10 definiții pentru sorit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SORÍT1, sorite, s. n. (Log.) Raționament compus dintr-o serie de silogisme așezate astfel încât atributul unuia să fie subiectul silogismului următor, concluzia având ca subiect subiectul primului silogism și ca atribut atributul penultimului silogism. – Din fr. sorite, lat. sorites.

SORÍT1, sorite, s. n. (Log.) Raționament compus dintr-o serie de silogisme așezate astfel încât atributul unuia să fie subiectul silogismului următor, concluzia având ca subiect subiectul primului silogism și ca atribut atributul penultimului silogism. – Din fr. sorite, lat. sorites.

sorit1 sn [At: MICU, L. 120 / V: (îdt) sf / Pl: ~e, (înv) ~iți / E: lat sorites, ngr σωρείτης, fr sorite] (Log) Silogism complex, alcătuit dintr-un șir de premise așezate în așa fel încât atributul uneia să fie subiectul premisei următoare, iar concluzia să aibă ca subiect, subiectul primei premise și ca atribut, atributul penultimei premise.

SORÍT1, sorite, s. n. (Logică) Silogism complex, alcătuit dintr-un lanț de premise așezate așa, încît atributul uneia să fie subiectul premisei următoare, concluzia avînd, ca subiect, subiectul primei premise și ca atribut atributul penultimei premise.

SORÍT s.n. Polisilogism contractat prin excluderea concluziilor intermediare, care în polisilogismele inițiale îndeplineau rolul uneia dintre premise. [< fr. sorite, lat. sorites, gr. soreites < soros – mulțime].

SORÍT s. n. polisilogism, prin excluderea concluziilor intermediare, care în polisilogismele inițiale îndeplineau rolul uneia dintre premise. (< fr. sorite, lat. sorites)

*sorít n., pl. e (vgr. soreites, d. sorós, grămadă). Log. Ret. Bilogizm compus din maĭ multe propozițiunĭ așa în cît atributu uneĭa să fie subiectu următoareĭ pînă la concluziune, care are ca subĭect subĭectu primeĭ și ca atribut atributu penultimeĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SORIT (< fr., lat.; {s} gr. soreites < soros „grămadă”) s. n. (LOG.) Polisilogism constractat prin excluderea concluziilor intermediare care, în polisilogismele inițiale dezvoltate, îndeplineau rolul uneia dintre premise. Este de două feluri: aristotelic (regresiv) și goclenian (progresiv).

Intrare: sorit (s.n.)
sorit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sorit
  • soritul
  • soritu‑
plural
  • sorite
  • soritele
genitiv-dativ singular
  • sorit
  • soritului
plural
  • sorite
  • soritelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sorit (s.n.)

  • 1. logică Raționament compus dintr-o serie de silogisme așezate astfel încât atributul unuia să fie subiectul silogismului următor, concluzia având ca subiect subiectul primului silogism și ca atribut atributul penultimului silogism.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • diferențiere Polisilogism contractat prin excluderea concluziilor intermediare, care în polisilogismele inițiale îndeplineau rolul uneia dintre premise.
    surse: DN

etimologie: