SMICEA, smicele, s. f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului și părului, subțire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toți mugurii vegetativi; p. gener. mlădiță, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-un arbore. – Probabil lat. *sumicella „vârfuleț”.

smicea sf [At: VARLAAM, C. 471 / V: (înv) smăc~, sămc~, (îrg) sminc~, sâmc~, zm~, (reg) ~cel s, ~igdea, smâc~, smânc~, smunc~, sănc~, sânc~, cimc~, m~, zminc~, zminceauă, zmânc~, zmunc~, zimțea, zni~ / Pl: ~ele / E: ml *summicella „vârfuleț”] 1 (Îrg) Vârf ascuțit al unor obiecte, al unor organe anatomice etc. 2 (Pex) Pisc². 3 (Reg; precedat de arn „o” și udp „de”) Cantitate mică din ceva (atât cât încape pe vârful cuțitului). 4 (Îvr) Bucată mică (ruptă sau tăiată) din ceva Si: fărâmă (1). 5 (Mol; Trs; pan) Partea ascuțită a fusului. 6 (Reg; pan) Bețișor cu vârf ascuțit, folosit în medicina populară. 7 (Olt; Trs; pan) Cuțitaș mic și ascuțit, cu plăsele de lemn, cu ajutorul căruia se fac fluiere sau se înțeapă animalele bolnave pentru a li se lua sânge. 8 (Reg; pan) Cuțit folosit în cizmărie pentru tăiat piele. 9 Ramură tânără care se dezvoltă pe rădăcina sau tulpina unei plante Si: lăstar, mladă, mlădiță, vlăstar, (îvp) odraslă, (reg) loază, mlădoacă. 10 (Pex) Nuia. 11 (Bot) Ramură la măr și la păr cu toți mugurii vegetativi. 12 (Rar) Spic subțire de iarbă. 13 (Olt; lpl; îf sâmcea; îs) Sâmcele de ziuă Zori (ai zilei).

SMICEA, smicele, s. f. (Bot.) Ramură roditoare, specifică mărului și părului, subțire, flexibilă, lungă până la 30 cm, cu toți mugurii vegetativi; p. gener. mlădiță, rămurică (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-o arbore. – Probabil lat. *sumicella „vârfuleț”.

SMICEA, smicele, s. f. Mlădiță, nuielușă, vărguță (ruptă) dintr-o plantă sau dintr-un arbore. Un frumos măr rotat care mai păstra încă pe smicelele vîrfului cîteva poame roșii ca sîngele. SADOVEANU, Z. C. 28. Se mai adaugă și smicele de măr dulce, adică mici rămurele de măr de grădină. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 31. Fă cumva, te rog, și mi-i înșiră [păstrăvii] pe-o smicea, ca să-i pot duce. HOGAȘ, M. N. 75. – Variante: zmicea (SEVASTOS, C. 36), smuncea (ȘEZ. II 81) s. f.

SMICEA ~ele f. 1) Ramură roditoare de măr sau de păr, flexibilă, tăiată cu toți mugurii vegetativi. 2) Ramură subțire și flexibilă ruptă dintr-o plantă. [Art. smiceaua] /Orig. nec.

smicea f. 1. vlăstar: din rădăcina rea odrăslește smicea rea PANN; 2. vergea foarte subțire. [Origină necunoscută].

smiceá și zmiceá f., pl. ele (cp. cu sîmcea. în orice caz, nu d. bg. zmĭiče, șerpișor). Vărgută, mlădiță, nuĭa: ca niște zmicele dintr’o rădăcină (Cant.), păstrăvĭ înșirațĭ pe smicea, ĭ-a tras una cu smiceaŭa pe spinare (Olt). – în Trans. și zmî(n)cea. Și zmuncea (Șez. 5, 174).

cimcea sf vz simcea

micea sf vz smicea

sămcea sf vz smicea^[1] corectat(ă)

săncea sf vz smicea

sâncea sf vz smicea

simcea^[1] sf vz smicea

smăcea sf vz smicea

smâcea sf vz smicea

smâncea sf vz smicea

smicel s vz smicea

smigdea sf vz smicea

smincea sf vz smicea

smuncea sf vz smicea

zimțea² sf vz smicea

zmâncea sf vz smicea

zmincea sf vz smicea

zmuncea sf vz smicea

znicea sf vz smicea

zmicea s.f. v. smicea.

SMUNCEA s. f. v. smicea.

ZMICEA s. f. v. smicea.

zmiceá, V. smicea.

zmîceá, V. smicea.

zmînceá, V. smicea.

zmunceá f. V. smicea.

smicea (pop.) s. f., art. smiceaua, g.-d. art. smicelei; pl. smicele

smicea s. f., art. smiceaua, g.-d. art. smicelei; pl. smicele, art. smicelele

smicea s. f., art. smiceaua, g.-d. art. smicelei; pl. smicele

smicea

smicea, -cele.

SMICEA s. v. lăstar.

SMICEA s. (BOT.) lăstar, mladă, mlădiță, vlăstar, (înv. și pop.) odraslă, (reg.) loază, mlădoacă. (O ~ flexibilă de salcie.)

smicea, smicele, s.f. 1. (înv. și reg.) vârf ascuțit al unor obiecte, al unor organe anatomice etc. 2. (reg.) cantitate mică din ceva. 3. (înv.) bucată mică (ruptă sau tăiată) din ceva; fărâmă. 4. (reg.) nume dat unor obiecte cu vârf ascuțit: fus, bețișor, cuțitaș, cuțit. 5. (pop.) ramură tânără, lăstar, mladă, mlădiță. 6. (pop.) ramură de măr sau de păr cu muguri vegetativi. 7. (reg.; la pl.; în sintagmă) sâmcele de ziuă = zori (ale zilei). 8. (reg.) spic subțire de iarbă.

zmicea, zmicele, s.f. – (reg.) Ramură, mlădiță: „Bat găleata oilor cu nouă zmicele de măr dulce” (Papahagi, 1925: 321). – Cf. smicea (probabil din lat. *summi cella „vârfuleț”, DEX).

MICEÁ s. f. v. smicea.