schița [At: SION, P. 62 / Pzi: ~țez / E: schiță¹ cf it schizzare, ger skizieren] 1 vt (C. i. desene, planuri, tablouri etc.) A executa în mod sumar, în câteva trăsături. 2 vt (C. i. o lucrare scrisă, o expunere, un plan de acțiune) A reproduce prin câteva trăsături figurative caracteristice (cu mijloacele artelor plastice sau cu mijloace tehnice). 3 vt (C. i. o lucrare scrisă, o expunere, un plan de acțiune) A fixa în linii generale, de bază. 4 vt (C. i. aspecte ale realității, stări de lucru, fapte etc.) A înfățișa în scris sau verbal prin câteva trăsături caracteristice. 5 vr A apărea în linii incipiente și (încă) generale. 6 vt A executa în mod schematic. 7 vt (C. i. gesturi atitudini, mișcări) A începe fără să ducă până la capăt (dar sugerând, de obicei în mod elocvent, semnificația intenției).

schiță¹ sf [At: NEGULICI / Pl: ~țe / E: fr esquisse cf it schizzo] 1 Desen artistic, executat rapid după un model, care fixează primele observații directe ale autorului (și care servește la realizarea operei definitive). 2 Prima formă, executată, de obicei, în cărbune, în creion sau în peniță, a concepției unui tablou, a unei sculpturi, a unui proiect de arhitectură etc. 3 Desen executat schematic, care reprezintă imaginea aproximativă și adesea simplificată a unui obiect. 4 Reprezentarea sumară, în linii generale, esențiale, a (concepției) unei opere scrise, a acțiunii unei lucrări scrise, a unei expuneri, a unui plan de acțiune, a unor aspecte ale realității etc. 5 Lucrare scrisă, expunere, concepută în linii generale. 6 Specie sau operă literară aparținând genului epic, de dimensiuni mai reduse decât nuvela, în care se prezintă un episod caracteristic din viața unuia sau mai multor personaje, din realitatea socială etc. 7 Gest, atitudine, mișcare a cuiva abia sugerată, nedusă până la capăt.

schiță² sf [At: H III 229, 465 / Pl: ~țe / E: ns cf spiță] (Mol) 1 Dans popular asemănător cu polca¹. 2 Melodie după care se execută schița² (1).

SCHIȚÁ, schițez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a face o schiță preliminară, fugitivă, din cîteva linii generale. Căuta... să-l schițeze în diferite momente expresive, cu creionul. CAMIL PETRESCU, O. II 555. Un pictor italian se instalase pe puntea de sus, ca să schițeze cîteva scene din viața de bord a emigranților. BART, S. M. 32. ♦ Fig. A contura, a descrie prin cîteva trăsături caracteristice. În linii repezi, schița figurile scriitorilor mai însemnați și felul lor de a înțelege arta. VLAHUȚĂ, O. A. 271. La începutul operei schițarăm în cîteva cuvinte generale starea Europei de atunci. HASDEU, I. V. 8. ♦ (Cu complementul «gest», «zîmbet», «surîs») A executa, a face în mod vag, incomplet. Ion Ozun schiță un gest modest de apărare. C. PETRESCU, C. V. 38. Adineaori am lăsat Chitila – observă conductorul schițînd un zîmbet drept răspuns. REBREANU, R. I 12. Și cînd buzele lui schițau un fin surîs... ea înțelese, fără cuvinte, impresia ce făcuse înfățișarea ei. BART, E. 49. 2. A fixa punctele principale ale unei lucrări ce urmează a fi dezvoltată, a proiecta în linii mari, a concepe. Mi-a schițat o dramă pe care va scri-o. VLAHUȚĂ, O. A. 225.

SCHÍȚĂ, schițe, s. f. 1. Desen sau sculptură în care autorul conturează în linii mari și caracteristice un subiect care îl preocupă. Profesorul Alexandru Opriș petrecuse în fiecare vară o lună la fața locului, cu aparatul fotografic și blocul de schițe. C. PETRESCU, R. DR. 120. ♦ Plan inițial și sumar al unei opere literare sau științifice; schemă. Schița unui discurs. ♦ Lucrare care cuprinde o privire generală asupra unui anumit subiect. Asta e o schiță asupra originii și a limbii țiganilor. NEGRUZZI, S. I 223. 2. Compoziție literară de proporții mai mici decît nuvela, în care se redă o întîmplare scurtă și simplă, caracteristică pentru un individ sau pentru viața socială. Caragiale este poet dramatic pînă și în cea mai sumară dintre schițele lui. VIANU, A. P. 135. «Momente și schițe» [titlu]. CARAGIALE.

SCHIȚÁ vb. I. tr. 1. A desena ceva schematic; a face o schiță. ♦ (Fig.) A reda prin câteva trăsături specifice; a contura. ♦ A executa în mod vag (un gest, o mișcare etc.). 2. A fixa punctele principale ale unui plan; a proiecta în linii mari; a concepe. [< it. schizzare].

SCHÍȚĂ s.f. 1. Desen sumar, reprezentând aproximativ conturul și trăsăturile specifice ale unui obiectiv. ♦ Desen executat repede, după o hartă sau după natură, în scopul redării detaliilor topografice ale unei porțiuni de teren. ♦ Prima concepție, încă nefinisată, a unei lucrări; schemă. 2. Specie literară în proză în care se povestește o întâmplare scurtă și simplă. [< it. schizzo].

