SCULPTURĂ, (2) sculpturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care își propune să creeze imagini artistice în trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei școli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Operă artistică din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.

sculptură sf [At: CR (1829) 269²/19 / V: (înv) ~ltură / Pl: ~ri / E: fr sculpture, lat sculptura] 1 Operă artistică în trei dimensiuni sau în relief, executată de un sculptor Si: (înv) scobitură (7), săpătură (2), cioplitură. 2 Ornament sculptat² (2) Si: (înv) scobitură (8), săpătură (13), cioplitură. 3 (Lsg; csc; de obicei urmat de determinări care indică apartenența, felul) Totalitate a sculpturilor unui sculptor, unei școli, unei epoci etc. (care reflectă un stil specific). 4 Mod de interpretare artistică a realității în imagini vizuale, redate tridimensional sau în relief prin cioplirea sau modelarea unui material. 5 Artă plastică având la bază sculptura (4) Si: (înv) cioplitură, săpătură (14).

SCULPTURĂ, sculpturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care își propune să creeze imagini artistice în trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei școli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Operă artistică din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.

SCULPTURĂ, sculpturi, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei prin imagini plastice în trei dimensiuni, în materiale plastice sau dure. 2. Operă, lucrare a unui sculptor. O sculptură mare în mijloc: un nud de femeie. CAMIL PETRESCU, T. II 7. În ruinele zidurilor au rămas încă sculpturi de cruci și arme de pe vremea rătăcitorilor cavaleri. BART, S. M. 48. Chiar și în muzeul nostru, unde nu ne prea putem lăuda pînă acum cu multe sculpturi antice, tot însă se văd două scene vînătorești. ODOBESCU, S. III 69. ♦ Ornament sculptat. Minunatele sculpturi decorative în stil popular... împodobesc sălile Teatrului muzical. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 53, 1/2.

SCULPTURĂ s.f. 1. Arta de a reprezenta plastic, tridimensional, formele naturii vii, diferite ornamente etc. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. Operă de sculptură (1); ornament sculptat. [Cf. fr. sculpture, lat. sculptura].

SCULPTURĂ s. f. 1. arta de a reprezenta plastic, tridimensional, formele naturii vii, diferite ornamente etc. ◊ fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. operă artistică prin sculptură (1); ornament sculptat. (< fr. sculpture, lat. sculptura)

SCULPTURĂ ~i f. 1) Arta de a reda plastic imagini prin cioplirea sau modelarea unor materiale dure sau maleabile; artă a sculptării. 2) Creație artistică sculptată; operă realizată de un sculptor. 3) Ansamblu specific de opere sculptate. [G.-D. sculpturii] /<fr. sculpture, lat. sculptura

sculptură f. 1. arta de a sculpta; 2. lucrare sculptată.

*sculptúră f., pl. ĭ (lat. sculptura). Arta de a sculpta: sculptura a ajuns la o mare înălțime la vechiĭ Grecĭ și la Italienĭ. Lucrare sculptată: sculpturile luĭ Fidias. V. statuarie.

scultură sf vz sculptură

pointi-sculptură s. f. (arte) ◊ „Tânăra artistă M.C. (Franța) execută portrete folosind, în loc de tradiționalul penel și nu mai puțin tradiționalele culori, un material neobișnuit: cuie minuscule. Folosind această tehnică inedită, pe care a botezat-o «pointi-sculptură», ea a realizat unele lucrări [...] apreciate drept reușite.” Sc. 27 XII 77 p. 5 [pron. poanti-sculptură] (din fr. pointi[llé] + sculptură, după model fr.)

sculptură (desp. sculp-tu-) s. f., g.-d. art. sculpturii; (opere) pl. sculpturi

sculptură (sculp-tu-) s. f., g.-d. art. sculpturii; (opere) pl. sculpturi

sculptură s. f., g.-d. art. sculpturii; (opere) pl. sculpturi

sculptură

SCULPTURĂ s. (înv.) cioplitură, săpătură, scobitură. (Învață ~; o ~ în marmură.)

SCULPTURĂ s. (înv.) cioplitură, săpătură, scobitură. (Învață ~; o ~ în marmură.)

SCULPTÚRĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Artă a reprezentării tridimensionale a imaginilor prin volume și suprafețe organizate în spațiu (v. basorelief, altorelief, ronde-bosse). După destinașia ei este: s. statuară, s. de postament, s. monumental-decorativă (subordonată arhitecturii). După materialul și tehnica folosită, s. poate fi modelată (în lut, ceară etc.), turnată (în metal după un tipar) sau cioplită (în piatră, lemn, os, fildeș etc.). Cunoscută încă din preistorie, s. a evoluat continuu, cunoscând o largă dezvoltare în Antic., în arta precolumbiană, în arta elenistică, bizantină, a Renașterii europene și apoi în cadrul școlilor moderne. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. Operă aparținând sculpturii (1).