SCHIMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. Pustnic, sihastru. [Var.; (rar) schivnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĭnikŭ.

SCHIMNICI, schimnicesc, vb. IV. Refl. A se face schimnic. ♦ Intranz. A duce o viață de schimnic, a trăi ca un schimnic. [Var.; (rar) schivnici vb. IV] – Din schimnic.

SCHIMNICIE, schimnicii, s. f. 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: (rar) schivnicie s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

SCHIVNICI vb. IV v. schimnici.

schimnic, ~ă [At: PRAV. 258 / V: schivn~ / Pl: ~ici, ~ice / E: slv скимьникъ] 1 smf Persoană (laic sau călugăr) care, din motive religioase, trăiește izolată de lume, ducând o viață închinată rugăciunii și plină de privațiuni Si: pustnic, (liv) ascet (1), (înv) aschitac, aschitean, (rar) schimonah. 2 a Care aparține schimnicului (1). 3-4 a Privitor la schimnic (1) sau la schimnicie. 5-6 a Specific schimnicului (1) sau schimniciei Si: (îvr) pustiesc. 7 smf (Pan) Persoană care duce o viață retrasă, izolată de societate (și extrem de cumpătată) Si: ascet (2), pustnic.

schimnici [At: ZILOT, CRON. 75 / V: ~ivnici, (reg) ~isi, ~ivnisi^[1] / Pzi: ~icesc / E: schimnic] 1-2 vir (Rar) A (se) sihăstri. 3 vt (Reg; îf schimnisi, schivnisi) A economisi. 4-5 vtr A-și restrânge cheltuielile. 6 vr (Pex) A se zgârci.

schimnicie sf [At: CONTA, O. F. 402 / V: ~ivn~ / Pl: ~ii / E: schimnic + -ie] 1 Stare, viață de schimnic (1) Si: (nob) schimnomonahie. 2 Loc unde trăiește un schimnic (1). 3 (Pan) Singurătate, izolare (totală) în care trăiește cineva. 4 (Pex; ccr) Loc singuratic, izolat (unde trăiește cineva).

schivinisi^[1] v vz schimnici

schivnic, ~ă smf, a vz schimnic

schivnici v vz schimnici

schivnicie sf vz schimnicie

SCHIMNIC, -Ă, schimnici, -ce, s. m. și f. (Rar) Pustnic, sihastru. [Var.: schivnic, -ă s. m. și f.] – Din sl. skimĩnikŭ.

SCHIMNICI, schimnicesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se face schimnic. ♦ Intranz. A duce o viață de schimnic, a trăi ca un schimnic. – Din schimnic.

SCHIMNICIE, schimnicii, s. f. (Rar) 1. Starea, viața de schimnic; pustnicie, sihăstrie. 2. Locuință a schimnicului. [Var.: schivnicie s. f.] – Schimnic + suf. -ie.

SCHIMNIC, schimnici, s. m. Călugăr care duce viață aspră, de privațiuni, departe de lume; pustnic. Să vorbească numai șapte cuvinte pe zi... după obiceiul schimnicilor. STĂNOIU, C. I. 182. Acolo, în sălbăticia și pustietatea aceea, trăiesc patru schimnici. VLAHUȚĂ, R. P. 67. [În chilii] locuia schimnicul Ilarion. ODOBESCU, S. I 342. – Variantă: schivnic (SADOVEANU, P. M. 279, HOGAȘ, M. N. 143) s. m.

SCHIMNICI, schimnicesc, vb. IV. Refl.. A se face schimnic. Colo prin pustii Cine... s-a schimnicit? A călugăriță, albă la peliță. TEODORESCU, P. P. 35. ♦ Intranz. A duce viață de schimnic, a trăi ca un schimnic. Și mi se ruga, Și mi se jura Ca el să trăiască Și să schimnicească Prin văi și prin munți. TEODORESCU, P. P. 37.

