spătar¹ [At: (cca1610) ROSETTI, B. 74 / S și: ~thar / Pl: ~i / E: slv спатарь] 1 Titlu dat în evul mediu, în țările române, boierului care purta la ceremonii sabia și buzdganul domnului, iar pe câmpul de luptă era unul dintre comandanții armatei. 2 Boier care purta titlul de spătar¹ (1). 3 (Îs) Mare ~, ~ mare, ~ul cel mare Comandant superior al armatei în lipsa domnitorului. 4 (Îas) General de cavalerie în Principatele Române.