10 definiții pentru sinecură

SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă. – Din fr. sinécure.

SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nici o muncă. – Din fr. sinécure.

SINECÚRĂ, sinecure și sinecuri, s. f. Slujbă bine retribuită, pentru care cel plătit nu este obligat să muncească de loc sau muncește foarte puțin. Îi putem aranja o sinecură ceva, o slujbă ușoară de o oră, două undeva. C. PETRESCU. C. V. 110. Slujba aceea nu poate fi decît o sinecură, căci veșnic îl întîlneam pe stradă, cu mîinile-n buzunare, fluierînd încet, c-un aer de perfectă mulțumire. VLAHUȚĂ, O. A. 447.

sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri

sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri

SINECÚRĂ s.f. Slujbă, funcție bine retribuită, care necesită o muncă minimă sau nu necesită nici o muncă. [Cf. fr. sinécure, engl. sinecure < lat. sine – fără, cura – grijă].

SINECÚRĂ s. f. slujbă, funcție bine retribuită, care necesită o muncă minimă sau nu necesită nici o muncă. (< fr. sinécure)

SINECÚRĂ ĩ f. Funcție bine remunerată fără a face nimic sau aproape nimic. [G.-D. sinecurii] /<fr. sinécure

sinecură f. post retribuit ce nu obligă la nicio muncă.

*sinecúră f., pl. e și ob. ĭ, ca procurĭ (fr. sinécure, d. engl. sinecure, din lat. sine cura, fără grijă. V. cură). Funcțiune ușoară și bine plătită (ceĭa ce întîĭ s’a zis despre cele bisericeștĭ).

Intrare: sinecură
sinecură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sinecu sinecura
plural sinecuri sinecurile
genitiv-dativ singular sinecuri sinecurii
plural sinecuri sinecurilor
vocativ singular
plural