SCHIMNICIE, schimnicii, s. f. 1. Viață, stare de schimnic; pustnicie. La Călugărie, Neagră schimnicie, Ea se apuca, Lemne d-aduna. TEODORESCU, P. P. 35. 2. Locuință a schimnicului. (Atestat în forma schivnicie) Intri... prin o portiță îngustă... în schivnicia părintelui Iovinadie. HOGAȘ, H. 49. – Variantă: schivnicie s. f.

SCHIVNIC s. m. v. schimnic.

SCHIMNIC ~că ( ~ci, ~ce ) înv. Călugăr care trăiește într-un loc izolat de lume, petrecându-și viața în post și rugăciune; pustnic; sihastru; ascet. /<sl. skiminiku

A SCHIMNICI ~esc intranz. A fi schimnic; a pustnici; a sihăstri. /Din schimnic

A SE SCHIMNICI mă ~esc intranz. 1) A deveni schimnic; a se face schimnic; a se pustnici. 2) fig. A trăi izolat de lume ca un schimnic; a se pustnici; a se sihăstri. /Din schimnic

SCHIMNICIE ~i f. 1) Viață de schimnic; sihăstrie; pustnicie. 2) Loc unde trăiește un schimnic. /schimnic + suf. ~ie

schimnic a. și m. pustnic: maica schimnică suspină BOL. [Slav. SKIMĬNIKŬ (v. schimă)].

schímnic m. (vsl. skimĭnikŭ, îmbrăcat în rasă, shimĭnikŭ, călugăr, d. skima, schimă; rus. shimnik, schimnic). Ascet, sihastru. – Vechĭ și sh- (vsl. sh-). Azĭ și schivnic (invers ca în pivniță, pimn-, rivnesc, rimn-). Fem. -ă.

2) schimnicésc v. intr. (d. schimnic). Trăĭesc ca schimnic. V. refl. Mă fac schimnic.

schimnicíe f. Viață de schimnic.

schívnic V. schimnic.

!schivnic s. m., pl. schivnici

!schivnici (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă schivnicesc, 3 sg. se schivnicește, imperf. 1 sg. mă schivniceam; conj. prez. 1 sg. să mă schivnicesc, 3 să se schivnicească; imper. 2 sg. afirm. schivnicește-te; ger. schivnicindu-mă

!schivnicie s. f., art. schivnicia, g.-d. art. schivniciei; pl. schivnicii, art. schivniciile (desp. -ci-i-)

!schimnic/schivnic (rar) s. m., pl. schimnici/schivnici

!schimnici/schivnici (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se schimnicește/se schivnicește, imperf. 3 sg. se schimnicea/ se schivnicea; conj. prez. 3 să se schimnicească/să se schivnicească

!schimnicie/schivnicie (rar) s. f., art. schimnicia/ schivnicia, g.-d. art. schimniciei/schivniciei; pl. schimnicii/ schivnicii, art. schimniciile/schivniciile

schivnic v. schimnic

schivnici v. schimnici

schimnic s. m., pl. schimnici

schimnici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. schimnicesc, imperf. 3 sg. schimnicea; conj. prez. 3 sg. și pl. schimnicească

schimnicie s. f., art. schimnicia, g.-d. art. schimniciei; pl. schimnicii, art. schimniciile

schimnic.

SCHIMNIC adj. v. ascetic, sihăstresc.

SCHIMNIC s. v. pustnic.

SCHIMNICI vb. v. pustnici.

SCHIMNICIE s. 1. v. asceză. 2. v. schit.

SCHIMNICIE s. v. izolare, singurătate.

schimnic adj. v. ASCETIC. SIHĂSTRESC.

SCHIMNIC s. anahoret, ascet, eremit, pustnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ trăiește izolat de societate.)

SCHIMNICI vb. a (se) pustnici, a (se) sihăstri, (reg.) a (se) pustelnici. (A ~ departe de lume.)

SCHIMNICIE s. 1. ascetism, asceză, pustnicie, sihăstrie, (rar) schimnicit. (În vremea ~ lui.) 2. (concr.) schit, sihăstrie. (Au ajuns la ~.)

schimnicie s. v. IZOLARE. SINGURĂTATE.