SCHIȚÁ vb. I. tr. 1. a desena ceva schematic; a face o schiță. ◊ (fig.) a expune în mod sumar; a contura. 2. a executa în mod vag (un gest, o mișcare etc.). 3. a fixa punctele principale ale unui plan, a proiecta în linii mari; a concepe. II. refl. a apărea, a se înfățișa, a reieși în linii incipiente și generale. (< it. schizzare)

SCHÍȚĂ s. f. 1. desen sumar reprezentând aproximativ conturul și trăsăturile specifice ale unui obiect. 1. desen executat repede, după o hartă sau după natură în scopul redării detaliilor topografice ale unei porțiuni de teren. 2. reprezentare sumară, în linii generale, a (concepției) unei lucrări scrise, a unui plan de acțiune etc. 3. specie literară epică în proză în care se povestește o întâmplare scurtă și simplă. 4. gest, atitudine, mișcare abia sugerată. (< it. schizzo)

A SCHIȚÁ ~éz tranz. 1) (desene, tablouri, chipuri etc.) A executa în linii generale (printr-o schiță). ◊ ~ un gest a face un gest abia zărit. ~ un zâmbet (sau un surâs) a zâmbi abia perceptibil. 2) (planuri, proiecte etc.) A elabora din timp în linii mari; a contura. /Din schiță

SCHÍȚĂ ~e f. 1) Plan redus, care conține o viziune de ansamblu asupra unei lucrări; schemă. 2) Variantă inițială a unei lucrări artistice sau științifice; ciornă; concept. 3) Creație literară epică în proză, care redă o întâmplare scurtă. /<fr. esquisse

schițà v. a face o schiță.

schiță f. Mold. spiță: cu o schiță din portiță POP. [Rostire dialectală din spiță].

schiță f. 1. primele linii ale unui desen; 2. primul model al unei opere de sculptură; 3. fig. prima idee a unei opere.

1) schíță f., pl. e (fr. esquisse, d. it. schizzo). Schemă, desemn rapid redus la cîte-va trăsăturĭ: a arunca o schiță pe hîrtie. Primu plan al uneĭ opere în pictură saŭ sculptură. Plan redus al uneĭ opere: schița unuĭ romanț.

schițéz v. tr. (fr. esquisser, d. it. schizzare). Fac o schiță, reproduc ceva prin cîte-va trăsăturĭ: a schița un portret. Fac planu pe scurt: a schița un romanț.

schița (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. schițez, 3 schițează; conj. prez. 1 sg. să schițez, 3 să schițeze

schiță s. f., g.-d. art. schiței; pl. schițe

schița (a ~) vb., ind. prez. 3 schițează

schiță s. f., g.-d. art. schiței; pl. schițe

schițá vb., ind. prez. 1 sg. schițéz, 3 sg. și pl. schițeáză

schíță s. f., g.-d. art. schíței; pl. schíțe

schițez, -țează 3.

SCHIȚÁ vb. 1. a (se) contura, a (se) creiona. (A ~ profilul cuiva.) 2. a trasa. (A ~ ideile principale într-o lucrare.)

SCHÍȚĂ s. 1. (ARTE PLAST.) crochiu. (O ~ în cărbune.) 2. bruion, ciornă, concept. (~ unei piese de teatru.) 3. plan, schemă, (înv.) chip, izvod. (~ a unei case.)

SCHIȚA vb. 1. a (se) contura, a (se) creiona. (A ~ din cîteva trăsături situația.) 2. a trasa. (~ ideile principale într-o problemă.)

SCHIȚĂ s. plan, schemă, (înv.) chip, izvod. (~ a unei case.)

SCHIȚĂ s. 1. (ARTE PLAST.) crochiu. (O ~ în cărbune.) 2. bruion, ciornă, concept. (~ unei piese de teatru.)

schíță (-țe), s. f. – Reprezentare sumară. It. schizzo (Candrea). – Der. schița, vb., din it. schizzare.

schíța s.f. art. (reg.) numele unui dans popular asemănător cu polca; melodie după care se execută acest dans.

SCHIȚĂ (de la a schița < it. schizzare) Specie a genului epic în proză, caracterizată prin numărul redus de personaje, limitarea acțiunii la un episod din viața unuia sau mai multor personaje și prin simplitatea intrigii. Publicată în periodice și ziare, datorită întinderii ei reduse, inspirată din realitate, caracterizîndu-se prin ton publicistic, schița apare ca un produs al presei, ca și pamfletul și reportajul. Cele mai multe din Momentele lui Caragiale au fost publicate în presa vremii și în periodice ca Moftul român și după aceea au apărut în volum (Momente, schițe, amintiri). Schițele sînt accesibile maselor largi de cititori și joacă un rol însemnat în dezvoltarea gustului pentru literatură. În schiță, arta scriitorului constă în puterea de observație și în iscusința de a alege din realitate manifestări care o caracterizează mai pătrunzător. Invenția artistică în schiță este foarte concentrată, iar compoziția este realizată după unele norme intrate în tradiție: un cadru restrîns, o acțiune ce se desfășoară într-un ritm viu, cu puține amănunte, însă semnificative, și cu un deznodămînt neașteptat, surprinzător. Ex. „E încă întuneric. Pămîntul e jilav de rouă și brazdele răsturnate în ajun, de către fierul plugului, miroase a proaspăt. În văzduh o rață sălbatecă zboară furișîndu-se, măcăind speriată, ca alungată de glonți. Pe o grămadă de coceni, plugarul rămas peste noapte în cîmp doarme învelit cu niște saci; și mai încolo boulenii treji, Duman și Joian, cuminți, cu gîturile întinse, așteptînd jugul. Dar departe, în sus, încep să cînte cocoșii, căci zorile prind să mijească...” (EMIL GÎRLEANU, Tovarășii)

SCHIȚĂ-VERDE, Gh., dobr. (RI XI 212), cf. subst. spiță.