sorit¹ sn [At: MICU, L. 120 / V: (îdt) ~ă sf / Pl: ~e, (înv) ~iți / E: lat sorites, ngr σωρείτης, fr sorite] (Log) Silogism complex, alcătuit dintr-un șir de premise așezate în așa fel încât atributul uneia să fie subiectul premisei următoare, iar concluzia să aibă ca subiect, subiectul primei premise și ca atribut, atributul penultimei premise.