SEPTÉMBRIE s. m. Numele lunii a noua a anului; (popular) răpciune. Tot orașul Chișinăului se adunase ca să privească alergarea de cai, ce se prelungise pînă în luna lui septembrie. NEGRUZZI, S. I 35. – Variantă: (învechit) septémvrie (SADOVEANU, O. A. III 123) s. m.

SEPTÉMBRIE m. A noua lună a anului. [G.-D. lui septembrie; Sil. -tem-bri-e] /<sl. septemvrii, ngr. septémvrios

saccemvire s vz septembrie

saptember s vz septembrie

săctembăr sms vz septembrie

săctembre sms vz septembrie

săctembri sms vz septembrie

săctemvri sms vz septembrie

săptembăr ssg vz septembrie corectată

săptembri ssg vz septembrie corectată

săptemvere ssg vz septembrie corectată

săptemvire ssg vz septembrie corectată

săptemvirie ssg vz septembrie corectată

săptemvri ssg vz septembrie corectată

sâctembre ssg vz septembrie corectată

Septemvrie m. a noua lună a anului (a șaptea în calendarul roman): Septemvrie se numește de popor Răpciune. [De origină slavo-greacă].

*Septémbre m., gen. al luĭ (lat. September, d. septem, șapte, fiindcă în vechime anu începea la Martie, și decĭ Septembre era luna a șaptea). A noŭa lună a anuluĭ. V. răpcĭune). – Vechi Septenvrie (scris -mvrie) și Septevrie, apoi -envre (mgr. septémvrios, vsl. septevriĭ, -enbrĭ, bg. -temvriĭ).

septémbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui septémbrie; abr. sept.; IX /.09./-09-