soții v vz soți

SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.

soț¹ sm [At: PSALT. HUR. 42^v/ 19 / Pl: ~i; (îvr) ~uri / Vc și: (îvp) soațe / E: ml socius] 1 (Îvp) Tovarăș. 2 (Îvp) Asociat² (1). 3 (Îvp; pex) Prieten. 4 (Îvr) Aliat² (2). 5 (Înv) Părtaș. 6 Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția (14) lui Si: bărbat (3), (pop) domn (18), om, român, (pfm) dânsul, (îrg) mărit¹, soție (15), (înv) casnic (9), căsar² (1), căsaș (1), căsător (1), (reg) gospodar, mireaz¹. 7 (Îrg) Soție (14). 8 (Lpl) Bărbatul și femeia uniți prin căsătorie Si: (îrg) soție (16). 9 (Îrg; lsg) Fiecare dintre soți (8). 10 (Pan) Fiecare dintre cele două animale de sex opus care formează o pereche Si: (îvp) soție (17). 11 (Spc) Bărbătuș. 12 (Rar) Fiecare dintre cele două obiecte de același fel care formează o pereche. 13-16 (D. obiecte, ființe etc.; îljv) Cu (sau fără) (de) ~ (Care se află) în număr pereche (sau nepereche). 17-18 (D. numere; îla) Cu (sau fără) (de) Care este (sau nu este) divizibil cu doi. 19 (Îe) A nu avea (sau, înv, a nu fi, a nu se da cuiva) ~ (ori ~i mulți) A nu avea pereche. 20 (Îcs) Cu ~ ori fără (de ~) Joc de copii în care unul trebuie să ghicească dacă obiectele ținute în pumn de celălalt sunt în număr par sau impar.

soț² sn vz sos¹

soți [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~ii / Pzi: ~țesc / E: soț¹] 1 vrr (Îrg) A se întovărăși. 2 vt (Îrg) A face părtaș. 3 (Reg) A se căsători (2).

soție [At: COD. VOR. 42^r/12 / Pl: ~ii, (îvp) ~ / E: soț¹ + -ie] 1-3 sf, rar sm (Îvp) Soț¹ (1-3). 4 sf (Reg; îe) A nu avea ~ A nu avea pereche. 5 sf (Reg; îe) A fi de-o ~ (cu cineva) A fi deopotrivă (cu cineva). 6 sf (Înv) Aliat² (2). 7 sf (Înv) Părtaș. 8 sf (Îrg) Tovărășie. 9 sf Asociație (1). 10 sf Prietenie. 11 sf (Reg; îlv) A face ~ (cu cineva) A se întovărăși (cu cineva). 12 sf (Îvr; îe) A avea ~ (cu cineva) A împărtăși aceleași gânduri, aceleași sentimente (cu cineva). 13 av (Îrg; îlav) În sau într-o ~ ori de-o ~ Împreună. 14 sf Femeie căsătorită considerată în raport cu soțul¹ (6) ei Si: nevastă, (rar) doamnă (3), (îvp) femeie (9), muiere¹, soață (5), (îrg) soț¹ (7), (pop) boreasă (1), (pfm) dânsa, (fam) consoartă, pereche, (fam; gmț) babă (5), (gmț) jumătate, (frî) damă¹ (4), madamă. 15 sf (Îrg) Soț¹ (6). 16 sf (Îrg; lpl) Soț¹ (8). 17 sf (Îvp; pan) Soț¹ (10). 18 sf (Îvr) Fiecare dintre cele două părți identice și simetrice ale unui obiect, unite între ele, care formează o pereche. 19 sf (Olt; Mun) Organ genital la animalele femele.

SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeie măritată considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.

SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbatul considerat în raport cu soția lui. Mă duc departe, pînă unde voi da de Florea-nfloritul, dar de cumva l-oi putea aduce, să fie soț sorei mele. RETEGANUL, P. V 35. Nenorocita drumeață a îngenuncheat lîngă patul soțului ei și a început a plînge cu amar. CREANGĂ, P. 97. Viteazul meu soț! urmă ea, destul! Ajungă atîta sînge vărsat, atîtea văduve, atîția sărimani! NEGRUZZI, S. I 146. ♦ (La pl.) Cele două persoane unite prin căsătorie. Strigară... că acești soți să-i domnească de aici înainte. ISPIRESCU, L. 40. Toți felicitau pe tinerii soți, gătindu-se a-i întovărăși acasă. NEGRUZZI, S. I 53. ♦ (Învechit și popular) Soție, nevastă. Aceasta să-mi fie soț Pîn’ la ziua de județ. MARIAN, NU. 580. 2. (Popular) Tovarăș, ortac. Acest om era un adevărat frate al meu, ca toți soții săi de la Bogdana. SADOVEANU, E. 266. Folosiseră urzeala unui alt cîntec mai vechi, știut de ele, despre un cioban Din Constandin, ucis de soții săi. CAMIL PETRESCU, O. II 202. Izbutise a-și face soți cu care să-și petreacă urîtul în singurătatea lui. ISPIRESCU, U. 83. ♦ Persoană care întovărășește pe cineva într-o călătorie, într-o întreprindere; însoțitor, tovarăș. Acest bătrîn mÎhnit, soțul nostru de vînătoare de sitari... a făcut cîteva greșale mari. sadoveanu, E. 42. Un drumeț ciudat răsare... Dă din mîini, șoptind grăbit, Parcă spune-o taină mare Unui soț închipuit. TOPÎRCEANU, B. 71. Soții de călătorie începuseră să murmure contra prelungirii călătoriei; îmi trebuia elocința lui Cicero, ca să-i conving. BOLINTINEANU, O. 304. ♦ Asociat, colaborator, părtaș. Soții, care și cu ce agonisise, intrau în pivniță și Jap împărțea cu echitate. GALACTION, O. I 309. 3. Obiect care, împreună cu altul, formează o pereche. (Mai ales în loc. adj. și adv.) Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche). Dacă treptele or fi cu soț – și eu știu că sînt cu soț, atunci să știi că da. DELAVRANCEA, O. II 324. Pe lîngă plopii fără soț Adesea am trecut, Mă cunoșteau vecinii toți, Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. Să jucăm doi cîte doi... ochi în ochi, umăr la umăr, Și-n horă cu soț la număr. ȘEZ. V 151. ◊ Expr. A nu avea soț = a fi unic în felul său, a fi fără pereche, fără seamăn, extraordinar. Un blestemat ce nu avea soț în lume. GORJAN, H. II 150.

