sedilă¹ sf [At: HELIADE, PARALELISM, II, 153 / V: (înv) sid~, țedil sn / S și: cedilă / Pl: ~le / E: fr cédille] Semn diacritic în formă de virgulă, care se pune sub unele consoane pentru a marca alte valori fonetice ale acestora.

SEDILĂ², sedile, s. f. Semn ortografic în formă de virgulă, care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. Sedila transformă pe «s» în «ș» și pe «t» în «ț».

SEDILĂ s.f. Semn grafic în formă de virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. [< fr. cédille, cf. sp. zedilla].

SEDILĂ s. f. semn diacritic, virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. (< fr. cédille)

SEDILĂ ~e f. Semn diacritic în formă de virgulă, pus sub o consoană, pentru a-i modifica valoarea. [G.-D. sedilei] /<fr. cédille

sedilă f. mic semn, pus sub s și t, spre a le da un sunet șuerător: fașă, țară.

2) *sedílă V. cedilă.

cedilă sf vz sedilă

țedil sn vz sedilă¹

țidil^[1] s vz sedilă¹

*cedílă f., pl. e (fr. cédille, d. sp. ce-dilla, adică „c mic”). Gram. Un semn ortografic care se pune supt o literă ca să-ĭ schimbe pronunțarea, ca la ç francez și portughez saŭ la ș, ț românesc. Fals sedilă.

sădílă v. sedilă.

sidílă f. V. sedilă.

sedilă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedilei; pl. sedile; (semn grafic) ¸

sedilă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedilei; pl. sedile

sedilă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedilei; pl. sedile

sedilă, -le.

sedilă (-le), s. f. – Semn diacritic care se pune sub unele consoane pentru a le da altă valoare. Fr. cédille.

SEDILĂ s. f. (< fr. sédille, cf. sp. sedilla): semn diacritic în formă de virgulă (,), care se pune sub consoană pentru a-i da valoarea altui sunet. E caracteristic limbii franceze: français („francez”), ça („asta”, „aici”) etc., dar și limbii turce.