scafa vt [At: DDRF / V: scăfa / Pzi: ? / E: scafă] 1 (Înv) A scobi cu dalta. 2 (Pex) A cizela (1).

SCAFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. scáfi.

scaf sm vz scafă

scafă sf [At: PSALT. 150 / V: (înv) scaf sm, (reg) șc~, (îvr) scufă / Pl: ~fe / E: ngr σκάφη^[1]] 1 (Înv) Pahar (1). 2 Cupă (10). 3 Ceașcă (1). 4 (Spc) Vas mare, de obicei în formă de cupă, care servea la păstrarea vinului (sfințit), a unor substanțe (folosite în ritualul religios etc.). 5 (Îrg) Recipient din lemn, de obicei în formă de strachină, de diverse dimensiuni, întrebuințat la stâne sau în gospodăriile țărănești la pregătirea, păstrarea alimentelor sau la servirea acestora la masă, la spălarea vaselor etc. 6 (Spc) Strachină (de lemn). 7 (Reg) Covată (3) din lemn în care (se frământă aluatul sau) se spală vasele. 8 (Reg) Teică la moara de apă. 9 (Îvr; îf scufă) Recipient în care se spălau nisipurile aurifere. 10 Căuș de lemn sau de metal care servește la manipularea sau la măsurarea produselor în stare de pulbere, grăunțe etc. 11 Conținutul unei scafe (10). 12 Conținutul împreună cu scafa (10). 13 (Îvr) Taler de balanță. 14 (Înv) Luntre primitivă asemănătoare cu o albie, făcută dintr-un trunchi scobit. 15 (Înv) Corpul unei nave. 16 (Înv) Epavă a unei nave. 17 (Aht) Suprafață cilindrică prevăzută cu stucaturi și picturi care face racordarea tavanului (și pardoselii) cu pereții unei încăperi. 18 (Aht) Piesă prefabricată, din beton sau din gresie ceramică, din care se execută scafe (17), pardoseli etc. 19 (Reg) Orbită la cal. 20 (Îvr) Matcă. 21 (Reg) Scobitură mică în pământ, către care este dirijată mingea, în jocul poarca¹ Cf jir. 22 (Atm; îrg) Craniu (1). 23 (Rar) Carapace de broască țestoasă. 24 (Reg) Un fel de cuțit lat, netăios, cu mâner de lemn, care servește în tăbăcărie la înlăturarea de pe piei a părților grase și a celor cărnoase. 25 (Îvr; csnp) Coroana unui copac. corectat(ă)

scăfa v vz scafa

scufă² sf vz scafă

SCAFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. skáfi.

SCAFĂ, scafe, s. f. 1. Strachină de lemn scobit; găvan. Moș Căpățînă așeză la mijloc scafa cu mojdei. HOGAȘ, M. N. 196. În scafe se face mojdei. În scafele mari se spală blidele. ȘEZ. VIII 89. ♦ Căuș de lemn sau de metal cu care se ia făină, grăunțe etc. Să vii la bordeiul meu Să te miluiesc și eu... c-o scafă de tărîță, Să știi că ț-am fost drăguță. ȘEZ. XX 68. 2. Suprafață curbă sau cu muluri, care racordează fața unui perete cu fața inferioară a tavanului.

SCAFĂ ~e f. 1) Strachină de lemn. 2) Căuș cu mâner folosit pentru a lua făină, grăunțe etc. 3) Suprafață curbă care face racordul între pereți și tavan sau între pereți și podeaua unei încăperi. 4) Ansamblu ornamental aplicat pe tavan pentru a ascunde vederii corpurile de iluminat. /<ngr. skáfi

SCAFĂ s. f. (Mold., Trans. SV) Cupă, ceașcă. A: (Fig.) Au poroncit de au adus un tambur, căruia coada îi era de odagaci, scafa de lemnu de cintiian. H 1771, 82^v. C: Să plecară înaintea Mielului, avînd tot însul alăute și scafe de aur, pline de mirodenie. NT 1648, 307^r. ♦ (Ban.) Vas mare pentru păstrarea vinului sfințit. Skafĕ. Crater. AC, 368. Etimologie: ngr. skáfi. Cf. năstrapă.

scafă f. Mold. strachină de lemn: în scafe se face mujdeiu. [Gr. bizantin SKAPHÈ].

scáfă f., pl. e (ngr. skáfi, vgr. skáphe, albie, troacă, copaĭe. Cp. cu pălărie). Ps. S. ș.a. Cupă. Azĭ. Ban. și est. Blid de lemn (strachină, străchioară) de pisat usturoĭ ș.a. Căuș: o scafă de tărîță (Șez. 32, 68). Țeastă, scăfîrlie. – Dim. scăfiță, pl. e. V. coboc, găvan, hîrgăŭ, ispol.

scafă s. f., g.-d. art. scafei; pl. scafe

scafă s. f., g.-d. art. scafei; pl. scafe

scafă s. f., g.-d. art. scafei; pl. scafe

SCAFĂ s. v. albie, carapace, căpățână, ceașcă, craniu, cupă, curs, cutie craniană, disc, hârcă, matcă, pahar, platou, scăfârlie, taler, talger, tas, teică, tigvă, țeastă, țest, vad.

SCAFĂ s. 1. v. căuș. 2. găvan. (~ în care se pun bucatele.)

SCAFĂ s. 1. cauc, căuș, (Transilv.) șuflă, lingură de scos. (Cu ~ se scot cerealele din sac.) 2. găvan. (~ în care se pun bucatele.)

scafă s. v. ALBIE. CARAPACE. CĂPĂȚÎNĂ. CEAȘCĂ. CRANIU. CUPĂ. CURS. CUTIE CRANIANĂ. DISC. HÎRCĂ. MATCĂ. PAHAR. PLATOU. SCĂFÎRLIE. TALER. TALGER. TAS. TEICĂ. TIGVĂ. ȚEASTĂ. VAD.

scafă (-fe), s. f. – 1. (Înv.) Ceașcă, cupă, vas. – 2. (Mold.) Strachină. – 3. Polonic, căuș, vas de lemn. – 4. Hîrcă. – Mr., megl. scafă. Mgr. (gr.) σϰάφη „orice obiect turnat” (Roesler 575; Murnu 49; Diculescu, Elementele, 468), cf. it. scafa „barcă” (REW 7653). – Der. scăfîrlie (var. scăfălie), s. f. (hîrcă, craniu), cu suf. expresiv -îrlă, cf. cocîrlă, ciocîrlie; scăfău, s. n. (polonic de lemn); scăfiță, s. f. (Mold., strachină).

scafa vb. I (înv.) 1. a scobi cu dalta; a găuri. 2. a cizela.

-SCAF „ambarcație, submersibil”. ◊ gr. skaphe „barcă” > fr. -scaphe, engl. -scaph, germ. id. > rom. -scaf.

SCAFĂ, Bucur (Ocina); Scăfești s. (DG), subst.