sădelcă¹ sf [At: ALR II 5046/769 / V: (reg) ~dil~, sed~ / Pl: ~lci / E: bg садилка] (Reg) Unealtă de lemn sau de fier, cu un capăt ascuțit, cu care se fac, manual, gropi pentru sădit vița de vie sau răsaduri Si: (reg) sădelniță, sădilă¹, sighincă (1).

sădelcă f. Mold. perniță pe spinarea calului la trăsură. [Rus. SIEDELKA, lit. șea mică].

sădélcă V. sedelcă.

sădilcă sf vz sădelcă¹

sedelcă¹ sf vz sădelcă¹

sedélcă și sidélcă f., pl. ĭ (rus. sĭedétka, dim. d. siedló, șa, d. sidĭetĭ, a ședea, vsl. sĭedĭeti. V. siliște, șa, șed, saĭ- dacar 2). Est. Șaŭa cea mică care se pune pe spinarea caluluĭ înhămat la căruță. – Pop. săd-, sad- și sîd-.

SĂDELCĂ s. (AGRIC.) (reg.) sădelniță, sădilă, sighincă. (~ pentru sădit răsadurile.)

*SĂDELCĂ s. (AGRIC.) (reg.) sădelniță, sădilă, sighincă. (~ pentru sădit răsadurile.)

sădelcă (-ci), s. f. – Pernuță la harnașamentul cailor. – Var. sedelcă, sidelcă. Rus. sĕdelka, din sĕdlo „scaun” (Cihac, II, 322; Iordan, Dift., 95; Conev 95), cf. bg. sĕdjalka. În Mold.