SEDILĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădilă, sidilă s. f.] – Din bg., sb. sedilo.

sedilă² sf [At: POLIZU / V: săd~, (îrg) sid~, (reg) sad~, o~, șind~, țid~ / Pl: ~le / E: bg цедило] 1 Săculeț conic confecționat dintr-o țesătură de pânză rară prin care se scurge zerul la prepararea brânzei, a cașului, a urdei etc. și în care se lasă brânza proaspătă până se scurge tot zerul și se întărește Si: (reg) sac, săcui², săculete, săculeț, scurgător, zăgârnă. 2 (Reg; pex) Bucată de brânză, de caș, de urdă etc. strecurată prin sedilă² (1). 3 (Reg; îf sidilă) Brânză preparată din urdă. corectat(ă)

sedilă¹ sf [At: HELIADE, PARALELISM, II, 153 / V: (înv) sid~, țedil sn / S și: cedilă / Pl: ~le / E: fr cédille] Semn diacritic în formă de virgulă, care se pune sub unele consoane pentru a marca alte valori fonetice ale acestora.

SEDILĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădilă, sidilă s. f.] – Din bg., scr. sedilo.

SEDILĂ¹ s. f. v. sădilă.

SEDILĂ², sedile, s. f. Semn ortografic în formă de virgulă, care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. Sedila transformă pe «s» în «ș» și pe «t» în «ț».

SEDILĂ s.f. Semn grafic în formă de virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. [< fr. cédille, cf. sp. zedilla].

SEDILĂ s. f. semn diacritic, virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. (< fr. cédille)

SEDILĂ ~e f. Semn diacritic în formă de virgulă, pus sub o consoană, pentru a-i modifica valoarea. [G.-D. sedilei] /<fr. cédille

sedilă f. V. sădilă.

sedilă f. mic semn, pus sub s și t, spre a le da un sunet șuerător: fașă, țară.

1) sedílă f., pl. e (bg. rus. cĭedilo, sîrb. ce-, rut. ci-, strecurătoare, filtru, d. vsl. cĭediti, a strecura). Munt. Zăgîrnă – Și sădilă, sidilă, sîdilă (VR. 1912, 1, 80).

2) *sedílă V. cedilă.

cedilă sf vz sedilă

osedilă sf vz sădilă

sadilă sf vz sedilă²

sădelă sf vz sădilă¹

sădilă¹ sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~delă, săti~, sidi~ / Pl: ~le / E: bg садило] (Mun; Olt) Sădelcă¹.

sădilă² sf vz sedilă²

sătilă sf vz sădilă¹

sidilă¹ sf vz sădilă¹

sidilă² sf vz sedilă¹

șindilă¹ sf vz sedilă²

țedil sn vz sedilă¹

țidil^[1] s vz sedilă¹

țidilă sf vz sedilă²

SĂDILĂ, sădile, s. f. Sac mic cu țesătura rară, de obicei îngustat la fund, în care se pune brînza la scurs. Acum nu era acasă decît un cioban bătrîn și șchiop, care dregea sădilele. GALACTION, O. I 155. Brînză dulce din sădilă. MAT. FOLK. 116. – Variante: sedilă, sidilă (TEODORESCU, P. P. 513) s. f.

SIDILĂ s. f. v. sădilă.

SĂDILĂ ~e f. Traistă din pânză foarte rară pentru scurs brânza. /<bulg., sb. sadilo

sădilă (sedilă) f. sac de ață de cânepă țesut rar, mai lat la gură și mai ascuțit la fund, în care ciobanii pun cașul: în sădilă se trece brânza, ca să-i se scurgă zerul. [Serb. SIDLO, sădilă].

*cedílă f., pl. e (fr. cédille, d. sp. ce-dilla, adică „c mic”). Gram. Un semn ortografic care se pune supt o literă ca să-ĭ schimbe pronunțarea, ca la ç francez și portughez saŭ la ș, ț românesc. Fals sedilă.

sădílă v. sedilă.

sidílă f. V. sedilă.

sedilă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedilei; pl. sedile; (semn grafic) ¸

sedilă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedilei; pl. sedile

sedilă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedilei; pl. sedile

sedilă, -le.

sădilă (săculeț) (pop.) s. f., g.-d. art. sădilei; pl. sădile

sădilă (săculeț) (pop.) s. f., g.-d. art. sădilei; pl. sădile

sădilă (săculeț) s. f., g.-d. art. sădilei; pl. sădile

SEDILĂ s. săculeț, (reg.) sac, săcui, săculeț, săculete, scurgătoare, zăgîrnă. (~ pentru scurs brînza.)

SĂDILĂ s. v. sădelcă.

sădilă s. v. SĂDELCĂ.

sedilă (-le), s. f. – Semn diacritic care se pune sub unele consoane pentru a le da altă valoare. Fr. cédille.

sidilă (-le), s. f. – Tipar de brînză din țesătură inferioară, în formă de sac. – Var. sădilă, sedilă. Sb., slov. cedilo (Tiktin; Candrea), bg. cĕdilo (Conev 65), cf. ngr. τσανδίλα (Danguitsis 163). Fonetismul nu este normal.

SEDILĂ s. f. (< fr. sédille, cf. sp. sedilla): semn diacritic în formă de virgulă (,), care se pune sub consoană pentru a-i da valoarea altui sunet. E caracteristic limbii franceze: français („francez”), ça („asta”, „aici”) etc., dar și limbii turce.