SCATOÁLCĂ², scatoalce, s. f. (Familiar) Lovitură dată cuiva cu palma. Judecata e începută numai pe bănuieli... Numai scatoalce de la Mielușel, la cercetări. STANCU, D. 258. Trebuia să-i tragi măcar vreo două scatoalce, să te pomenească. REBREANU, I. 29. Acum e timpul să-i dau mulțumita boierului pentru scatoalca ce-mi dădură. I. CR. II 221.

SCATOÁLCĂ¹ s. f. v. scatulcă.

SCATOÁLCĂ ~ce f. fam. Lovitură dată cuiva cu palma sau cu dosul mâinii. /Orig. nec.

scatoálcă, scatoalce, s.f. – (reg.) Lovitură dată cu pumnul sau palma (Bilțiu, 2007). – Din rus. șkatulka (Scriban, DEX, MDA).

SCATÚLCĂ, scatulce, s. f. (Învechit) Cutie, cufăraș în care se păstrează lucruri de preț; lădiță în care se pun merinde pentru drum. (Atestat în forma scatoalcă) Umplu și cîteva clondire cu vin și rachiu și le puse la scatoalcă... iar după aceea se sui în caretă și plecă. FILIMON, C. 224. – Variantă: scatoálcă s. f.

scatúlcă și -ólcă (vechĭ) f., pl. ĭ și -oálcă pl. olcĭ și oalce (rus. škatulka, d. škatulĭ, pol. szkatula, sîrb. škatula, ung. iskatula, katulya, it. scatola, mlat. scatula, de unde și germ. schachtel). Raclă, lădiță saŭ cutie de ținut proviziunĭ saŭ documente. Fig. Iron. A mînca o scatoalcă, a mînca o trînteală, o calvatură, o bătaĭe. – Forma -ulcă la N. Cost. Let. 2, 83, Iorga Negoț. 146 și rTP 2, 29.

scatoálcă (fam.) s. f., g.-d. art. scatoálcei; pl. scatoálce

scatoálcă s. f., g.-d. art. scatoálcei; pl. scatoálce

SCATOÁLCĂ s. v. bătaie, palmă, pumn, retevei, scurtătură.

scatoalcă s. v. BĂTAIE. PALMĂ. PUMN. RETEVEI. SCURTĂTURĂ.

a încasa o scatoalcă expr. a fi lovit cu palma / cu pumnul