SFECLĂ, sfecle, s. f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite cu uri conținut de 14-22% zahăr și utilizată în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris). – Din sl. sveklŭ.

sfeclă sf [At: (a. 1773) GCR II, 98/23 / V: (îrg) sve~, (reg) sfeac~, ~eglă, ~eglie, sfiăglă, sfietcă, sfle~, sfleche, sfletcă, sie~, sveglă, șfieglă, țe~ (Pl: ț'ecle), țeglă, țiglă, țulcă, țve~ / Pl: ~le / E: bg свекло, mg cékla] 1 (Șîc; ~ de borș, ~ potajeră, ~ pangele) Plantă erbacee, cu rădăcina rotundă sau conică, de culoare roșie-violetă, cu frunzele cu pețiol lung, cordiforme sau triunghiulare, cu vârful rotunjit, folosită ca aliment Si: (reg) pangea, nap, buraci, burgundă, gogoneț, râpe (Beta vulgaris). 2 (Șîc ~ de zahăr, ~ dulce, ~ albă) Plantă erbacee, cu rădăcina cilindrică sau conică-alungită, de culoare albă-gălbuie, cu frunze mari, cărnoase, oval-alungite sau cordiforme, cu suprafața netedă sau încrețită, folosită ca materie primă pentru extragerea zahărului și ca nutreț pentru animale Si: (reg) gurgui (Beta altissima). 3 (Șîc ~-de-nutreț, ~-de-nutreț-galbenă, ~ furajeră, ~ pentru vite) Plantă erbacee cu rădăcina mare, ovală, cilindrică sau sferică, de culoare albă, galbenă sau roșie, având un conținut mare de apă și cu frunze mai puține decât celelalte specii, folosită ca nutreț pentru animale Si: (reg) nap, rădăcina-galbenă, buraci (Beta lutea). 4 (Șîc ~-de-frunze, ~-albă, ~-mangold) Plantă erbacee, cu rădăcina subțire și cu frunze mari, crețe, cu pețiolul lung și cărnos, ale cărei frunze sunt folosite ca legume Si: mangold, nap de nutreț, brugundici (Beta cicla). 5 (Șîc ~-roșie, ~-de-masă, ~-pangele) Plantă erbacee cu rădăcina mare, alungită, de culoare roșie, cu frunze prelungi, folosită ca nutreț pentru animale sau ca aliment Si: (reg) pangea, nap, râpe (Beta ruba). 6 (Reg; șîc ~-sălbatică) Plantă erbacee cu rădăcina mare, alungită, de culoare albă (Beta trigyna). 7-8 (Prc) Rădăcina sau frunzele sfeclei (1-6).

SFECLĂ, sfecle, s. f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite; rădăcinile conțin 14-22% zahăr și sunt utilizate în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris). – Din sl. sveklŭ.

SFECLĂ, sfecle, s. f. Plantă erbacee cu frunzele lucioase, cu o rădăcină cărnoasă, de culoare (după specii) albă sau roșie, folosită (după specii) ca aliment, ca plantă furajeră sau, în industrie, pentru extragerea zahărului (Beta vulgaris). Necula lui moș Radu, vestitul jucăuș, în fruntea brîului, avea fața roșă ca sfecla. BUJOR, S. 100. Iaca!... Da ce-ai pățit, Tîndală? Ți-e nasul roș și umflat ca o sfeclă. ALECSANDRI, T. I 428. Foicică, foi de sfecle, Nu-mi mai zice pe porecle. TEODORESCU, P. P. 337.

SFECLĂ ~e f. Plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru rădăcina cărnoasă, albă sau roșie, folosită în alimentație, în industrie și ca nutreț. ~ de zahăr. [G.-D. sfeclei; Sil. sfe-clă] /<bulg. sveklo

sfeclă f. plantă de coloare roșie sau albă, cu rădăcina groasă și cărnoasă, ce servă de nutreț vitelor și din care se scoate zahăr (Beta) [Mold. sveclă = slav. SVEKLA].

sféclă f., pl. e (vsl. sîrb. svekla, bg. cveklo, rus. svëkla, ung. ceklá, ngr. sévklon, sévtlon, d. vgr. seûtlon). O legumă chenopodiacee (beta) care are o rădăcină cărnoasă, uneorĭ grea de cîteva chilograme, roșie saŭ și albă. Din ia se scoate zahăr. Roș ca sfecla, foarte roș (de rușine, de fugă). V. morcov, nap.

sfeaclă sf vz sfeclă

sfeglă sf vz sfeclă

sfeglie sf vz sfeclă

sfiăglă sf vz sfeclă

sfietcă sf vz sfeclă

sfleche sf vz sfeclă

sfleclă sf vz sfeclă

sfletcă sf vz sfeclă

sieclă sf vz sfeclă

sfeclă (desp. sfe-clă) s. f., g.-d. art. sfeclei; pl. sfecle (și: sfeclă albă, sfeclă de zahăr, sfeclă furajeră, sfeclă roșie)

sfeclă (sfe-clă) s. f., g.-d. art. sfeclei; pl. sfecle

sfeclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. sfeclei; pl. sfecle

SFECLĂ s. (BOT.) 1. (Beta) (prin Maram.) burac, (Mold.) pangea. 2. sfeclă furajeră (Beta vulgaris) = (reg.) ripă.

SFECLĂ s. (BOT.) 1. (Beta) (prin Maram.) burac, (Mold.) pangea. 2. sfeclă furajeră (Beta vulgaris) = (reg.) ripă.

sfeclă (-le), s. f. – Nap (Beta vulgaris). Mgr. σεῦϰλον, probabil prin intermediul sl. sveklŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 382; Vasmer, Gr., 139; Conev 48), cf. slov., ceh. svekla, rus. cvelklja, mag. czékla, ngr. σφέϰλι. – Der. sfecli, vb. (a o păți, a se speria, a fi surprins) pare a fi cuvînt de origine diferită, confundat cu sfeclă (după Cihac, II, 337 în loc de *sfetli, din sl. svĕtliti „a luci”, care nu se explică semantic, der. din sfeclă › „a deveni roșu ca sfecla”, general admisă, nu este probabilă, căci a înroși nu este semn caracteristic al fricii).

SFÉCLĂ (< sl.) s. f. Nume dat unor plante anuale, bienale și perene din genul Beta, familia chenopodiaceelor. Se cunosc 15 specii. ◊ S. de zahăr = plantă erbacee, originară din bazinul mediteranean, cultivată în zona temperată, cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-aqlungite sau cordiforme (Beta vulgaris var. altissima); rădăcinile conțin 14-22% zahăr și sunt utilizate în industria zahărului și a alcoolului. Frunzele și coletele sunt folosite ca furaj. Cultivată din Antic., cu c. 2000 de ani î. Hr., fiind folosită în alimentație. S. furajeră = plantă erbacee, meliferă, de origine mediteraneană, cu rădăcină voluminoasă, ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr (Beta vulgaris var. crassa); cultivată pentru hrana animalelor. Frunzele și rădăcinile au proprietăți terapeutice. S. roșie = plantă erbacee, legumicolă, oroginară din regiunile învecinate M. Mediterane, cultivată pentru rădăcinile sale tuberizate, rotunde sau alungite, de culoare roșie, bogate în substanțe nutritive (Beta vulgaris var. conditiva). Folosită mult în alimentație, în industria conservelor. Rădăcinile și frunzele sunt folosite în medicina umană tradițională (bactericide, citostatice, tonifiante, laxative etc.). S. pentru frunze și pețiol = mangold.