3 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui.

SFÂRCUÍRE, sfârcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. – V. sfârcui.

sfârcuire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: sfârcui] (Rar) Șfichiuire (1).

SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui.

SFÂRCUÍ, sfấrcui, vb. IV. Tranz. (Reg.) A plesni cu sfârcul biciului. – Sfârc + suf. -ui.

SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

SPÂRCUÍ, spârcuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A rupe în bucăți; a sfâșia, a sfârtica, a ciopârți. ♦ A distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. ♦ Refl. A evacua fecalele în mici cantități (și des). [Prez. ind. și: spấrcui] – Spârc + suf. -ui.

sfârcui1 vt [At: ANON. CAR. / V: (îvr) sfărcoia / Pzi: sfârcui / E: sfârc + -ui] (Asr) A șfichiui (1).

spârcui [At: N. COSTIN, L. 593 / V: (rar) ~rciui, (îrg) spăr~, (înv) sfâ~, (reg) sfăr~ / Pzi: ~esc, spârcui / E: spârc2 + -ui] 1-2 vtrm (Îrg; c. i. ființe sau părți ale corpului acestora) A rupe, a tăia etc. în bucăți. 3-4 vtrp (Îrg; c. i. armate, colectivități, mulțimi de oameni etc.) A (se) sparge (6-7). 5-6 vtrp (Îrg; c. i. obiecte, terenuri plantate etc.) A (se) distruge (1-2). 7 vt (Trs) A fura (1).

SFÎRCUÍ, sfî́rcui, vb. IV. Tranz. A plesni cu sfîrcul biciului. Tătarii începeau a mîna pe cei prinși, a-i sfîrcui ș-a-i împunge. SADOVEANU, O. VII 15. O sfîrcui peste piept. SANDU-ALDEA, U. P. 89.

SPÎRCUÍ, spîrcuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și regional) A rupe în bucăți; a sfîșia, a sfîrtica, a ciopîrți. Lupii ne-au spîrcuit cele mai bune mioare. SADOVEANU, O. VIII 250. Du-te, mă, și vezi de nu li-i da, cumva, de urmă [oilor]; să nu le hi spîrcuit vro dihanie, dare-ar gălbeaza-n ele. HOGAȘ, M. N. 190. ♦ A zdrobi, a distruge, a nimici; a pune pe fugă, a risipi, a împrăștia. Băiete, băiete! eram bătrîn atuncea, dar brațele mele uscate multe lifte au spîrcuit. SADOVEANU, O. I 276. ◊ Absol. Rămăseseră însă, în domnia lui Duca-vodă, puține așezări de creștini pe acea vale bogată, căci cu puțini ani înainte iernaseră tătarii fărămînd și spîrcuind. SADOVEANU, Z. C. 70.

A SPÂRCUÍ ~iésc tranz. înv. A rupe în bucăți (cu mâinile, dinții, colții, ghearele etc.); a sfâșia; a sfârteca. /spârc + suf. ~ui

SPÎRCUI vb. (Mold.) 1. A rupe, a tăia în bucăți, a sfîrteca. Cîți au rămas au început a-i tăia si a-i spărcui și pe unii au prins de vii. AXINTE URICARIUL. 2. A distruge, a nimici; a risipi, a împrăștia. Oastea așa, greu s-au tulburat ... unii de alții fugind, s-au spărcuit toată tabăra. Al. COSTIN. Singur, Mihai-Vodă, văzînd că sta războiul neales, au dat năvală în ardeleni de i-au șpîrcuit. N. COSTIN; cf. CANTEMIR, IST.; NCL II, 296. ◊ Fig. Cîrpiturile mincinoșilor încă a mai destrăma si a spîrcui. CANTEMIR, HR. Variante: șpîrcui (CANTEMIR, IST.; N. COSTIN: NCL II, 296; CANTEMIR, HR.). Etimologie: pol. spierzchač. Vezi și șpîrcuit. Cf. h ă c u i; s t r o p ș i (2).

spârcuì v. 1. a risipi, a împrăștia (sens ieșit din uz); 2. a sfâșia, vorbind de fiare. [Cf. ceh. SPRHATI, a o lua la fugă; pentru raportul logic între cele două sensuri, v. sparge].

spî́rcuĭ și -ĭésc, a -ĭ v. tr. (cp. cu spîrcîĭ și sfîrtic). Est. Sfîrtic, sfîșiĭ: lupu a spîrcuit oile. Fig. Nimicesc cu furie. – În Maram. a spărtica.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

sfârcuire (reg.) s. f., g.-d. art. sfârcuirii; pl. sfârcuiri

sfârcuíre s. f., g.-d. art. sfârcuírii; pl. sfârcuíri

sfârcui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sfârcui, 3 sfârcuie, imperf. 3 sg. sfârcuia; conj. prez. 3 să sfârcuie

spârcui (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiesc, imperf. 3 sg. spârcuia; conj. prez. 3 să spârcuiască

sfârcuí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sfârcui, 3 sg. și pl. sfârcuie, imperf. 3 sg. sfârcuiá

spârcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spârcuiésc, imperf. 3 sg. spârcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. spârcuiáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SPÂRCUÍ vb. v. împrăștia, risipi, sfârteca, sfâșia, spulbera, vântura.

spîrcui vb. v. ÎMPRĂȘTIA. RISIPI. SFÎRTECA. SFÎȘIA. SPULBERA. VÎNTURA.