SOȚÍE, soții, s. f. 1. Femeia considerată în raport cu soțul ei; nevastă, soață. Venea... soția învățătorului cu domnișoara Laura. REBREANU, I. 22. După ce află inelul, să reîntoarse la soție și la copii. RETEGANUL, P. II 18. Mai lungește-mi viața, Pînă-mi vine soția, Că soția-i tinerea Ș-am trăit bine cu ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 499. ♦ (Învechit și popular) Soț, bărbaț. Da de ce să nu vie să mă vadă?... Da nu-i el soția mea? SADOVEANU, O. V 256. Vecinică surioară, bărbatul meu e la moară; Nu știu, oare o să vie, ori să-mi iau altă soție? PANN, P. V. II 134. ♦ Perechea unui animal. Sărmănica Turturea, Dacă-și pierde soția, Ea pe alta nu-și mai vrea. SEVASTOS, C. 43. Turturea fără soție Și tot cred c-o să mai vie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 129. 2. (Învechit și popular) Tovarăș, însoțitor. Împreună cu soțiile sale intră în gospodăria șătrarului într-o larmă întărîtată de cîni. SADOVEANU, Z. C. 42. Tăiară capul turcului și pe celelalte soții ale lui. BĂLCESCU, O. II 202. ♦ Aliat, părtaș; prieten. 3. (Învechit și popular) Fiecare dintre cele două obiecte care alcătuiesc o pereche. Bărbatul fără muiere, ca foarfeca fără soție, ce nu taie, ci numai zgîrie. POP.

feméie-soțíe s. f. 1976 Femeie măritată v. femeie-medic; v. și Săpt. 4 XII 81 p. 1 (din femeie + soție)

soțíe-mámă s. f. Soție care are copii ◊ „T.J. a interpretat rolul zgomotoasei, certăreței și văicăreței soții-mame a familiei italiene de mare sărăcie.” R.l. 7 IV 71 p. 2. ◊ „Ce mai putea face I.M.? Să-și asocieze pentru rolul soției-mame o intepretă fină, inteligentă și sensibilă, ca O.T.” R.l. 14 III 74 p. 2 (din soție + mamă)

SOȚ ~i m. 1) Persoană de sex masculin căsătorită privită în raport cu femeia ce i-a devenit soție; bărbat. 2) la pl. Cuplu constând dintr-un bărbat și o femeie uniți prin căsătorie. 3) Fiecare dintre cele două elemente care formează o pereche. * Cu ~ (sau fără ~) cu (sau fără) pereche. A nu avea ~ a) a fi fără pereche; b) a fi fără seamăn; neobișnuit; excepțional. /<lat. socius

SOȚÍE ~i f. Persoană de sex feminin căsătorită privita în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă. A lua de ~. [G.-D. soției] /soț + suf. ~ie

soț m. 1. tovarăș: soț de drum; 2. pereche: cu soț ori făr’de? 3. aliat, asociat; 4. bărbat, în opozițiune cu soția. [Lat. SOCIUS].

soție f. femeie căsătorită cu un bărbat; fig. soția lui e groaza și noaptea a lui complice AL. [Derivat din soață].

soț m. (lat. socius, tovarăș, d. sequi, a urma. V. societate, asociez). Tovarăș. Bărbat (în opoz. cu soață, soție, nevastă). Număr soț, număr păreche. Cu soț, fără soț, păreche, nepăreche. A juca la „cu soț orĭ fără soț” saŭ „cu soț orĭ făr’de”, a juca la un joc de noroc la care cîștigĭ orĭ perzĭ după ce ĭese un număr soț orĭ fără soț.

soțíe f. (d. soț). Vechĭ. Societate, tovărășie. Păreche de oameni căsătorițĭ. Tovarăș, soață, consoartă: soția unuĭ om. Păreche: soția uneĭ ghete.

soț s. m., pl. soți

soțíe s. f., art. soțía, g.-d. art. soțíei; pl. soțíi, art. soțíile