lipsa domnului. – Din ngr. spathários.

SPĂTÁR1, spătari, s. m. Înalt demnitar la curtea domnească în timpul feudalității, avînd la început funcția principală de a purta la festivități spata domnească, iar mai tîrziu pe aceea de șef al armatei și al poliției; titlu în ierarhia boierilor romîni din acea epocă. Unul dintr-acei romîni care au binemeritat de la patrie a fost și spătarul Ioan Cantacuzino. BĂLCESCU, O. I 85. În zori de zi fui trezit de un ofițer a domnului, carele ne poronci a-l urma la spătariul, mai-marele slujbaș a poliției și a puterii armate. RUSSO, S. 171. ◊ Mare spătar = comandant suprem al oștilor țării; capul oastei. Capul cel mare al armatei era marele spătar. El avea supt comanda lui imediată pe toți călărașii, cum și pe lefegii, sărăcei și scutelnicei. BĂLCESCU, O. I 16. Domnitorul zise ginerelui cu glas tare și majestos: Iată, te cinstesc cu caftanul de mare spătar și te fac caimacam al Craiovei. FILIMON, C. 314.

SPĂTÁR2, spătare, s. n. Spetează, rezemătoare (la scaune). Călugărița se așezase într-un scaun cu spătar și cu rezămătoare de brațe. SADOVEANU, P. M. 66. Îl invită să se așeze pe banca de lemn, cu spătar. C. PETRESCU, Î. II 181.

SPĂTÁR2, spătari, s. m. Înalt demnitar la curtea domnească în timpul feudalității, care avea la început funcția de a purta la festivități spata domnească, iar mai tărziu pe cea de șef al armatei și al poliției. ◊ Mare spătar = comandant suprem al oștilor țării. – Ngr. spatharis.

SPĂTÁR1, spătare, s. n. Spetează a unui scaun. – Din spată2 + suf. -ar.

SPĂTÁR2 ~i m. (în evul mediu) Dregător mare la curtea domnească care purta la ceremonii spada și buzduganul domnitorului și comanda oștirea în timp de război. ◊ Mare ~ comandant suprem al oștii în lipsa domnitorului. /<ngr. spatharios

SPĂTÁR1 ~e n. 1) Parte mai înaltă a unui scaun sau a unui fotoliu de care își sprijină spatele persoana ce stă pe ele; spetează; rezemătoare. 2) Parte a hamului care se așază pe spatele calului. /spate + suf. ~ar

SPĂTAR s. m. (Mold., ȚR) Înalt demnitar la curtea domnească din evul mediu care purta la festivități sabia și buzduganul domnului (uneori cu determinări de tipul (cel) mare (le), al doilea, al treilea); în Țara Românească marele spătar era și comandant suprem al armatei, mai ales al cavaleriei, în lipsa domnitorului de pe cîmpul de luptă (funcție îndeplinită de marele hatman în Moldova). A: Spătariu al doilea și al treilea, al doilea zvorește cînd nu zvorește cel mare, ... iar spătariul al treilea zvorește peste toată vremea. URECHE. La munteni cap al oastei pînă acum este marele spătar. M. COSTIN. Ilie Catargiul, spătariul cel mare. NCL II, 294; cf. NCL II, 293; PSEUDO-COSTIN, 4r, 22r; PSEUDO-AMIRAS (gl.); NECULCE. B: I-au boierit, pre Lupul l-au pus spătar mare, pre Buzdugan, sărdar. R. POPESCU. A tăiat pre boieri, anume Coadă vornecul și pre Stroie spătarul și pre Vintilă comisul. LET. ȚR, 29r; cf. ST. LEX.; LET. ȚR, 55v,74v, 75r, 75v; MINEIUL (1776). // C: Spĕtar. Armiger. AC, 371. Muri spătariul sau secretariușul și tocma acuma-i lucru mai mare. OG, 369. Etimologie: ngr. spathários. Vezi și spătărel, spătăresc, spătări, spătărie. Cf. h a t m a n.

spătar m. od. 1. demnitar ce ținea spata Domnului; 2. (Marele), căpetenia oștirii muntene, general al cavaleriei; 3. mai târziu, rang de boierie. [Titlu de origină bizantină: SPATARIOS].

spătar n. 1. spate de scaun; 2. partea hamului ce acopere spatele calului.

1) spătár m. (ngr. spatháris, d. spothi, spadă). 1. Boĭeru care ținea spata, coroana și sceptru domnuluĭ în Țara Românească și’n Moldova (V. boĭer). Mărele spătar, general de cavalerie care comanda întreaga oaste a Țăriĭ Româneștĭ, ca hatmanu’n Moldova (V. silictar). 2. (d. spată). Acela care face saŭ vinde spate p. războaĭele de țesut.

2) spătár n., pi. e (d. spată, omoplat). Mold. Rezemătoarea scaunuluĭ, numită și spătează și spetează. Partea hamuluĭ care se pune pe spinarea caluluĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

spătar2 (persoană) s. m., pl. spătari

spătar1 (obiect) s. n., pl. spătare

spătar2 (obiect) s. n., pl. spătare

spătar1 (persoană) s. m., pl. spătari

spătár (persoană) s. m., pl. spătári

spătár (obiect) s. n., pl. spătáre

mare-spătar s. m., art. marele-spătar; pl. mari-spătari, art. marii-spătari

mare-spătar s. m., art. marele-spătar; pl. mari-spătari, art. marii-spătari

máre-spătár s. m., art. márele-spătár; pl. mári-spătári

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SPĂTÁR s. v. gâtar, strungă.

SPĂTÁR s. 1. rezemătoare, spate, spetează, (înv. și reg.) spată. (~ la un scaun.) 2*. (reg.) spate. (~ la o stână.)

SPĂTAR s. 1. rezemătoare, spate, spetează, (înv. și reg.) spată. (~ la un scaun.) 2.* (reg.) spate. (~ la o stînă.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

spătár (-ri), s. m. – Boier de rangul întîi, șef al armatei; în Mold. era pîrcălab de Cernăuți. – Spătarul al doilea, boier de rangul doi, locțiitorul spătarului. Mgr. σπάθαριος (Roesler 576; Murnu 52). – Der. spătăreasă, s. f. (nevastă de spătar); spătărel, s. m. (militar în subordinea spătarului); spătări, vb. (a exercita slujba de spătar); spătărie, s. f. (slujba și sediul spătarului; sala tronului; închisoare); spătăresc, adj. (al spătarului).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SPĂTAR subst., rang boieresc. 1. Spătar/u s.; -iu fam. (Buc). 2. Spătăriei, -ești ss.; Spătărelu, Dragu (Deal 16). 3. + -ici: Spătăriciu, munt., 1616 (Glos). 4. Spătăricea b. (17 B III 32). 5. Spătar fam. (Moț) < subst spătar: a) spatele unui scaun, b) fabricant de spete.

Intrare: Spătar
Spătar nume propriu
nume propriu (I3)
  • Spătar
Intrare: spătar (obiect)
spătar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spătar
  • spătarul
  • spătaru‑
plural
  • spătare
  • spătarele
genitiv-dativ singular
  • spătar
  • spătarului
plural
  • spătare
  • spătarelor
vocativ singular
plural
Intrare: spătar (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spătar
  • spătarul
  • spătaru‑
plural
  • spătari
  • spătarii
genitiv-dativ singular
  • spătar
  • spătarului
plural
  • spătari
  • spătarilor
vocativ singular
  • spătarule
  • spătare
plural
  • spătarilor
Intrare: mare-spătar
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mare-spătar
  • marele-spătar
plural
  • mari-spătari
  • marii-spătari
genitiv-dativ singular
  • mare-spătar
  • marelui-spătar
plural
  • mari-spătari
  • marilor-spătari
vocativ singular
  • mare-spătar
plural
  • mari-spătari
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

spătar, spătaresubstantiv neutru

  • 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Călugărița se așezase într-un scaun cu spătar și cu rezămătoare de brațe. SADOVEANU, P. M. 66. DLRLC
    • format_quote Îl invită să se așeze pe banca de lemn, cu spătar. C. PETRESCU, Î. II 181. DLRLC
  • 2. Parte a hamului care se așază pe spatele calului. NODEX
etimologie:
  • Spată + sufix -ar. DEX '98 DEX '09

spătar, spătarisubstantiv masculin

  • 1. în Evul Mediu Țara Românească Moldova Dregător la Curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Unul dintr-acei romîni care au binemeritat de la patrie a fost și spătarul Ioan Cantacuzino. BĂLCESCU, O. I 85. DLRLC
    • format_quote În zori de zi fui trezit de un ofițer a domnului, carele ne poronci a-l urma la spătariul, mai-marele slujbaș a poliției și a puterii armate. RUSSO, S. 171. DLRLC
    • 1.1. Mare spătar = comandant suprem al armatei țării în lipsa domnului. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Capul cel mare al armatei era marele spătar. El avea supt comanda lui imediată pe toți călărașii, cum și pe lefegii, sărăcei și scutelnicei. BĂLCESCU, O. I 16. DLRLC
      • format_quote Domnitorul zise ginerelui cu glas tare și majestos: Iată, te cinstesc cu caftanul de mare spătar și te fac caimacam al Craiovei. FILIMON, C. 314. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic