12 definiții pentru sinecură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă. – Din fr. sinécure.

SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nici o muncă. – Din fr. sinécure.

SINECÚRĂ, sinecure și sinecuri, s. f. Slujbă bine retribuită, pentru care cel plătit nu este obligat să muncească deloc sau muncește foarte puțin. Îi putem aranja o sinecură ceva, o slujbă ușoară de o oră, două undeva. C. PETRESCU. C. V. 110. Slujba aceea nu poate fi decît o sinecură, căci veșnic îl întîlneam pe stradă, cu mîinile-n buzunare, fluierînd încet, c-un aer de perfectă mulțumire. VLAHUȚĂ, O. A. 447.

SINECÚRĂ s.f. Slujbă, funcție bine retribuită, care necesită o muncă minimă sau nu necesită nici o muncă. [Cf. fr. sinécure, engl. sinecure < lat. sine – fără, cura – grijă].

SINECÚRĂ s. f. slujbă, funcție bine retribuită, care necesită o muncă minimă sau nu necesită nici o muncă. (< fr. sinécure)

SINECÚRĂ ~i f. Funcție bine remunerată fără a face nimic sau aproape nimic. [G.-D. sinecurii] /<fr. sinécure

sinecură f. post retribuit ce nu obligă la nicio muncă.

*sinecúră f., pl. e și ob. ĭ, ca procurĭ (fr. sinécure, d. engl. sinecure, din lat. sine cura, fără grijă. V. cură). Funcțiune ușoară și bine plătită (ceĭa ce întîĭ s’a zis despre cele bisericeștĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri

sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri

Intrare: sinecură
sinecură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sinecu
  • sinecura
plural
  • sinecuri
  • sinecurile
genitiv-dativ singular
  • sinecuri
  • sinecurii
plural
  • sinecuri
  • sinecurilor
vocativ singular
plural