sinonim, ~ă [At: CANTEMIR, I. I. II, 176 / Pl: ~i, ~e / E: ngr συνώνυμος, fr synonyme] 1 a Asemănător. 2 a Echivalent cu... 3 a Corespunzător. 4-5 sn, a (Cuvânt, afix, formă flexionară sau construcție sintactică) care are (aproape) același înțeles cu altul Si: sinonimic.

SINONIM, sinonime, s. n. Cuvînt sau expresie care are același (sau aproape același) înțeles cu alt cuvînt sau cu altă expresie (circulînd fiecare în regiuni sau în medii sociale diferite). Cînd sensurile a două cuvinte concordă în linii mari, putem spune că ele sînt sinonime. GRAUR, F. L. 122. Cuvîntul vechi poate fi învins de un sinonim mai nou: «chezaș (garant)». id. ib. 110. ◊ Fig. Energia e astfel sinonim cu capacitatea de travaliu. MARINESCU, P. A. 37.

SINONIM, -Ă adj. (Despre cuvinte sau expresii) Care are același înțeles cu un alt cuvînt sau cu altă expresie. // s.n. 1. Cuvînt care are (aproape) același înțeles cu un altul. 2. Joc care cere dezlegătorului să găsească pentru un anumit cuvînt unul sau mai multe cuvinte cu înțeles comun sau foarte apropiat. [< fr. synonyme, cf. gr. synonymos < syn – cu, onoma – nume].

SINONIM, -Ă I. adj. (despre cuvinte, afixe etc.) care are același înțeles cu altul. II. s. n. 1. element lingvistic (cuvânt, afix, expresie etc.) echivalent ca înțeles cu altul. 2. joc care cere dezlegătorului să găsească pentru un anumit cuvânt unul sau mai multe cuvinte cu înțeles comun sau foarte apropiat. (< fr. synonyme)

SINONIM ~ă (~i, ~e) și substantival (despre cuvinte, afixe sau expresii) Care are sens identic; cu același sens. /<fr. synonyme, germ. Synonym

sinonim a. și n. se zice de vorba ce are aproape aceeaș însemnare cu alta: ex. inel și verigă; adormì, aromì și ațipì. În principiu, nu există două vorbe absolut sinonime: întotdeauna o nuanță oarecare le deosebește una de alta. Limba română e bogată în sinonime cari exprimă o simplitate sau slăbiciune a inteligenței. Termenii corespunzători se pot clasa după noțiunile următoare: 1. simplitate firească, naivitate (budulac, găgăuță, haplea, nătăfleț, prost); 2. inteligență slabă ori degenerată (lepșit, nătâng, nătărău, neghiob, nerod); 3. imbecilitate completă (gogoman, hăbăuc, tont, zevzec); 4. ignoranță (năuc). Și această nomenclatură s’ar putea ușor spori prin adaosul epitetelor provinciale sau locale cum și a neologismelor corespunzătoare.

*sinoním, -ă adj. (vgr. syn-ónymos, d. sýn, împreună, și ónoma, nume. V. an-, ant-, om-, par- și pseud-onim, o-nomastic). Gram. Care are aceĭașĭ saŭ cam aceĭașĭ înseninare: ucid e sinonim cu omor, velociped cu bicicletă. S. n. pl. e. Cuvînt sinonim.

sinonim² (desp. si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinonime

sinonim¹ (desp. si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonimi; f. sinonimă, pl. sinonime

!sinonim¹ (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonimi; f. sinonimă, pl. sinonime

!sinonim² (si-no-/sin-o-) s. n., pl. sinonime

sinonim s. n., pl. sinonime

sinonim adj. m. (sil. mf. sin-), pl. sinonimi; f. sg. sinonimă, pl. sinonime

SINONIM adj. v. sinonimic.

SINONIM adj. (LINGV.) identic, sinonimic. (Sensuri al unor cuvinte ~.)

SINONIM, -Ă adj. (< fr. synonyme, cf. gr. synonymos < syn – cu, onoma – nume): în sintagma enunț sinonim (v.).

SINONIM s. n. (< fr. synonyme, cf. gr. synonymos < syn „cu” + onoma „nume”): cuvânt care are același sau aproape același înțeles cu un alt cuvânt, într-un context dat, dar care se deosebește de acesta din urmă prin formă, ca de exemplu ascensor pentru lift, cameră pentru odaie, omăt pentru zăpadă, deficit pentru lipsă, policrom pentru multicolor, necesar pentru trebuincios, învinge pentru birui, necăji pentru supăra, rapid pentru repede, spre pentru către etc. Primul nostru Dicționar de sinonime, tipărit la Editura Albatros în 1972, a fost realizat de un colectiv condus de prof. univ. dr. Gheorghe Bulgăr. A urmat apoi masiva lucrare a soților Luiza și Mircea Seche, de la Institutul de Lingvistică din București, Dicționarul de sinonime al limbii române, EA, 1982, după care a apărut lucrarea prof. Gh. Bulgăr – Dicționar de sinonime, la Editura Palmyra, București, 1993.