scatoalcă sf [At: DDRF / V: ~tol~, ~tul~ (Pl: scatulci), (reg) ~lfă, ~oflă, scafo~, scaltoafă, scârtoafă^[1], scofo~ / Pl: ~lce, (rar) ~olci / E: rs скатулка] 1 (Pfm; mpl; de obicei construit cu verbele „a trage”, „a da”, „a arde”) Lovitură dată cuiva cu palma, cu pumnul, prin înghiontire etc. 2 (Pgn) Bătaie dată cuiva. 3 (Reg) Retevei. 4 (Reg) Bâtă. 5 (Reg; îf scafoalcă) Epitet injurios dat unei femei ușuratice, flecare sau intrigante. 6 (Reg; îf scatolcă și scatolci) Baborniță (1). corectat(ă)

SCATOALCĂ², scatoalce, s. f. (Familiar) Lovitură dată cuiva cu palma. Judecata e începută numai pe bănuieli... Numai scatoalce de la Mielușel, la cercetări. STANCU, D. 258. Trebuia să-i tragi măcar vreo două scatoalce, să te pomenească. REBREANU, I. 29. Acum e timpul să-i dau mulțumita boierului pentru scatoalca ce-mi dădură. I. CR. II 221.

SCATOALCĂ ~ce f. fam. Lovitură dată cuiva cu palma sau cu dosul mâinii. /Orig. nec.

cârtoafă² sf vz scatoalcă

scafoalcă sf vz scatoalcă

scaltoafă sf vz scatoalcă

scatoalfă sf vz scatoalcă

scatoflă sf vz scatoalcă

scatolcă sf vz scatoalcă

scatulcă² sf vz scatoalcă

scârtoafă sf vz scatoalcă

scofoalcă sf vz scatoalcă

scatolcă f. 1. lădiță de pus clondire: umplu câteva clondire cu vin și rachiu și le puse la scatolcă FIL.; 2. fam. băborniță; 3. fam. calcavură: i-a tras câteva scatoalce. [Rus. ȘKATULKA (din nemț. Schatulle)].

scatúlcă și -ólcă (vechĭ) f., pl. ĭ și -oálcă pl. olcĭ și oalce (rus. škatulka, d. škatulĭ, pol. szkatula, sîrb. škatula, ung. iskatula, katulya, it. scatola, mlat. scatula, de unde și germ. schachtel). Raclă, lădiță saŭ cutie de ținut proviziunĭ saŭ documente. Fig. Iron. A mînca o scatoalcă, a mînca o trînteală, o calvatură, o bătaĭe. – Forma -ulcă la N. Cost. Let. 2, 83, Iorga Negoț. 146 și rTP 2, 29.

scatoalcă (fam.) s. f., g.-d. art. scatoalcei; pl. scatoalce

scatoalcă (fam.) s. f., g.-d. art. scatoalcei; pl. scatoalce

scatoalcă s. f., g.-d. art. scatoalcei; pl. scatoalce

scatolcă (-ci), s. f. – 1. Ladă, cufăraș. – 2. Palmă puternică. – Var. scatoalcă, Mold. scatulcă. It. scatola, prin rus. skatulka (Cihac, II, 330; Sanzewitsch 209). Semantismul celui de al doilea sens nu este clar. Este dubletul lui șcatulă, s. f. (Trans., ladă), rar, din mag. skatulya (Gáldi, Dict., 157).

a încasa o scatoalcă expr. a fi lovit cu palma / cu pumnul

SCATOALCĂ s. v. bătaie, palmă, pumn, retevei, scurtătură.

scatoalcă s. v. BĂTAIE. PALMĂ. PUMN. RETEVEI. SCURTĂTURĂ.

scatoálcă, scatoalce, s.f. (reg.) Lovitură dată cu pumnul sau palma: „Apoi i-am dat o scatoalcă de aia românească și una pe ceie parte” (Bilțiu, 2007: 373). – Din rus. șkatulka (DEX, MDA).

scatoalcă, scatoalce, s.f. – (reg.) Lovitură dată cu pumnul sau palma (Bilțiu, 2007). – Din rus. șkatulka (Scriban, DEX, MDA).