10 definiții pentru soare-răsare

school Articole pe această temă:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

soare-răsare n. răsărit.

soáre-răsáre n., fără pl. Pop. Rar. Răsărit, est.

SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit1, est, orient; p. ext. vremea când răsare Soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus1, vest, occident; p. ext. vremea când apune Soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. – Lat. sol, -is.

SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Astrul central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învîrtesc pămîntul și celelalte planete ale sistemului; (lumina lui dă lumina zilei pe pămînt, iar căldura lui întreține viața). Soarele pășise de mult, acum, peste creștetul stîncii mele de adăpost, și înălțimile din apus își prelungeau repede chipurile lor de umbră deasupra văilor dimpotrivă. HOGAȘ, M. N. 174. Uită-te! nu vezi și d-ta că dă soarele îdupă deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ (Personificat) A fost atîta chiu și cînt Cum nu s-a pomenit cuvînt! Și soarele mirat sta-n loc, Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atîta joc Pe-acest pămînt! COȘBUC, P. I 58. ◊ Fig. Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. Bătrînele păduri vor chiui: Un tînăr soare munții grei vor naște. BENIUC, V. 46. Ș-atunci în altă lume am renviat deodată, Ș-un soare mai fierbinte în ceru-mi s-a aprins. ALECSANDRI, P. A. 65. ◊ Expr. Sub (sau pe sub) soare = pe pămînt, în lume. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă gingașă, și plăpîndă, și frumoasă, cum nu se mai afla sub soare. ISPIRESCU, L. 35. Jurămînt îți fac din suflet... De-a te iubi pîn’ la moarte, de a nu avea sub soare Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare. CONACHI, P. 103. Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. Soare cu dinți, se spune despre soarele care strălucește într-o zi friguroasă, fără a putea încălzi. Cerul limpede, de sticlă albastră. Soarele – soare cu dinți – mușcă. STANCU, D. 430. Soarele e în cruci sau (în) cruce (amiazăzi) v. cruce (I 6). Rupt din soare = foarte frumos, de o deosebită frumusețe. Fata... parcă era ruptă din soare. SADOVEANU, O. I 69. Maghiran de la vîltoare, Nu ești bade rupt din soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. La soare te puteai uita, dar la dînsa (sau la dînsul) ba, expresie folosită mai ales în basme, spre a arăta că cineva sau ceva e de o frumusețe fără seamăn. Apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta, și în locul lui se văzură niște palaturi, strălucite de podoabe, încît la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. ISPIRESCU, L. 37. [Fata împăratului Roș] era frumoasă de mama-focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, cu multă plăcere. Fata, de ce creștea, d-aia se făcea mai frumoasă. Împăratul și împărăteasa se uita la dînsa ca la soare. ISPIRESCU, L. 245. A căuta (sau a găsi) pete-n soare v. pată. A sta cu burta la soare v. burtă. A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face (cuiva) foame. A dori cîte în lună și în soare = a avea, a exprima dorințe fantastice, irealizabile. A vorbi (sau a spune) cîte în lună și în soare = a vorbi peste măsură de mult, a sporovăi multe și de toate, a spune verzi și uscate. ◊ Compuse: (popular) soare-răsare = (în opoziție cu soare-apune) răsărit, est, orient. Vinul e înghițit de țărîna zbicită de vîntul primăverii, de vîntul iute și rece încă ce suflă aprig dinspre soare-răsare. STANCU, D. 134. Se crapă de ziuă; o fîșie de lumină, ca un brîu de argint, se destinde către soare-răsare. DELAVRANCEA, S. 33. Deodată se ivi venind dinspre soare-răsare un cal mare și negru, care cu o nară vărsa scîntei de foc și cu alta fulgi de zăpadă. POPESCU, B. I 39; soare-apune (sau soare-scapătă) = (în opoziție cu soare-răsare) apus, vest, occident; p. ext. vremea cînd apune soarele. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă. GALACTION, O. I 49. Țînțari cu aripile metalice joacă spre soare-apune cu acele pline de venin. C. PETRESCU, S. 42. Spată-Lată se îndreptă spre soare-apune și se întinse la cale lungă, mergînd zi de vară pînă în seară. POPESCU, B. I 79. Și s-a dus... s-a tot dus pînă a ajuns la o cetate nemțească între două ape mari și frumoase, tocmai pe la soare-apune. CARAGIALE, S. 54; soare-sec = insolație; floarea-soarelui v. floare (I 3); sora-soarelui = floarea-soarelui. ♦ Lumina (și căldura) care vine de la soare. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntu-i liniștit acum. COȘBUC, P. I 223. Mieii... zburdă-n soare. VLAHUȚĂ, P. 70. ◊ Loc. adv. Cu soare = cît mai e lumină; ziua. Toți gospodarii au venit cu soare, dar nu la miezul nopții. La TDRG. Foaie verde de sasău, Țu, țu, țu, murguțul meu! Să intrăm în sat cu soare, C-am o mîndră ca ș-o floare Ce ne-așteaptă cu mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 2. Nume dat tuturor aștrilor care au lumină proprie. Curgea o-ntreagă adîncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gînd cu tot... Cînd spre-o planetă, cînd spre alta, și dintr-un soare spre alt soare. MACEDONSKI, O. I 229. Din adîncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea; Și triști, nemișcători de-a pururi, Aprinșii sori priveau la ea. COȘBUC, P. I 268. 3. Fig. Fericire, bucurie, bunăstare. Avem atîta soare ș-atîtea limpezimi și-atîta albăstrime de povestit pe strune. DEȘLIU, G. 22. Observi de-abia atuncea cît soare s-a adus De-o vreme în țara asta și pentru cei săraci Și plîngi de bucurie cînd vezi în munte sus Obraji de mineri cu flori în ei, de maci. VINTILĂ, O. 28.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SOARE-RĂSÁRE s. v. est, orient, răsărit.

soare-răsare s. v. EST. ORIENT. RĂSĂRIT.

Intrare: soare-răsare
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • soare-răsare
  • soare-răsare
plural
genitiv-dativ singular
  • soare-răsare
  • soare-răsare
plural
vocativ singular
plural

soare-răsare

  • exemple
    • Vinul e înghițit de țărîna zbicită de vîntul primăverii, de vîntul iute și rece încă ce suflă aprig dinspre soare-răsare. STANCU, D. 134.
      surse: DLRLC
    • Se crapă de ziuă; o fîșie de lumină, ca un brîu de argint, se destinde către soare-răsare. DELAVRANCEA, S. 33.
      surse: DLRLC
    • Deodată se ivi venind dinspre soare-răsare un cal mare și negru, care cu o nară vărsa scîntei de foc și cu alta fulgi de zăpadă. POPESCU, B. I 39.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Vremea când răsare Soarele.
      surse: DEX '09

etimologie: