SOAȚĂ, soațe, s. f. 1. (Rar) Soție, nevastă. 2. (Înv.) Tovarășă; colaboratoare; prietenă. 3. (Înv.) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. – Lat. socia.

ȘOTIE, șotii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.

soață sf [At: PSALT. 88 / Pl: ~țe / E: ml socia] 1 (Îrg) Însoțitoare. 2 (Îrg) Colaboratoare.3 (Îrg) Părtașă. 4 (Îrg; pex) Prietenă. 5 (Înv; pfm) Soție (14). 6 (Îvp) Persoană, obiect, faptă etc. asemănătoare alteia Si: pereche. 7 (Reg; îs) Număr cu ~ Număr par.

șotie sf [At: ALECSANDRI, T. 69 / P: ~ti-e / Pl: ~ii / E: ns cf rs, ucr шутка, rom șod] 1 (Pfm) Poznă. 2 (Reg) Șiretlic (1).

SOAȚĂ, soațe, s. f. 1. (Astăzi rar) Soție, nevastă. 2. (Înv.) Tovarășă; colaboratoare; prietenă. 3. (Înv.) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. – Lat. socia.

ȘOTIE, șotii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.

SOAȚĂ, soațe, s. f. 1. (Rar) Soție, nevastă. Femeia aceea mîndră era soața domnului moldovenesc. SADOVEANU, O. VII 90. Ghencea, măre, se-ntîmpla, Că de tînăr se-nsura... Mîndră soață că-și lua. TEODORESCU, P. P. 623. De-mi ești soață credincioasă, Fă la apă că purcezi Și-n fugă să te repezi... La casele Marcului. ALECSANDRI, P. P. 125. 2. (Învechit și popular) Cel care sprijină pe altul într-o întreprindere; colaborator, tovarăș. Dacă e așa, zise țiganca, și eu vă voi fi soață... și apoi lăsați tot lucrul pe mine, că voi face ce voi ști. RETEGANUL, P. II 28. ◊ Fig. [Virtutea este] soață drăgăstoasă în ale păcii. ISPIRESCU, U. 27. 3. (Învechit și popular) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. După ce i să urî boierului de bătut, îl lăsă, spuindu-i că soață la asta să nu mai facă. RETEGANUL, P. III 29. Multe nebune și prăpădite am văzut în lume, dar soață ție nu ți-aș găsi să umblu și noaptea, nu numai ziua. id. ib. IV 6.

ȘOTIE, șotii, s. f. 1. (Adesea înconstrucțiecu verbele «a face», «a juca», «a se ține») Poznă,năzbîtie, farsă, boroboață. Fiindcă nimeni n-are milă ori îngăduință față de omul fricos, îi puneau la cale tot felul de șotii și tot felul de blăstămății, numai ca să-l sperie și să-i facă zile fripte. POPA, V. 8. Nime n-are cap să se odihnească în casă de răul vostru! Cine oare mi-a făcut șotia? CREANGĂ, A. 112. Cartea mea mi-a făcut șotia asta; în urma citirii ei, am visat atîtea lucruri extraordinare. EMINESCU, N. 48. 2. Șiretlic, vicleșug. Vicleșugul, îndrăzneala, istețimea șotia și cu tot neamid lor să fie uneltele tale! ISPIRESCU, L. 369. ♦ Expr. A umbla cu șotia = a umbla cu vicleșuguri, a folosi manevre viclene. Văzu el că în luptă dreaptă nu se putea măsura cu Mihai și începu a umbla cu șotia. ISPIRESCU, M. V. 33.

SOAȚĂ ~e f. 1) rar v. SOȚIE. 2) înv. Persoană care însoțește pe cineva într-o acțiune comună. /<lat. socia

ȘOTIE ~i f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboață; năzbatie; drăcie; poznă; bazaconie. 2) Procedeu șiret; manevră iscusită prin care se maschează realitatea; șiretlic; truc; tertip; stratagemă. [Art. șotia, G.-D. șotiei; Sil. -ti-e] /cf. ucr. šutka

soață f. soție. [Lat. SOCIA].

șòtie f. 1. Mold. poznă: cine mi-a făcut șotia? CR.; 2. șiretlic; smeul începuse a umbla cu șotia ISP. [Cf. rus. ȘUTŬ, nebun].

soáță f. (d. soț). Rar azĭ. Tovarășă. Soție (nevastă).

șoátă, V. șotie.

șótie f. (cp. cu șoaldă, șodenie și cu rut. šurka, glumă). Mold. Munt. Poznă, farsă, păcăleală: a face cuĭva o șotie. – Și șoată, pl. e (Nț.).

soață (fam.) s. f., g.-d. art. soaței; pl. soațe

șotie (pop., fam.) (desp. -ti-e) s. f., art. șotia (desp. -ti-a), g.-d. art. șotiei; pl. șotii, art. șotiile (desp. -ti-i-)

soață (rar) s. f., g.-d. art. soaței; pl. soațe

șotie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șotia (-ti-a), g.-d. art. șotiei; pl. șotii, art. șotiile (-ti-i-)

soață s. f., g.-d. art. soaței; pl. soațe

șotie s. f. (sil. -ti-e), art. șotia (sil. -ti-a), g.-d. art. șotiei; pl. șotii, art. șotiile (sil. -ti-i-)

soață, -țe.

șotie (-ii), s. f. – Poznă, farsă, ghidușie. – Var. Mold. șoată. Origine incertă. Pornind de la șoată, se poate presupune că este o deformație a lui șoadă „glumă”, de la șod. Der. din sl. šŭtŭ „glumeț”, šutiti „a spune glume” (Tiktin) nu satisface fonetic; cea care se bazează pe sotea „numele diavolului” (Bogrea, Dacor., IV, 848) pare mai puțin dubioasă.

SOAȚĂ s. v. amică, asociată, colaboratoare, însoțitoare, nevastă, părtașă, pereche, prietenă, soție, tovarășă.

ȘOTIE s. v. farsă, festă, ghidușie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ștrengărie.

ȘOTIE s. v. poznă.

soață s. v. AMICĂ. ASOCIATĂ. COLABORATOARE. ÎNSOȚITOARE. NEVASTĂ. PĂRTAȘĂ. PERECHE. PRIETENĂ. SOȚIE. TOVARĂȘĂ.

ȘOTIE s. boroboață, ispravă, năzbîtie, năzdrăvănie, pocinog, poznă, trăsnaie, (reg.) boață, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărîmbă (Mold. și Bucov.) palotie, (prin Ban.) snoabă, (Mold., Bucov. și Transilv.) tonoasă, (înv.) bosma. (Ce ~ a mai făcut?)

șotie s. v. FARSĂ. FESTĂ. GHIDUȘIE. GLUMĂ. PĂCĂLEALĂ. PĂCĂLITURĂ. POZNĂ. ȘTRENGĂRIE.