SENIL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe sau de senilitate care are caracteristicile bătrâneții ori senilității; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. sénile, lat. senilis.

senil, ~ă a [At: BARCIANU / Pl: ~i, ~e / E: lat senilis, fr sénile] 1-2 (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor sau d. procese, stări etc. specifice oamenilor) Care ține de bătrânețe (sau de senilitate). 3-4 (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor sau d. procese, stări etc. specifice oamenilor) Privitor la bătrânețe (sau la senilitate). 5-6 (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor sau d. procese, stări etc. specifice oamenilor) Caracteristic bătrâneții (sau senilității). 7 (D. oameni) Atins de senilitate Si: decrepit, ramolit. 8 (D. oameni) Care manifestă o pronunțată slăbiciune, în special mintală, provocată de bătrânețe. 9-10 De bătrân (sau de bătrânețe).

șenilă sf [At: V. ROM. mai 1954, 105 / Pl: ~le / E: fr chenille] Bandă metalică continuă de rulare a unor vehicule, constituită din plăci metalice articulate între ele, înfășurată peste roțile vehiculului situate pe aceeași parte, pentru a se obține o suprafață mai mare de contact cu terenul și o tracțiune mai mare decât a roților obișnuite în timpul deplasării.

SENIL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrânețe, care are caracteristicile bătrâneții; caracteristic bătrânilor, de bătrân. – Din fr. senile, lat. senilis.

SENIL, -Ă, senili, -e, adj. Care ține de bătrînețe, caracteristic bătrînilor; de bătrîn. Degenerescența senilă este caracterizată prin atrofia elementelor nobile și specifice ale țesuturilor. MARINESCU, P. A. 59. Sultani... imorali stăpîneau un popor care trecea subit de la vînjoasa bărbăție la moleșirea senilă. IORGA, L. I 389.

ȘENILĂ, șenile, s. f. Bandă care se înfășoară peste roțile situate de aceeași parte a unui vehicul, pentru a obține o suprafață mai mare de contact cu terenul. Pînă departe văzduhul era cutremurat de zgomotul pe care-l făceau șenilele. V. ROM. septembrie 1953, 186. Mîna lui mîngîia șenila tractorului. MIHALE, O. 29.

SENIL, -Ă adj. Referitor la bătrînețe, de bătrînețe; de bătrîn. ♦ Care manifestă o pronunțată slăbiciune, în special mintală, provocată de bătrînețe. [Cf. fr. sénile, lat. senilis < senex – bătrîn].

ȘENILĂ s.f. (Tehn.) Organ de rulare al unor vehicule, format dintr-o bandă metalică continuă care se înfășoară peste roți. [< fr. chenille].

SENIL, -Ă adj. referitor la senilitate. (< fr. sénile, lat. senilis)

ȘENILĂ s. f. organ de rulare al unor autovehicule, dintr-o bandă metalică continuă care se înfășoară peste roți. (< fr. chenille)

SENIL ~ă (~i, ~e) livr. Care ține de senilitate; caracteristic pentru senilitate. /<lat. senilis, fr. sénile

ȘENILĂ ~e f. Organ de deplasare a unor vehicule (tancuri, tractoare etc.) constând dintr-o bandă metalică articulată, care permite circulația pe orice teren. /<fr. chenille

senil a. ce ține de bătrânețe.

senil adj. m., pl. senili; f. senilă, pl. senile

șenilă s. f., g.-d. art. șenilei; pl. șenile

senil adj. m., pl. senili; f. senilă, pl. senile

șenilă s. f., g.-d. art. șenilei; pl. șenile

senil adj. m., pl. senili; f. sg. senilă, pl. senile

șenilă s. f., g.-d. art. șenilei; pl. șenile

șenilă, pl. șenile

șenilă, șenile s. f. 1. (la încălțăminte) talpă foarte groasă. 2. (prin ext.) încălțăminte cu talpă foarte groasă.

SENIL adj. (MED.) ramolit, (livr.) decrepit, (rar) senilizat, (înv.) matofit, (fam. fig.) hodorogit, rablagit, zaharisit, (impr.) sclerozat. (Un bătrân ~.)

SENIL adj. (MED.) ramolit, (livr.) decrepit, (rar) senilizat, (înv.) matofit, (fam. fig.) hodorogit, rablagit, zaharisit, (impr.) sclerozat. (Un bătrîn ~.)