sorit², ~ă a [At: SADOVEANU, O. X, 573 / Pl: ~iți, ~e / E: sori] (Pop) Însorit.

sorit¹ sn [At: MICU, L. 120 / V: (îdt) ~ă sf / Pl: ~e, (înv) ~iți / E: lat sorites, ngr σωρείτης, fr sorite] (Log) Silogism complex, alcătuit dintr-un șir de premise așezate în așa fel încât atributul uneia să fie subiectul premisei următoare, iar concluzia să aibă ca subiect, subiectul primei premise și ca atribut, atributul penultimei premise.

SORIT¹, sorite, s. n. (Logică) Silogism complex, alcătuit dintr-un lanț de premise așezate așa, încît atributul uneia să fie subiectul premisei următoare, concluzia avînd, ca subiect, subiectul primei premise și ca atribut atributul penultimei premise.

SORIT², -Ă, soriți, -te, adj. Însorit. Acuma acolo, în rîpi sorite, scot botul din peșteri urșii. SADOVEANU, B. 119.

SORIT s.n. Polisilogism contractat prin excluderea concluziilor intermediare, care în polisilogismele inițiale îndeplineau rolul uneia dintre premise. [< fr. sorite, lat. sorites, gr. soreites < soros – mulțime].

SORIT s. n. polisilogism, prin excluderea concluziilor intermediare, care în polisilogismele inițiale îndeplineau rolul uneia dintre premise. (< fr. sorite, lat. sorites)

*sorít n., pl. e (vgr. soreites, d. sorós, grămadă). Log. Ret. Bilogizm compus din maĭ multe propozițiunĭ așa în cît atributu uneĭa să fie subiectu următoareĭ pînă la concluziune, care are ca subĭect subĭectu primeĭ și ca atribut atributu penultimeĭ.

sora v vz sori

soresc, ~ească [At: ST. LEX. 233/4 / Pl: ~ești / E: soare³ + -esc] a (Înv) 1-5 Solar³ (1-5).

sori [At: EMINESCU, P. L. 72 / V: (reg) ~ra / Pzi: ~resc / E: soare³] 1-2 vtr A (se) încălzi la soare. 3 vr A se însori. 4 vr (Înv) A se usca la soare. 5 vi (Înv) A străluci ca soarele.

sorită sf vz sorit¹

SORI, soresc, vb. IV. Refl. A se încălzi la soare. Copii în durligi se soreau pe prispe. SADOVEANU, O. III 370. Moș Mihai stă pe prispa casei, sorindu-se ca o șopîrlă. SANDU-ALDEA, U. P. 217. Gîze roșii care se soreau cu nespusă lene. EMINESCU, N. 94. ◊ Tranz. Butucii din spatele nucului își soreau strugurii brumați și grei, pîrguiți de timpuriu. C. PETRESCU, S. 178. Prin deșert străbat sălbatec mari familii beduine, Sorind viața lor de basme pe cîmpie risipiți. EMINESCU, O. I 45.

A SORI ~esc 1. tranz. (obiecte) A expune acțiunii razelor solare. ~ albiturile. 2. intranz. (despre Soare) A lumina tare; a străluci. /Din soare

A SE SORI mă ~esc intranz. A se încălzi la soare. /Din soare

sorì v. 1. a lumina (vorbind de soare): scut ce ca soarele soria POP.; 2. a fi ars de soare: tu te duci să te umbrești și mai tare te sorești POP.

sorésc v. tr. (d. soare). Expun la soare: a sori hainele, așternuturile; baba se sorea la ultimele raze ale unuĭ soare de toamnă.

sorit s. n., pl. sorite

sorit s. n., pl. sorite

sorit s. n., pl. sorite

!sori (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă soresc, 3 sg. se sorește, imperf. 1 sg. mă soream; conj. prez. 1 sg. să mă soresc, 3 să se sorească; imper. 2 sg. afirm. sorește-te; ger. sorindu-mă

sori (a ~) vb., ind. prez. 3 sorește, imperf. 3 sg. sorea; conj. prez. 3 să sorească

sori vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. soresc, imperf. 3 sg. sorea; conj. prez. 3 sg. și pl. sorească

SORIT adj. v. însorit.

sorit adj. v. ÎNSORIT.

SORI vb. a se însori. (Se ~ pe terasă.)

SORI vb. a se însori. (Se ~ pe terasă.)

SORIT (< fr., lat.; {s} gr. soreites < soros „grămadă”) s. n. (LOG.) Polisilogism constractat prin excluderea concluziilor intermediare care, în polisilogismele inițiale dezvoltate, îndeplineau rolul uneia dintre premise. Este de două feluri: aristotelic (regresiv) și goclenian (progresiv).