Intrare: sfârcuire
sfârcuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sfârcuire
  • sfârcuirea
plural
  • sfârcuiri
  • sfârcuirile
genitiv-dativ singular
  • sfârcuiri
  • sfârcuirii
plural
  • sfârcuiri
  • sfârcuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: sfârcui
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfârcui
  • sfârcuire
  • sfârcuit
  • sfârcuitu‑
  • sfârcuind
  • sfârcuindu‑
singular plural
  • sfârcuie
  • sfârcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfârcui
(să)
  • sfârcui
  • sfârcuiam
  • sfârcuii
  • sfârcuisem
a II-a (tu)
  • sfârcui
(să)
  • sfârcui
  • sfârcuiai
  • sfârcuiși
  • sfârcuiseși
a III-a (el, ea)
  • sfârcuie
(să)
  • sfârcuie
  • sfârcuia
  • sfârcui
  • sfârcuise
plural I (noi)
  • sfârcuim
(să)
  • sfârcuim
  • sfârcuiam
  • sfârcuirăm
  • sfârcuiserăm
  • sfârcuisem
a II-a (voi)
  • sfârcuiți
(să)
  • sfârcuiți
  • sfârcuiați
  • sfârcuirăți
  • sfârcuiserăți
  • sfârcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • sfârcuie
(să)
  • sfârcuie
  • sfârcuiau
  • sfârcui
  • sfârcuiseră
sfărcoia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: spârcui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • spârcui
  • spârcuire
  • spârcuit
  • spârcuitu‑
  • spârcuind
  • spârcuindu‑
singular plural
  • spârcuiește
  • spârcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • spârcuiesc
(să)
  • spârcuiesc
  • spârcuiam
  • spârcuii
  • spârcuisem
a II-a (tu)
  • spârcuiești
(să)
  • spârcuiești
  • spârcuiai
  • spârcuiși
  • spârcuiseși
a III-a (el, ea)
  • spârcuiește
(să)
  • spârcuiască
  • spârcuia
  • spârcui
  • spârcuise
plural I (noi)
  • spârcuim
(să)
  • spârcuim
  • spârcuiam
  • spârcuirăm
  • spârcuiserăm
  • spârcuisem
a II-a (voi)
  • spârcuiți
(să)
  • spârcuiți
  • spârcuiați
  • spârcuirăți
  • spârcuiserăți
  • spârcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • spârcuiesc
(să)
  • spârcuiască
  • spârcuiau
  • spârcui
  • spârcuiseră
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sfârcui
  • sfârcuire
  • sfârcuit
  • sfârcuitu‑
  • sfârcuind
  • sfârcuindu‑
singular plural
  • sfârcuie
  • sfârcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sfârcui
(să)
  • sfârcui
  • sfârcuiam
  • sfârcuii
  • sfârcuisem
a II-a (tu)
  • sfârcui
(să)
  • sfârcui
  • sfârcuiai
  • sfârcuiși
  • sfârcuiseși
a III-a (el, ea)
  • sfârcuie
(să)
  • sfârcuie
  • sfârcuia
  • sfârcui
  • sfârcuise
plural I (noi)
  • sfârcuim
(să)
  • sfârcuim
  • sfârcuiam
  • sfârcuirăm
  • sfârcuiserăm
  • sfârcuisem
a II-a (voi)
  • sfârcuiți
(să)
  • sfârcuiți
  • sfârcuiați
  • sfârcuirăți
  • sfârcuiserăți
  • sfârcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • sfârcuie
(să)
  • sfârcuie
  • sfârcuiau
  • sfârcui
  • sfârcuiseră
sfărcoia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

sfârcuire, sfârcuirisubstantiv feminin

  • 1. regional Acțiunea de a sfârcui și rezultatul ei. DEX '98 DEX '09
etimologie:
  • vezi sfârcui DEX '98 DEX '09

sfârcui, sfârcuiverb

  • 1. regional A plesni cu sfârcul biciului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tătarii începeau a mîna pe cei prinși, a-i sfîrcui ș-a-i împunge. SADOVEANU, O. VII 15. DLRLC
    • format_quote O sfîrcui peste piept. SANDU-ALDEA, U. P. 89. DLRLC
etimologie:
  • Sfârc + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

spârcui, spârcuiescverb

  • 1. învechit regional A rupe în bucăți. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Lupii ne-au spîrcuit cele mai bune mioare. SADOVEANU, O. VIII 250. DLRLC
    • format_quote Du-te, mă, și vezi de nu li-i da, cumva, de urmă [oilor]; să nu le hi spîrcuit vro dihanie, dare-ar gălbeaza-n ele. HOGAȘ, M. N. 190. DLRLC
    • 1.1. A pune pe fugă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Băiete, băiete! eram bătrîn atuncea, dar brațele mele uscate multe lifte au spîrcuit. SADOVEANU, O. I 276. DLRLC
      • format_quote (și) absolut Rămăseseră însă, în domnia lui Duca-vodă, puține așezări de creștini pe acea vale bogată, căci cu puțini ani înainte iernaseră tătarii fărămînd și spîrcuind. SADOVEANU, Z. C. 70. DLRLC
    • 1.2. reflexiv A evacua fecalele în mici cantități (și des). DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • Spârc + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.