schiau sm vz șcheau

schia vi [At: PREDA, R. 124 / P: schi-a / Pzi: ~iez / E: fr skier] 1 A merge, a se deplasa lunecând pe zăpadă cu schiurile (1). 2 A practica schiul (2).

șcheau [At: MOXA, 373/11 / V: (înv) schiau, șicheai sm / Pl: ~ei / E: ml sclavus] (Înv) 1 sm Persoană de origine slavă. 2 sm (Spc) Bulgar (2). 3 am (D. oameni) Simplu. 4 am (D. oameni) Necioplit.

șicheai sm vz șcheau

SCHIA, schiez, vb. I. Intranz. A practica sportul cu schiurile.

SCHIA¹ vb. intr. a luneca pe zăpadă cu schiurile, a face schi (2). (< fr. skier)

A SCHIA ~ez intranz. A se da cu schiurile. [Sil. schi-a] /<fr. skier

Șcheaŭ m., pl. Șcheĭ (mlat. *Sclavus, Slavus, Slav, alb. škĭa, Bulgar; it. schiavo, fr. esclave, sp. esclavo, pg. escravo, sclav. V. sclav). Bulgar saŭ Sîrb (Vechĭ). Șcheiĭ din Brașov, un cartier al Brașovuluĭ, locuit odinioară de Bulgarĭ, astăzĭ romanizațĭ (numițĭ și Trocarĭ).

Șchĭaŭ răŭ scris îld. Șcheaŭ.

schia (a ~) (desp. schi-a) vb., ind. prez. 1 sg. schiez (desp. schi-ez), 3 schiază, 1 pl. schiem; conj. prez. 1 sg. să schiez, 3 să schieze; ger. schiind (desp. schi-ind)

schia (a ~) (schi-a) vb., ind. prez. 3 schiază, 1 pl. schiem (schi-em); conj. prez. 3 să schieze; ger. schiind (schi-ind)

schia vb., ind. prez. 1 sg. schiez, 3 sg. și pl. schiază (sil. schi-a-), 1 pl. schiem; conj. prez. 3 sg. și pl. schieze (sil. schi-e-); ger. schiind

schia (ind. prez. 3 sg. și pl. schiază, 1 pl. schiem, ger. schiind)

șchiau (-șchei), s. m. – Bulgăr. – Mr. șcl’au. Lat. sclavus (Pușcariu 1457; REW 8003a; Skok, Mélanges Ant. Thomas, P. 1927, p. 413-6), din mgr. σϰλαβῆνος < sl. slovĕninŭ, cf. it. schiavo (calabr. schiau), prov., cat. esclau, fr. esclave, sp. esclavo, port. escravo. Sec. XVII, înv. – Der. șchienesc, adj. (slav), înv. – Este dubletul lui sclav, s. m., din fr. esclave, der. sclavie, s. f. (robie); sclaviza, vb. (a robi). Se știe că numele etnic (în mgr. din sec. VI) a căpătat un sens social, într-o perioadă nedeterminată, care pare a fi sec. X (cf. Verlinden, L’origine de sclavus „esclave”, Arch. Lat. med. Aevi, XVII, 97-128).

ȘCHIAU pl. Șchei, etnic vechi < etn. lat. Sclavus „slav”, pentru vechii slavi, aplicat apoi, pînă la 1400, și bulgarilor. I. Cu ș: 1. Șchiau (Ard); -l munt., 1505 (Glos) și t. (16 B I 31). 2. Șchiao, Radu rumîn (Aș Br 81). 3. Șcheaua fam. (Bz). 4. Șcheauca f. (Băl II; 16 A III 31; Isp II¹); – Movilă, f., mold. (Sd V 579). 5. + -otă: Șchiaotă t. (16 B IV 330). 6. Șcheul (17 B IV 132). 7. Șchiulești s. 8. Prob. + t. Ostra, numit în. același doc., Șcheiostra = Șcheostre s. (16 B I 80). II. Cu s: 1. Schiaul (16 B VI 185). 2. Schiauc fam. (Nif); -u act. 3. Scheiu, fam.; -l s.; pl. Scheii Brașovului, cartier; Valea Scheilor t. 4. Scheul, VI., mold., act.; -ești s. (17 B II 11); -eții s. (16 A IV 217). 5. Prob. Schiula b., mold., 1600 (Sur II). 6. Scheaua s. 7. Scheia s. 8. Schianca f. (P Bor 38) și contras, Schinca f., dobr. (RI XI. 205) sau < subst. schin = spin.

ȘCHEAU s. v. slav, slavon.

șcheau s. v. SLAV. SLAVON.