sileaf (-furi), s. n. – Brîu, centiron pe care se înfigeau arme. – Var. seleaf, sileg, sileah. Mr. șileahe, megl. sileafi. Tc. (arab.) silah (Șeineanu, II, 321), cf. ngr. σιλάχι, alb., bg. siljah. – Der. silihtar, s. m. (dregător turc, purtătorul spadei sultanului), din tc. silihdar (Șeineanu, III, 109), cf. ngr. σιλιϰτάρης.