3 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÁFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. scáfi.

SCÁFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. skáfi.

SCÁFĂ, scafe, s. f. 1. Strachină de lemn scobit; găvan. Moș Căpățînă așeză la mijloc scafa cu mojdei. HOGAȘ, M. N. 196. În scafe se face mojdei. În scafele mari se spală blidele. ȘEZ. VIII 89. ♦ Căuș de lemn sau de metal cu care se ia făină, grăunțe etc. Să vii la bordeiul meu Să te miluiesc și eu... c-o scafă de tărîță, Să știi că ț-am fost drăguță. ȘEZ. XX 68. 2. Suprafață curbă sau cu muluri, care racordează fața unui perete cu fața inferioară a tavanului.

SCÁFĂ ~e f. 1) Strachină de lemn. 2) Căuș cu mâner folosit pentru a lua făină, grăunțe etc. 3) Suprafață curbă care face racordul între pereți și tavan sau între pereți și podeaua unei încăperi. 4) Ansamblu ornamental aplicat pe tavan pentru a ascunde vederii corpurile de iluminat. /<ngr. skáfi

scafă f. Mold. strachină de lemn: în scafe se face mujdeiu. [Gr. bizantin SKAPHÈ].

scáfă f., pl. e (ngr. skáfi, vgr. skáphe, albie, troacă, copaĭe. Cp. cu pălărie). Ps. S. ș.a. Cupă. Azĭ. Ban. și est. Blid de lemn (strachină, străchioară) de pisat usturoĭ ș.a. Căuș: o scafă de tărîță (Șez. 32, 68). Țeastă, scăfîrlie. – Dim. scăfiță, pl. e. V. coboc, găvan, hîrgăŭ, ispol.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scáfă s. f., g.-d. art. scáfei; pl. scáfe

scáfă s. f., g.-d. art. scáfei; pl. scáfe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÁFĂ s. v. albie, carapace, căpățână, ceașcă, craniu, cupă, curs, cutie craniană, disc, hârcă, matcă, pahar, platou, scăfârlie, taler, talger, tas, teică, tigvă, țeastă, țest, vad.

SCÁFĂ s. 1. v. căuș. 2. găvan. (~ în care se pun bucatele.)

SCA s. 1. cauc, căuș, (Transilv.) șuflă, lingură de scos. (Cu ~ se scot cerealele din sac.) 2. găvan. (~ în care se pun bucatele.)

sca s. v. ALBIE. CARAPACE. CĂPĂȚÎNĂ. CEAȘCĂ. CRANIU. CUPĂ. CURS. CUTIE CRANIANĂ. DISC. HÎRCĂ. MATCĂ. PAHAR. PLATOU. SCĂFÎRLIE. TALER. TALGER. TAS. TEICĂ. TIGVĂ. ȚEASTĂ. VAD.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

scáfă (-fe), s. f.1. (Înv.) Ceașcă, cupă, vas. – 2. (Mold.) Strachină. – 3. Polonic, căuș, vas de lemn. – 4. Hîrcă. – Mr., megl. scafă. Mgr. (gr.) σϰάφη „orice obiect turnat” (Roesler 575; Murnu 49; Diculescu, Elementele, 468), cf. it. scafa „barcă” (REW 7653). – Der. scăfîrlie (var. scăfălie), s. f. (hîrcă, craniu), cu suf. expresiv -îrlă, cf. cocîrlă, ciocîrlie; scăfău, s. n. (polonic de lemn); scăfiță, s. f. (Mold., strachină).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

scafá vb. I (înv.) 1. a scobi cu dalta; a găuri. 2. a cizela.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SCAFĂ, Bucur (Ocina); Scăfești s. (DG), subst.

Intrare: scafa
scafa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Scafă
Scafă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Scafă
Intrare: scafă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sca
  • scafa
plural
  • scafe
  • scafele
genitiv-dativ singular
  • scafe
  • scafei
plural
  • scafe
  • scafelor
vocativ singular
plural