SMALȚ, (2) smalțuri, s. n. 1. Masă sticloasă formată din diverși oxizi anorganici, cu care se acoperă suprafața obiectelor de ceramică sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le înfrumuseța; email. 2. Material sticlos sau obiect făcut dintr-un astfel de material. 3. Substanță albă și lucioasă care acoperă suprafața vizibilă a dinților. [Var.: (înv.) smalt s. n.] – Din ngr. smálto(n), germ. Schmalz.

smalț sn [At: (a.1681) HEM 2129 / V: jm~, ~anț, (îrg) șm~,^[1] (înv) ~lt, zemalci, zim~, zmalt, zm~, (reg) jăm~, jum~, ~ant, zam~, zăm~, zmanț, zmaț, zmelci, zum~ / Pl: ~uri / E: ngr σμάλτο, ger Schmalz, it smalto] 1 Masă sticloasă obținută prin topire sau sintetizare, conținând oxizi, în special de siliciu și bariu, care se aplică pe suprafața obiectelor metalice sau ceramice pentru a le proteja de oxidare, pentru a le face impermeabile sau pentru a le decora Si: email (2), glazură (3), (reg) călai (1), maz, mazlu, mortasâncă. 2 (Pex) Obiect smălțuit Si: email (3). 3 Substanță albă, foarte dură și lucioasă, care acoperă coroana dinților, protejând dentina Si: email (1). 4 (Bot; Trs; îc) ~ de sticlă Brâncă (Salicornia europaea).

SMALȚ, smalțuri, s. n. 1. Masă sticloasă formată din diverși oxizi anorganici, cu care se acoperă suprafața obiectelor de ceramică sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le înfrumuseța; email. ♦ Material sticlos sau obiect făcut dintr-un astfel de material. 2. Substanță albă și lucioasă care acoperă suprafața vizibilă a dinților. [Var.: (înv.) smalt s. n.] – Din ngr. smálto(n), germ. Schmalz.

SMALȚ, smalțuri, s. n. 1. Substanță asemănătoare ca aspect și compoziție cu sticla, uneori colorată, cu care se acoperă obiectele de metal și de ceramică pentru a le face impermeabile, a le proteja sau a le înfrumuseța (v. email); p. ext. material sticlos sau obiect făcut dintr-un astfel de material. Spatarul îi ducea spata și scutierul îi ducea stema cu smalțul leului și al soarelui. SADOVEANU, D. P. 26. Mai mult ca oricînd pare pictată pe smalț. CAMIL PETRESCU, U. N. 218. La ornamentele negre de pe aripile de smalț roșu, simetrice și desenate cu o pensulă de fin miniaturist, se adăogau acum pete murdare. C. PETRESCU, A. 315. Bea vin grecesc în ulcele cu smalț. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 38. ◊ Fig. Pădure, iarna. Copaci de smalț și sticlă, de platină și fier. STANCU, C. 22. 2. Substanță albă și lucioasă care acoperă coroana dinților. Își frecă măselele, prefăcînd smalțul în făină. VORNIC, P. 203. – Variantă: smalt (MACEDONSKI, O. I 204), s. n.

SMALȚ ~uri n. 1) Substanță opacă, de diverse culori, formată din diferiți oxizi anorganici, care se aplică pe suprafața unor obiecte metalice sau ceramice pentru a le face impermeabile, pentru a le proteja sau pentru a le înfrumuseța; email. 2) Substanță lucioasă, de culoare albă, care acoperă suprafața vizibilă a dinților. /<ngr. smalto, germ. Schmalz

smalț n. 1. materie sticloasă diferit colorată ce s’aplică pe unele lucruri: smalț de oale; 2. lucru smălțuit; 3. substanță albă și lucitoare ce acopere dinții; 4. fig. varietate de colori. [Nemț. SCHMELZ(GLAS)].

smalț și zm- n., pl. urĭ (pol. smelc, szmelc, ung. zománc. d. vgerm. smelze, schijă, fontă; ol. smalț, smelt, ngerm, schmelze, d. schmelzen, a topi; fr. émail, vfr. esmail, sp. pg. esmalle, it. smalto, mlat. smaltum; ngr. smálton). Substanță sticloasă (opacă orĭ străvezie) care se aplică pin topire pe faĭanță, porțelan, metal ș. a. și care se compune, în general, din nisip silicios, dintr’un amestec de oxid de potasiŭ și de sodiu și din oxide metalice. Lucrare smăltuită: Bernard Palissy a lăsat admirabile smalțurĭ. Materia dură și transparentă care acopere coroana dinților. – În vest smanț și zm- (ca cel-lant, nant lld. cel-lalt, înalt), în est jmalț, jamalț și jumalț (după, ung.). Și smalt, zm- (după ngr. și it.).

jamalț sn vz smalț

jămalț sn vz smalț

jmalț sn vz smalț

jumalț sn vz smalț

smalt² sm vz smalț

smant sn vz smalț

smanț sn vz smalț

zamalț sn vz smalț

zămalț sn vz smalț

zemalci sn vz smalț

zimalț sn vz smalț

zmalt sn vz smalț

zmalț sn vz smalț

zmanț sn vz smalț

zmaț sn vz smalț

zmelci sn vz smalț

zumalț sn vz smalț

zmalț s.n. v. smalț.

JMALȚ – SMALȚ.

❍ZĂMALȚ sbst. Băn. = SMALȚ.

jamálț V. smalț.

jumálț V. smalț.

zmalț și zmanț, V. smalț.

smalț s. n., (obiecte; sorturi) pl. smalțuri

smalț s. n., (sorturi, obiecte) pl. smalțuri

smalț s. n., (feluri, obiecte) pl. smalțuri

smalț

smalț, -țuri.

smalț (-țuri), s. n. – Email. – Var. zmalț, smalt, zmalt. Mr. smaltu. Germ. Schmalz (Tiktin) și ngr. σμάλτον < it. smalto, cf. pol. smalta, mag. zsomálc (Trans. jumalț, cf. Gáldi, Dict., 140). – Der. smălta, vb. (a emaila, mai ales în sens poetic), din ngr. (Bogrea, Dacor., IV, 846); smaltină, s. f., din fr. smaltine; smălțui, vb. (a da cu smalț); smălțuitor, s. m. (emailor). Cf. REW 8040.

smalț s. n. sg. piele.

SMALȚ s. v. email.

SMALȚ s. email, glazură, (reg.) călai, maz, mazlu, mortasîncă, smînțuială. (Vase de ceramică cu ~.)