spătar¹ [At: (cca1610) ROSETTI, B. 74 / S și: ~thar / Pl: ~i / E: slv спатарь] 1 Titlu dat în evul mediu, în țările române, boierului care purta la ceremonii sabia și buzdganul domnului, iar pe câmpul de luptă era unul dintre comandanții armatei. 2 Boier care purta titlul de spătar¹ (1). 3 (Îs) Mare ~, ~ mare, ~ul cel mare Comandant superior al armatei în lipsa domnitorului. 4 (Îas) General de cavalerie în Principatele Române.

spătar² sm [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i / E: spată¹ + -ar] Meșteșugar care face spete.

spătar³ [At: CIHAC, I, 259 / V: (reg) ~e sf, ~ac, spatâr, spet~ / Pl: ~e / E: spate + -ar] 1 sn Parte a unui scaun, a unui fotoliu, a unei bănci etc. de care își reazămă spatele cel care șade pe acesta Si: spate (62), spetează (2), rezemătoare, (îrg) spată¹ (12). 2 sn Partea mai înaltă dinspre perete a unui pat, a unei canapele etc. 3 sn (Îrg; pex) Scaun cu spătar³ (1). 4 sn (Pgn) Scaun. 5 sn (Pgn) Fotoliu. 6 sn (Pop) Perete de bârne (sau bârnă) care servește ca rezemătoare pentru ciobanii care mulg oile Si: (reg) spate (63), spătel (1). 7 sn (Reg) Construcție rudimentară, de obicei formată din trei pereți, în care se mulg oile Si: (reg) spate (64), spătel (2). 8 sn Strungă pe unde ies oile din țarc. 9 sn (Reg) Grebănar. 10 sn (Mol) Fiecare dintre scândurile care despart ciocanele la piuă. 11-12 sf (Îrg; îf ~e) Spate¹ (43-44). 13 sf (Mun; îf ~e) Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele. 14 sf (Mun; îe) A tăia ploșpările și a cârpi ~ele A fi foarte sărac. 15 sn (Reg; îf spet~) Jerseu deschis în față.

SPĂTAR subst., rang boieresc. 1. Spătar/u s.; -iu fam. (Buc). 2. Spătăriei, -ești ss.; Spătărelu, Dragu (Deal 16). 3. + -ici: Spătăriciu, munt., 1616 (Glos). 4. Spătăricea b. (17 B III 32). 5. Spătar fam. (Moț) < subst spătar: a) spatele unui scaun, b) fabricant de spete.