SILEÁF, sileafuri, s. n. (Înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”.

sileaf sn [At: (cca 1816) IORGA, S. D. VII, 16 / V: (îvp) sel~, (pop) ~ap, ~ep, selef, (înv) ~ah, ~ef, ~eh, salafiu (A și: salafiu), seleah, seleap, (reg) ~liaf / Pl: ~uri / E: tc silâh „armă”, bg силях] 1 Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. 2 (Reg) Armă nedefinită mai îndeaproape. 3 (Înv; îf salafiu) Cingătoare folosită ca talisman. 4 (Pex) Talisman.

SILEÁF, sileafuri, s. n. (Turcism înv.) Brâu lat în care se purtau înfipte diferite arme. [Var.: sileáh, seleáf s. n.] – Din tc. silâh „armă”.

SILEÁF, sileafuri, s. n. (Turcism învechit) Brîu lat în care se purtau înfipte diferite arme. Doisprezece arnăuți călări înainte și tot atîția în urmă... iar Manoli sus pe capră, cu mîna dreaptă pe prăselele hangerului din sileaf. CARAGIALE, O. III 52. Își trîntea la brîu un sileaf cu un iatagan și două pistoale. GHICA, S. 98. Ș-un brîu verde pentru șale, Ș-un sileaf cu opt pistoale. MAT. FOLK. 386. – Variante: seleáf (TEODORESCU, P. P. 565, ALECSANDRI, P. P. 43), sileáh (GHICA, la CADE) s. n.

sileáf, -eáh, -eáp, V. seleaf.

salafiu sn vz sileaf

seleaf sn vz sileaf

seleah sn vz sileaf

seleap sn vz sileaf

selef² sn vz sileaf

sileah sn vz sileaf

sileap sn vz sileaf

silef sn vz sileaf

sileh sn vz sileaf

silep sn vz sileaf

siliaf sn vz sileaf

salafiu n. talisman (într’un basm muntean). [V. seleaf].

seleaf n. brâu de arme: mâna ’n seleaf că punea, paloș mare că scotea POP. [Și sileaf = turc. SILAH, armă].